În ultima vreme s-a accentuat parcã mai mult ca oricând precaritatea stãrii de spirit generale. Pe fondul creşterii în agresivitate a infectãrii cu covid, al creşterii vertiginoase a numãrului de cazuri confirmate, nici nu e de mirare cã ne lasã nervii şi cã vedem totul în negru cu nuanţe de gri.
Parcã totul în jurul nostru se prãbuşeşte. Lumea veche, lumea pe care o ştiam dispare încetul cu încetul iar în locul ei o lume cu totul nouã, ciudatã şi nesigurã, se instaleazã de la zi la zi. Lumea aceasta nouã e dominatã de teamã şi de nesiguranţã, de restricţii şi ameninţãri. Nu e o lume prea plãcutã.
Şi urmeazã cinci luni de frig, de rãceli şi gripe, de vreme urâtã. Am ajuns sã aşteptãm ziua de 15, mai ceva ca ziua de salariu. E ziua lui Vela-Arafat, în care sigur se mai prelungeşte starea de alertã şi mai apar noi restricţii şi se accentueazã vechile restricţii.
Oamenii îşi vor vechea viaţã, vechea normalitate înapoi. Au fost discuţii aprinse legate de interzicerea pelerinajului la moaştele Sf Parascheva. În condiţii normale, ştim, erau mii de credincioşi porniţi în pelerinaj. Ar fi putut autoritãţile sã gãseascã o soluţie mai bunã? Probabil cã da, dacã la noi ar mai fi posibil un dialog social bazat pe calmitate şi respect. Aceleaşi discuţii au avut loc şi în cazul începerii anului şcolar. Nici acum nu ştim dacã nu cumva era mai prudent ca anul şcolar sã fie îngheţat. Ceea ce trãiesc azi copiii, cadrele didactice şi pãrinţii seamãnã a învãţãmânt, dar e clar cã nu e. Trãim vremuri tulburi şi se anunţã vremuri şi mai tulburi. E nevoie în societatea noastrã de azi de mai multã toleranţã, înţelepciune şi bun simţ mai abitir ca niciodatã.
Cã tot vorbeam de bun simţ, nu mi se pare deloc rezonabil sã închizi instituţiile de spectacole, sã le limitezi, sã le aşezi la loc de „cinste” în interdicţii ca şi cum ar fi mari surse de risc sanitar, mai ales odatã ce acestea nu sunt stadioane, nu-s nunţi sã fie luate cu asalt de sute şi sute de oameni.
S-au pus teatrele într-o luminã foarte nefavorabilã, când efectiv nu era cazul. E clar cã o crizã imensã bate la uşã, şi nu doar din punct de vedere economic, ci general uman.
E bine sã facem un efort, fiecare în parte, sã regãsim în noi puterea de a spera şi de a crede în puterea noastrã ca oameni de a trece şi prin aceste încercãri. Sã nu lãsãm teama sã ne adumbreascã cu totul. E în noi înşine, în inteligenţa, sensibilitatea şi umanitatea noastrã puterea de a merge mai departe şi de a ne salva.
