* Pe mãsurã ce ne apropiem de Moş Nicolae, vreau sã zic de data fatidicã a alegerilor parlamentare, se înmulţesc „zilele negre” (cã alte comparaţii ziariştii lui peşte prãjit de pe Dâmboviţa nu mai gãsesc!) generate de statisticile din ce în ce mai alarmante ale victimelor coronavirusului. Parcã în ciuda lui nea Rânjilã, cãruia, de i-ai flutura prin faţa ochilor chiar şi un vagon dezafectat de metrou, tot ar ţine-o gaia maţu’ cã de vinã pentru aceastã situaţie ar fi tot pesedeul, care ar trebui scos cu orice preţ din viaţa politicã a României. Dar, ne întrebãm, de ce am scoate, cu eforturi deosebite, din viaţa Ţãrii un ditamai partid politic şi nu i-am da mai degrabã lui un şut bine simţit, desigur cât se poate de democratic, şi, dacã vreţi, uşor metaforic, ca sã nu se afirme cã am fi bãieţi rãi, spre a-l îndepãrta cât mai mult posibil de cuibul cu tendinţe totalitariste şi belferiste cunoscut şi sub denumirea profund semnificativã de Cotroceaua Mov?!
* De când i-a intrat în reflex sã iasã, precum cucul, la orã fixã, spre a se adresa naţiunii inerte sau, dupã caz, inepte, nea Rânjilã pare sã se afle într-o fazã de îngroşare a mandibulei, în fine, a ansamblului facial numit generic bot. Sã fie de vinã noua sa iniţiativã despre care se vorbeşte tot mai des, privind portul a douã, trei, patru sau mai multe mãşti suprapuse în ideea sporirii eficienţei în lupta cu coronavirusul? Nu ştiu, întreb şi eu.
* “Zilele negre” înmulţindu-se, s-au înmulţit şi şedinţele de guvern, din care noi, prostimea, deh, trebuie sã înţelegem cã autoritãţile lucreazã de zor pentru rezolvarea problemelor, a nevoilor ţãrii. Lucreazã, desigur, în maniera deja consacratã, „Mircea, fã-te cã lucrezi!”. La una dintre aceste şedinţe, anunţatã ca pe o mare furtunã politicã, a „descins” (citez din presa… timpului) direct în capul mesei şedinţei respective, ca naşu’, cã miniştrii lui Dumnezeu nu-s capabili a fi în stare, dacã poci sã zic aşa, sã ia vreo deciziune de capul lor, dacã nu este maitre acolo sã le desfacã ţestele! Iar din puţul gândirii marelui puţã-drãguţã au ieşit numai şi numai perle de gândire administrativã. Cea mai teribilã dintre ele, care deja i-a ridicat lumea în cap, este legatã de închiderea pieţelor şi a târgurilor. Asta în ultima perioadã a anului, când toatã lumea îşi face provizii şi când pieţele unde ţãranul român doreşte sã culeagã roadele muncii sale de peste an sunt, iatã, pe cale sã devinã teritorii ale nimãnui. Din care nici ţãranul român şi nici statul român nu câştigã nimic. Aşa ceva? Aşa ceva nu te conduce decât la ideea cã statul şi cetãţeanul român sunt boicotaţi în mod deliberat. Amploarea manifestaţiilor stradale de protest nu trebuie sã surprindã, atâta vreme cât nimeni nu este interesat în mod real sã gãseascã o rezolvare corectã a acestei situaţii, care, fãrã nicio exagerare, pune în pericol existenţa unei întregi clase sociale, ţãrãnimea producãtoare de bunuri alimentare, dar şi o întreagã ramurã – esenţialã – a economiei naţionale: agricultura!
