Azi Oltchim, mâine Romag ?
Cazul Oltchim exemplificã foarte bine, deşi în termeni de cinism, care este de fapt relaţia adevãratã, aş spune chiar relaţia profundã, dintre politicieni şi electorat, relaţia atât de bine mediatã şi susţinutã de mass-media. E clar cã dupã ce Dan Diconescu nu a mai plimbat saci de bani şi declaraţii pompoase prin faţa camerelor de televiziune atenţia pentru Oltchim a scãzut simţitor. Nu a mai fost aşa prilej de scandal ca înainte, deci nici prilej de rating, nici prilej de capital de imagine. Au mai apãrut tot felul de dezbateri privind fraudarea combinatului, cu ţinte politice precise, dar prea puţine de idei privind salvarea acestuia şi a salariaţilor. Oamenii de la Oltchim au rãmas într-un con de umbrã, aşa cum rãmân în urmã şi-n umbrã cam toţi alegãtorii dupã ce trece ceasul electoral. Problemele lor reale, mãrunte, umane, nu mai fac obiectul dezbaterilor şi nici al preocupãrii politicienilor. Relaţia adevãratã dintre politicieni şi popor e una interesatã, în cea mai mare mãsurã, şi într-o prea micã mãsurã una realmente preocupatã de binele şi de soarta cetãţenilor. Cã ne place sau nu ideea trebuie sã recunoaştem cã şi noi suntem cãpuşaţi, de mai bine de douã decenii, de aceşti politicieni indolenţi şi egopaţi, ipocriţi şi mediocrii, dar plini de o tenacitate a înavuţirii personale absolut scandaloasã. Riscurile democraţiei, ce putem face? Din pãcate aceste riscuri stau pe umerii poporului amãrât şi speriat de instabilitate, de şomaj şi inflaţie. Nu stau pe umerii parveniţilor de toate culorile.
Zilele trecute am vãzut la televizor cearta dintre Ion Iliescu şi revoluţionari. Nicio parte nu o înţelegea cu adevãrat pe cealaltã, deşi aparent se ascultau. Era indignare şi de o parte, şi de alta. Era surzenie şi aversiune. Omul politic nu are urechi pentru cetãţeanul revoltat, dar nici cetãţeanul nu mai are pentru omul politic. Situaţia e albastrã, şi o simţim pe pielea noastrã. În aceste condiţii vorbim deja de alegeri parlamentare, deşi interesul populaţiei pentru aşa ceva e minim. Deşi e antrenat vârtos de televiziuni EL, interesul, e tot minim. Pentru cã la baza lui e decepţia şi neîncrederea.
Nu degeaba vorbim noi acum de situaţia dramaticã de la Oltchim. Cât va mai dura pânã când şi la Combinatul de Apã Grea de la Halânga (Romag Prod) situaţia realã va ieşi la suprafaţã? Anul 2013 nu se anunţã unul prea vesel pentru salariaţi, în condiţiile în care şi economia naţionalã merge cum merge, adicã împleticit. Impactul social şi economic pentru judeţul nostru al destabilizãrii situaţiei de la Romag Prod nu poate fi decât unul devastator. Şi aşa lucrurile nu stau bine în economia judeţului, ce a mai rãmas din ea. Rãmasã cam singura unitate economicã semnificativã, de soarta Romag depinde enorm în aceastã delicatã ecuaţie socio-economicã a judeţului. Şomajul e şi aşa foarte ridicat, iar investitori puternici nu se aratã la orizont. Anul 2013 se anunţã şi la noi unul plin de proteste sindicale, de mişcãri de revoltã, de instabilitate guvernamentalã, ca în Spania şi Italia. Criza e deja în floare, iar jocul retoricii politice nu o mai poate oculta. Cuţitul nu a ajuns doar la os, din pãcate. În momentul de faţã întreaga clasã politicã stã pe un butoi de pulbere. Au umilit atât de mult acest popor încât nu ne-ar mira nimic de acum încolo. O scânteie poate arunca în aer totul.
Cu poza cui doarme Traian Bãsescu sub pernã?
Deja a început tãmbãlãul legat de 9 decembrie. Zarurile sunt aruncate. Partidele şi-au desemnat candidaţii şi şi-au fãcut calculele. Marii combatanţi, USL vs ARD, încep sã mute pionii pe tabla de şah. O parte din pioni, poate şi din piesele de bazã (cai, nebuni, ture) sunt însã în buzunarul lui Dan Diaconescu care acum se distreazã gândindu-se la combinaţii, alianţe, guvernãri. Şi, adevãrul e cã dacã câştigã spre 20% cum sperã, va face cam ce vor vrea muşchii sãi politici. Dacã îl enerveazã Victor Ponta, se combinã cu Traian Bãsescu. Şi invers.
Sigur, e limpede cã merge la cacialma, dar de intrat în parlament intrã la sigur, mai ales pe fondul acestei imense nemulţumiri populare. Nu o sã ia 20% şi peste, dar va lua oricum vreo 10-15%. Deşi mulţi nu au înţeles nimic din scandalul cu licitaţia pentru Oltchim, în ochii multora D.D. e un tip antisistem, anticiocoi, şi-l vor vota ca sã-i încurce pe Victor Ponta şi pe Traian Bãsescu. Oricum, cu Dan Diaconescu senator vom avea distracţia asiguratã.
