În dimineaţa zilei de 27 octombrie 2020, când Biserica Ortodoxã Românã prãznuişte pe Sfântul Dimitrie Basarabov, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia mehedinţeanã Cujmir I.
Preasfinţitul Pãrinte a fost întâmpinat cu dragoste de cãtre credincioşii prezenţi, care i-au mulţumit pentru purtarea de grijã de a le rândui un nou pãstor de suflete.
Ziua de sãrbãtoare a început cu sãvârşirea Utreniei şi a Sfintei Liturghii, la care au luat parte în numãr mare enoriaşii parohiei, dar şi din parohiile învecinate. La ceremonia religioasã au slujit alãturi de Preasfinţitul Pãrinte Episcop Nicodim preoţii de la Centrul Eparhial: Pãrintele Olarean Adrian şi Pãrintele Marian Giginã; Pãrintele protoiereu al Protoieriei Vânju Mare, Constantin Brumar, Pãrintele Gabriel Vrapcea de la parohia Ciochiuţa, pedagogul şi duhovnicul pãrintelui Georgian Smãrãndoiu, cel care a fost hirotonit preot şi instalat ca paroh la aceastã parohie, pãrintele Ilie Balaci, preot paroh la parohia Cujmir II şi pãrintele arhidiacon Constantin Gama de la Catedrala Episcopalã din Drobeta-Turnu Severin, precum şi preoţii din învecinãtatea parohiei.
Bunii creştini s-au putut ruga lui Dumnezeu, bucurându-se de atmosfera duhovniceascã întreţinutã de cântãrile bisericeşti executate cu profesionalism de Grupul psaltic “Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
În cadrul Sfintei Liturghii, pãrintele diacon Georgian Smãrãndoiu a primit Taina Hirotoniei întru preot pe seama bisericii cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Actul de instalare ca paroh a fost citit înaintea credincioşilor de cãtre pãrintele protoiereu, Constantin Brumar. Ierarhul mehedinţean i-a dãruit apoi tânãrului preot Sfânta Evanghelie, o cruce şi cheia bisericii, ca însemne ale slujirii sale în aceastã parohie.
La finalul Sfintei Liturghii au luat cuvântul pãrintele nou hirotonit şi pãrintele Ştefan Daia, preotul pensionar ce a slujit aici cu timp şi fãrã timp mai bine de trei decenii şi care a primit la finalul cuvântului sãu în semn de preţuire şi consideraţie, distincţia „Crucea Mehedinţeanã” pentru preoţi.
Pãrintele protoiereu Constantin Brumar a subliniat în cuvântul sãu importanţa slujirii preoţeşti precum şi greutatea îndeplinirii acesteia, dat fiind faptul cã lucrul cu omul este foarte dificil pentru cã fiecare are particularitãţile sale.
Preasfinţitul Pãrinte Nicodim a pus, la final, la inimile credincioşilor prezenţi un cuvânt de învãţãturã, explicând sublimitatea preoţiei şi prezentându-le amãnunte din viaţa şi activitatea Sfântului Dimitrie Basarabov.
Marian Gherghinescu,
Episcopia Severinului şi Strehaiei


