Dupã episodul cu plagiatul (despre care încã nu m-am lãmurit în ce mãsurã este real, umflat de presã sau, pur şi simplu, inventat), în care Victor Ponta s-a comportat undeva între confuz şi lamentabil, dând un plus semnificativ de apã la moarã detractorilor, de fruntea actualului premier al României s-au lipit etichete dintre cele mai diverse (hoţ, şnapan, şmecher, imatur, incompetent ş.a.m.d.). Nu am sã comentez în ce mãsurã astfel de etichetãri corespund (sau ar putea corespunde) adevãrului. Nu aş avea, în primul rând, argumentele necesare şi , pe de altã parte, nici nu aş dori sã intru într-o disputã sterilã (şi, fatalmente, inegalã) cu cine ştie care fan guraliv al acestuia din cine ştie ce fund de provincie. Ceea ce îmi permit eu sã observ este viteza cu care actualul premier al României şi-a însuşit nãravurile foştilor guvernanţi. La ce mã refer? Mã refer la practica rãspândirii ştirilor (zvonurilor) alarmiste pentru a testa starea de spirit a populaţiei sau a adversarilor politici. Sau, dimpotrivã, pentru a rãspândi ştiri cu conţinut predominant pozitiv la modul condiţional (ar fi posibil, ar putea, ar creşte, ar scãdea etc.).
Zilele trecute, în miez de week-end, Victor Ponta a ţinut sã anunţe, la o emisiune televizatã, cã România nu va mai avea bani sã plãteascã, începând cu jumãtatea lunii noiembrie, salariile în câteva domenii (Administraţie, Sãnãtate etc.) şi o parte din pensii. Preluatã în fugã, prin urmare superficial, de presã, ştirea aceasta a ajuns la marele public şi la clasa politicã în forma ei brutã. Reacţiile nu au întârziat sã aparã. Mai puţin dinspre societate, însã într-o mãsurã mult mai mare, inclusiv pe scara decibelicã, dinspre zona politicului. Reprezentanţii PDL, îndeosebi, s-au nãpustit asupra lui Victor Ponta cu o grãmadã de calificative şi de acuze (incompetent, hoţ, iresponsabil etc.). Abia virulenta reacţie a foştilor guvernanţi (Gheorghe Ialomiţianu, fostul ministru al Finanţelor, a fost chiar pe post de portavoce!) mi-a dat de gândit: nu cumva oamenii aceştia au ceva de ascuns şi din aceastã cauzã fac atâta tãrãboi? Cã aşa stãteau lucrurile, avea sã mã lãmureascã, într-o oarecare mãsurã, revenirea lui Victor Ponta, de a doua zi, asupra chestiunii. Revenire din care aveam sã înţeleg cã foştii guvernanţi proiectaserã bugetul pe 2012 doar pentru zece luni şi cã, de fapt, bani pentru plata salariilor şi pensiilor pânã la sfârşitul anului în curs se vor gãsi sau cã, în realitate, ei existã. În aceastã situaţie, mã întorc şi zic: era nevoie ca populaţia României sã fie tulburatã cu asemenea probleme? Avea nevoie Victor Ponta de noi surse de turbulenţã în rândul electoratului cu nici douã luni înaintea alegerilor? Mi se va spune cã premierul nu a dorit altceva decât ca marea masã de cetãţeni sã cunoascã adevãrurile dureroase ale guvernãrii PDL. Perfect de acord, dar în aceastã formã semicacealmistã, anunţând, adicã, un dezastru, pentru ca imediat sã retracteze? Nu cumva era mai potrivit ca devoalarea efectelor catastrofale produse de guvernãrile portocalii sã fi fost fãcute de Victor Ponta imediat dupã ce a preluat frâiele guvernãrii? Zicem şi noi… Zicem, în ideea cã am dori şi noi, în sfârşit, sã-i luãm în serios pe politicienii autohtoni.
Revenind la cazul descris mai sus, ar mai trebui sã adãugãm cã el a survenit într-un moment perfect inoportun, când USL şi liderii sãi au început sã alunece destul de vizibil în mai toate sondajele de opinie şi când rãbdarea românilor se apropie îngrijorãtor de sfârşit. Au nevoie Victor Ponta şi liderii USL de asemenea „paraziţi” la nivelul transmiterii mesajului lor politic? Sau, vorba lui Adrian Nãstase, ei se pregãtesc sã piardã alegerile?