Singurii care se bucurã de ascensiunea PP-DD sunt cei de la PDL (ARD). Orice formulã care decredibilizeazã USL e bunã. Iar PP-DD pare aşa ceva, mai ales în condiţiile în care Dan Diaconescu declara cã va candida direct contra lui Victor Ponta, în Gorj. Şi Traian Bãsescu se bucurã, evident. Abia aşteaptã sã desemneze un nou premier, şi vã imaginaţi cã, normal, nu doarme cu poza lui Victor Ponta sub pernã. Poate nici cu poza Elenei Udrea, dar nici cu a lui Victor Ponta sau, Doamne fereşte, a lui Crin Antonescu. Abia aşteaptã sã le facã una din glumele lui favorite la care el sã râdã primul. Şi pânã în 2014 mai e. Are timp de glume.
Cã tot vorbeam de Crin Antonescu, nici pe la dumnealui prin partid nu e prea veselã situaţiunea, şi o spun chiar liberali de frunte, cu un curaj demn de respect. “Din pãcate mi-am rãcit gura de pomanã. Pe listele USL vor fi aproximativ 50 de traseişti (plus vreo 20 de PC-şti). Sunt tare curios ce vor face aceştia dacã Basescu va refuza sã-l desemneze premier pe candidatul propus de USL şi va propune un alt candidat. Nu cumva pentru a guverna 6 luni am riscat guvernarea pe urmãtorii 4 ani? Sã dea Dumnezeu sã nu am dreptate”, spune Ludovic Orban într-o postare pe contul sãu de Facebook. Pãi cam aceasta e şi problema. Şi Ludovic Orban nu este singurul din PNL care şi-a exprimat deschis nemulţumirea faţã de traseiştii ce se aglomereazã pe listele USL. Şi Cãlin Popescu Tãriceanu şi-a arãtat indignarea vizavi de faptul cã fostul pedelist Honorius Prigoanã a fost primit în PNL. Dacã are bani, are şi loc pe liste. Dar cu prinţipurile cum rãmâne? Mã rog, Prigoanã e un personaj interesant, dar parcã nu-i vedeam pe liberali deschizând porţile chiar oricui. Oricum e destul de posibil ca la un moment dat respectivii 50 sã intre într-o combinaţie cu Traian Bãsescu. Ar fi prima datã? Tindem sã-i dãm dreptate lui Ludovic Orban când spune cã de dragul a şase luni de guvernare se riscã guvernarea pe viitor. Totul e ca USL sã scoatã 50 plus 1 la sutã şi sã-i forţeze mâna preşedintelui Traian Bãsescu. Dar cine ştie cum vor arãta procentele dupã 9 decembrie?
În Mehedinţi rãzboiul politic a început deja
Nu ştim numele tuturor candidaţilor care se vor bate pentru un loc de parlamentar în Mehedinţi. Poate cã nici nu conteazã acum acest lucru, sau nu prea mult. Ce candidaţi sã avem? Ãia pe care-i meritãm, nu? Şi care ne reprezintã, într-un fel sau altul. Sau se reprezintã pe ei şi pe familiile lor, cã ştim noi cazuri. Aşa cã haideţi sã nu ne facem mari iluzii. Cãci distanţa de la vorbe la fapte, de la promisiuni la realizãri e lungã, lungã, lungã. O ştim de ani de zile. Poveşti. Poveşti de adormit electoratul. Şi vagi speranţe.
Ideea de la care pornim mãrunta noastrã analizã pe subiectul alegerilor parlamentare ce bat la uşã e cã în Mehedinţi, şi nu numai, se confruntã aceleaşi forţe politice care s-au tot bãtut anul acesta şi la locale şi la referendum, ca douã oştiri mari conduse de doi comandanţi determinaţi şi aparent ireconciliabili: Adrian Duicu, liderul USL, şi Mihai Stãnişoarã liderul PDL.
În Mehedinţi rãzboiul politic a început deja. De fapt nici nu a încetat vreo clipã de la celebrul referendum din varã încoace. Doar cã forţele s-au mai regrupat şi-şi fac acum tot felul de strategii. Noi nu vom discuta acum şi aici decât despre douã candidaturi. Nu cã nu am fi interesaţi şi de cele pentru Camera Deputaţilor, doar cã nu avem încã nume certe şi confirmate de la care sã pornim.
