Sã ne dãm (la) coate!

               *Dupã cum a debutat şi dupã consumarea  aproape douã sãptãmâni, actualul an de învãţãmânt se anunţã a fi un deastru, un lung lanţ de eşecuri pe toatã linia. Aproape nu e zi în care sã nu auzim de transferuri de unitãţi scolare între cele trei sectoare colorate, semn cã încã nimic nu e sigur în funcţionarea şcolii româneşti. Trebuie sã remarcãm cã toatã lumea, dar absolut toatã lumea – elevi, pãrinţi, cadre didactice – este profund nemulţumitã de… realitatea din teren. Fiecare cu motivele lui. Bine cã, în viziunea ministerului de resort, totul pare a fi  în regulã. Aşa-zisa ministresã Anisie  e chiar nemuritoare şi rece. Norocul ei cã popoul proprietate personalã îi este încãlzit corespunzãtor de fotoliul generos pus la dispoziţie de şefii dumneaei politici. Care asteaptã mari paşi înainte, pas cu pas, nu?, în propãşirea învãţãmântului românesc. Lungã şi grea aşteptare! Dacã nu chiar zadarnicã.

* Din câte aflãm, nici pe meleagurile noastre situaţia nu e prea roz. Ba tinde spre cenuşiu închis, ca sã nu zicem chiar negru. Cei care au fost la şcoalã sãptãmâna trecutã, acum au trecut pe on-line. Daunã totalã, vorba cuiva. Sonorul aparaturii cu pricina funcţioneazã pe pofte, ca sa nu zic cã, mai degrabã, nu Doamna pronunţã, sã zicem, cal,  iar domnul elev înţelege mãgar sau catâr, dupã caz şi cunoştinţe de culturã generalã. Culmea e cã nici instrumentarul la nivel de imagine nu e în apele lui. Bine cã nu prinde şi posturi strãine! Tambour d’instruction, vorba nemuritoarei Coana Chiriţa!

* Klaus Iohannis simte în nãri miros de praf de puşcã electoral şi a plecat cu sorcova prin ţarã într-o campanie de inaugurãri de obiective „majore”, realizate, chipurile, de guvernul dumnealui. E vorba, de fapt, de obiective începute de cineva, continuate de altcineva şi finalizate cu o bidinea boantã de… oamenii mãriei sale. A fost mai întâi inaugurarea tronsonului de metrou din Bucureşti a cãrui execuţie a fost demaratã în urmã cu aproximativ un deceniu, când aşa-zisul preşedinte al României a fost deranjat de razele soarelui care cãdeau într-un mod inadecvat pe fila de pe care nea Rânjilã urma sã-şi citeascã mesajul. A urmat inaugurarea liniei ferate ce leagã Gara de Nord de Aeroportul Henry Coandã din Otopeni şi efectuarea primei cãlãtorii cu trenul pe acest traseu. Cotroceanul penibil fãcea tai-tai cu mâna de la fereastra vagonului cãtre… nimeni şi nici cã-i pãsa cã garnitura respectivã a parcurs distanţa Gara de Nord- Otopeni într-un inteval de timp dublu decât cel prevãzut. Dar a trimis el bezele… urbi et orbi? A trimis! În sfârşit, Dulapul din Deal a plecat, zilele trecute, cu suita, sã inaugureze câteva sute de metri de autostradã. Cu  zeci de primari cu banda tricolorã aliniaţi pe mijlocul strãzii, cu tot serviciul de protocol de la Cotroceni în poziţiune de drepţi şi cu promovarea noului tip de salut „sã ne dãm la coate” de cãtre acelaşi ultrapenibil preşedinte al României, care nu catadicseşte sa-şi deschidã singur portiera maşinii! Hai sictir, bãi aceştia, aristocraţii lui peşte, plecaţi dracului acasã şi nu mai sfidaţi de pe caldarâm bunul simţ românesc.

*Sictir şi ţie, bãi Mucuşor Plicuşor Ban, pentru motive ştiute acum de toatã lumea! Marş în coteţ, jigodie!