Dezbatem Covidul de parcã nu ar mai exista alte preocupãri ale politicii româneşti! Nimic nu mai conteazã, nimic nu mai prezintã vreun interes pentru politicienii noştri, iar presa oficialã se aliniazã şi informeazã majoritar, zdrobitor de majoritar, despre infectãri, decese, spitale pentru asimptomatici, statistici alarmante despre rãspâmdirea nemernicului virus… Nu mai conteazã cã oamenii nu se pot interna sã se treateze, nu mai conteazã cã economia trãieşte din importuri, din împrumuturi, nu mai are importanţã cã tinerii pleacã masiv din ţarã, şi, din nou, vom constata deficit de personal pe piaţa muncii – apropo, proaspeţii absolvenţi de liceu, covârşitor, vor sã plece din ţarã, fie la studii – puţini, e adevãrat – dar cei mai mulţi doar pentru perspectiva unui salariu mult mai bun, afarã! – nu mai are nicio relevanţã faptul cã nu avem autostrãzi, şi cã nu se mai lucreazã pe şantierul niciuneia, nu este de interes dezastrul sãnãtãţii publice generale, Covidul, sã trãiascã, el aduce fonduri europene pentru orice asimptomatic sau preasimptomatic (!!), infectat sau decedat din acest motiv (sau declarat din acest motiv, chiar dacã altele ar fi fost cauzele directe ale decesului, zice gura lumii şi cea a unor unor cadre medicale care nu au mai suportat ipocrizia!), nu mai avem nicio grijã naţionalã sau localã, totul se rezumã la combaterea Covidului!
Am cãzut ca ţarã într-o isterie justificatã de pandemia asta, care parcã numai pe noi ne-a urgistit cel mai tare! Privite, însã, statisticile oficiale, cu ochi detaşaţi de groaza indusã de ele, situaţia nu este atât de gravã raportând cazurile la numãrul de teste şi la numãrul populaţiei, dar guvernul “trage” tare spuza pe turta aceasta, cã acolo-i banul gros, stipendiile europene şi de altã provenienţã, şi se umplu puşculiţe de toate felurile! Revenim la problema migraţiei celor tineri, acum, o nouã generaţie de absolvenţi de liceu pregãtindu-se de “întâlnirea cu viaţa”. Excedaţi de criticile aduse sistemului de învãţãmânt, reale sau inventate în virtutea unei adevãrate “mode”, zdrobiţi de sãrãcia ascunsã savant în clipuri publicitare şi produse second hand – de la haine la autoturisme, de la hranã la bãuturi contrafãcute etc – ademeniţi de reţele de racolare brain, care oferã servicii şi facilitãţi imposibil de concurat de sistemul nostru intern social şi cultural, nemaivorbind economic, ei aleg sã plece din ţarã sporind mâna de lucru ieftinã, acolo, prin Occident, şi dezechilibrând şi mai mult piaţa naţionalã a muncii. Nici nu poţi sã-i condamni, desigur, dar nici nu poţi sã nu sesizezi ipocrizia guvernului, şi acesta, şi pe cea a anterioarelor, privind acest aspect.
În preajma bacalaureatului, guvernul vorbeşte despre reforma învãţãmântului, despre alocãri de fonduri, despre echiparea şi digitalizarea acestuia etc etc. Se disimuleazã astfel, incompetenţa de a fi luat aceste mãsuri mai devreme, de a fi stimulat piaţa muncii prin crearea de lucuri de muncã pentru cei tineri, pentru meseriile noi de pe piaţã, prin stimularea sectorului particular, adevãratul “motor” al economiei. Se abate în acest fel, atenţia generalã, ajutatã şi de pandemia asta nenorocitã, fãcând sã parã cã nimeni, dar mai ales el, guvernul, nu este vinovat de prãbuşirea învãţãmântului – cu toate creşterile salariale şi alte facilitãţi acordate cadrelor didactice – se abate atenţia de la esenţa problemei, anume alocarea acelui procent de 6% din PIB, domeniului, care ar stimula educaţia, cercetarea, competenţele teoretice şi practice ale absolvenţilor de liceu şi de facultate! Ascundem, din nou, gunoiul sub preş, şi ne vom trezi, a nu ştiu câta oarã, în situaţia de a ne plânge de milã, şi de a nu şti de unde ni se trage rãul esenţial, destabilizarea generalã, prãbuşirea economiei, culturii, moralei şi credinţei!
Alocarea procentului adecvat cãtre educaţie şi învãţãmânt este una din condiţiile nu moderne, ci normale – apropo de normalitate, domnule preşedinte Johannis! – în toate epocile, pentru dezvoltarea şi prosperitatea, durabilitatea şi perpetuarea unei naţii. Dacã ne gândim doar la Laurenzio de Medici, în principatul Florenţei, şi la Constantin Brâncoveanu, la noi, în Muntenia, avem mãsura investiţiei şi importanţei ei în educaţie şi culturã! Şi, fãrã supãrare, inclusiv domnii de la sindicatele din învãţãmânt, şi Ceauşescu a investit mai mult în educaţie, prin comparaţie a PIB-urilor de atunci şi de acum, ale României, socialiste, atunci, şi atât de democratice, acum!