Mişcarea liderului USL Liviu Mazilu de a ieşi din schema Consiliului judeţean pentru a se consacra candidaturii pentru Senat e cea mai elocventã în sensul cã lucrurile au intrat deja pe un fãgaş serios şi cât se poate de beligerant. Copreşedinte al USL Mehedinţi, Liviu Mazilu are cam toate cãrţile în mânã pe colegiul pe care candideazã. L-am vãzut pe şeful liberal la televizor de câteva ori şi este un bun orator. Chiar e bun, asta e, chiar dacã unii, normal, nu-l agreeazã. Ce om politic nu are duşmani? Îi are şi Liviu Mazilu, evident. Dar ştie sã vorbeascã oamenilor, ceea ce ni se pare foarte important pentru un om politic. Cea mai bunã şi mai sigurã soluţie pentru a câştiga voturile nu e sã le cumperi, sã stai pe la colţ de searã şi de secţie de vot cu plasa cu bani, ci sã fii convingãtor, sã te faci plãcut oamenilor, sã le dai încredere în tine, sã fii serios şi sã pari un om responsabil. Liviu Mazilu are şi sprijinul multor primari dupã succesul de la alegerile locale. Aşa cã porneşte din start cu şanse mari. Dar colegiul senatorial e greu, voturile se strâng greu, şi probabil nu va fi singura candidaturã de acolo.
Pe partea cealaltã a baricadei, dar la deputaţi, şi-a declarat intenţia de a candida senatorul Mihai Stãnişoarã, e adevãrat cã fãrã sã precizeze pe care colegiu o va face. Urmãrind o logicã simplã dar eficientã a şanselor, posibilitãţilor şi impedimentelor, senatorul democrat-liberal e foarte posibil sã candideze pe colegiul ce include masiv electoratul severinean.
Pentru Mihai Stãnişoarã anul 2012 nu fost unul fast din punct de vedere politic. A pierdut primari de oraşe şi comune, inclusiv la Severin, unde relaţia cu actualul primar Constantin Gherghe s-a destrãmat ca un vis frumos în zorii reci ai dimineţii de aprilie. A pierdut şi consilieri municipali şi judeţeni. A pierdut şi preşedinţia Consiliului judeţean. A pierdut şi guvernarea şi, odatã cu ea, mulţi directori de deconcentrate. Nu pe toţi, unii au mai rãmas şi sub noua guvernare, bine-mersi sau au sãrit pârleazul cu “maximã’’ dignitate. 2012 – un an politic nu prea fericit pentru Mihai Stãnişoarã, dimpotrivã. Constrâns sã se confrunte din nou cu un lider politic de talia lui Adrian Duicu, extrem de redutabil la toate bãtãliile electorale de pânã acum, Mihai Stãnişoarã îşi joacã pentru 9 decembrie o carte majorã şi o va juca în forţã, neîndoielnic. Şansa senatorului democrat-liberal o va decide electoratul severinean (tindem sã credem cã va candida în colegiul ce cuprinde major Severinul), un electorat care-l cunoaşte destul de bine din campania la locale, când se afişa cu primarul Constantin Gherghe dând impresia unei echipe de nezdruncinat, şi unde are mulţi simpatizanţi şi singur, fãrã niciun Constantin Gherghe, şi unde se bucurã de un sprijin mediatic puternic.
În faţa unui adversar politic atât de puternic precum e Adrian Duicu, senatorul democrat-liberal are de dat un veritabil tur de forţã politic pentru a-şi conserva poziţiile. Miza pentru 9 decembrie e majorã din acest punct de vedere. Cred cã se înşealã cei care deja minimalizeazã, prematur şi nefundamentat, şansele PDL. E foarte posibil sã-şi revinã la un moment dat şi sã dea de furcã puterii.
E lucru verificat cã în opoziţie PDL e al naibii de eficient şi de convingãtor. E mai greu cu guvernarea – Emil Boc, Elena Udrea, Monica Ritzi, Adriean Videanu ne-au lãmurit suficient cum stã treaba cu guvernarea şi, sincer, nu cred cã-i regretã cineva. Aroganţa şi habarnismul, domnia bunului plac, tãierile salariale cinice – vor face din PDL mulţi ani de acum încolo un partid pe care nu-ţi prea vine sã-l votezi. Dar cu toate acestea, cã ne place sau nu, PDL are rolul sãu important în configuraţia actualã, în jocul putere-opoziţie, şi e de dorit sã-l ştim la datorie pe baricadele opoziţiei, asta dacã ne dorim sã trãim într-o lume normalã şi echilibratã. PDL şi-a primit şi-şi va mai primi scatoalce de la electorat. Şi va primi şi pe 9 decembrie, cãci oamenii nu uitã aşa uşor. Cei 7,4 milioane care au votat la referendum împotriva lui Traian Bãsescu au fãcut-o tocmai pentru cã l-au asociat direct cu guvernarea Emil Boc. Aceşti oameni vor rãmâne mereu împotriva abuzurilor, indiferenţei, sãrãciei, degringoladei, aroganţei şi prostiei cu funcţie, indiferent de culoarea politicã a celor aflaţi la putere.
Sã fim sinceri: nimeni nu moare de dragul politicienilor. Nu avem încotro, acestea sunt regulile jocului democratic. Avem nevoie de ei, de politicieni, cã ne place sau nu. Trebuie doar sã-i tragem de mânecã sã fie atenţi la nevoile noastre reale.Nici mãcar nu trebuie sã ne iubim. Trebuie doar sã ne respectãm. Politicienii pe noi, cetãţenii. Şi noi sã-i respectãm la rândul nostru dacã demonstreazã cã meritã.
