Ziua Universalã a Iei este sãrbãtoritã, în fiecare an, pe 24 iunie.
Sãrbãtoarea Iei promoveazã cãmaşa din pânzã cusutã cu simboluri impresionante, pãstrate de lada cu zestre a bunicilor şi strãbunicilor.
Bluza tradiţionalã româneascã este celebratã de români odatã cu Sânzienele şi cu Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul.
Cu siguranţã, dacã Ia româneascã ar prinde viaţã şi glas sã povesteascã, am afla din spusele ei povestea fascinantã a unui neam şi a unui pãmânt aflate într-o legãturã foarte strânsã, o conexiune inseparabilã, statornicã, un singur destin, un pãmânt, un popor.
Pe IA româneascã gãsim istoria noastrã ţesutã şi cusutã în simboluri.
Descifrãm hora, ca joc al celor ce sunt fraţi, descifrãm momente ale vieţii, dar şi trecerea spre lumea de dincolo, descifrãm anotimpurile şi cum trebuie sã ne raportãm la pãmânt şi la cer.
Consiliul Judeţean Mehedinţi prin Centrul Cultural “Nichita Stãnescu”, condus de managerul Emilia Mihãilescu, în parteneriat cu Primãria municipiului Drobeta Turnu Severin, prin Direcţia de Patrimoniu şi Turism Istoric au organizat ample manifestãri artistice, la Cetatea Medievalã a Severinului.
O sãrbãtoare încãrcatã de atâtea simboluri, precum Ziua Universalã a IEI dar şi a Sânzienelor, un alt simbol puternic al folclorului românesc nu poate trece neobservatã, chiar dacã trãim vremuri cu libertatea limitatã, destul de tulburi.
Ansamblul “Cetiniţa”, condus de maestrul dirijor Marian Magheru, a încântat publicul venit la Cetatea Severinului.
Orchestra “Cetiniţa” este un ansamblul tânãr la care şi media de vârstã a celor care îl formeazã este foarte tânãrã.
În timp scurt de la înfiinţare aceasta a cãpãtat notorietate şi respect, a cucerit premii dar şi inimile publicului.
Meritul pentru acest succes revine fiecãrui membru, fie cã vorbim de solişti vocali sau instrumentişti, dar mai ales profesorului Marian Magheru, maestrul dirijor. Sub bagheta lui Marian Magheru, cu sufletul adãugat acestui proiect minunat care poartã numele “Cetiniţa” de Marin Magheru, de Angela şi Ion Magheru, creşte frumos, adunã premii peste premii şi a devenit o pepinierã pentru Anamblul Profesionist “Danubius” al Centrului Cultural “Nichita Stãnescu”.
Ansamblul Profesionist “Danubius” a oferit severinenilor, de Ziua Universalã a Iei, un spectacol extraordinar, un adevãrat regal folcloric. Alãturi de soliştii vocali şi instrumentişti consacraţi ai Anamblului Profesionist “Danubius” au fost invitate în spectacol douã voci minunate, douã tinere extreme de talentate, respectiv Luiza Maria Isuf şi Nicoleta Iancu.
Maestrul dirijor al Ansamblului Profesionist “Danubius” a fost profesorul Marian Magheru, iar pe scenã au urcat artişti vocali consacraţi iubiţi şi apreciaţi, atât în judeţul Mehedinţi cât şi în ţarã: Gheorghe Vulcãnescu, Claudia Catanã, Angela Magheru, Luciana Vãduva, Anica Ganţu.
Dansatorii Ansamblului Profesionist “Danubius” au întreţinut atmosfera de sãrbãtoare şi voie bunã cu dansuri din toate zonele etno-folclorice ale ţãrii.
A fost o atmosferã de mare sãrbãtoare, artişti minunaţi au oferit cadouri de suflet publicului şi au fost rãsplãtiţi cu aplauze şi flori.
Încã o datã Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Cultural “Nichita Stãnescu”, instituţie de culturã condus de managerul Emilia Mihãilescu, a reuşit o manifestare extraordinarã, de bun gust şi calitate în care au fost promovate tradiţiile, folclorul tot ceea ce înseamnã zestrea strãmoşeascã a poporului român.


