* – Bãieţilor acestora care au pretenţia ca au ţinut în hãţuri coronavirusul timp de câteva luni li s-a urcat la cap cã sunt, cum sã zic, stãpânii absoluţi ai României. Cum începe omul sã se simtã ceva mai în largul lui, cum apar ãştia – alde Tãtaru, Arafat sau alde, pardon, şeful lor suprem, Iohannis, ce-i mai zice şi Cucul, prietenul nedespãrţit al carcalacului – şi, precum nişte ciocli, ne anunţã cã virusul „este printre noi” şi cã, dacã nu ne vom zbengui mai cu grijã, vor prelungi perioada de alertã. Dacã va fi cazul, pânã la alegeri. Nu de altceva, dar ca sã rãmânã, ei şi partidele pe care le reprezintã, în centrul atenţiei. Chiar dacã popularitatea lor, destul de mare la începutul circului pandemic, este în vizibilã scãdere, cu fiecare zi care ne apropie de mijlocul sezonului de varã. Ce e la gura feisbuciştilor când vãd declaraţiile respectivilor este, uneori, greu de reprodus în acest spaţiu.
* Enervarea lor creşte când oficialii coronavirusului, dacã le putem spune aşa, încep sã vorbeascã oarecum… entuziast despre un al doilea val al epidemiei cu coronavirus, care ar urma sã ne bântuie prin toamnã. Este, pe undeva, de înţeles, oamenii vor sã aibã din nou acel sentiment cã ei sunt miezul din dodoaşcã şi încã nu ştiu câte luni ne vor putea biciui nervii. Nu ştiu însã câţi dintre cei care-i vãd şi ascultã îi vor mai lua în serios. Ce nu înţelegem noi e de unde ştiu… specialiştii aceştia cã virusul cu pricina va mai lovi o datã. Vasãzicã, peste tot în lume, se dau semne serioase de relaxare a vieţii publice, doar la noi ni se dã de înţeles cã suntem nişte primitivi iresponsabili care nu doar cã nu se pot guverna, dar trebuie duşi de mânã sã facã pipi la w.c.-ul din fundul curţii. Altminteri, ei dau în bobi permanent sa vadã ce le iese la alegerile de la Paştele cailor…
* Doi miniştri din Cabinetul Balalaikã, imposibilii şi indigeştii Violeta Alexandru şi Vasile Cîţu, au fãcut obiectul unor moţiuni simple în Parlament. În loc sã lase locurile libere pentru alţii mai procopsiţi la devlã tot ei sunt cu gura mare şi, împreunã cu Balalaikã,umblã sã inducã în rândul pensionarilor, ideea cã nu sunt bani pentru marirea pensiilor (lege adoptatã şi promulgatã) şi a alocaţiilor pentru copii. Ca sã fie cât mai convingãtori, au plãtit nişte tembeliziuni sã facã nişte… foraje de opinie, din care sã reiasã chiar faptul cã nici mãcar pensionarii nu ar fi de acord cu creşterea pensiilor de la 1 septembrie cu 40%, pentru cã e crizã, iar ţara nu are bani! Bãi, voi nu mai aveţi niciun pic de ruşine? Iar pensionarii aceia care nu aveau nevoie de pensii mãrite ar trebui sã nu mai fie avuţi în vedere, dacã se poate, la alte eventuale mãriri de venituri. Erau ei nişte penibile cozi de topor ale unor cercuri guvernamentale interesate sau doar nişte japiţe ordinare, beneficiare de pensii nesimţite? Între timp, Orban face avocaturã ieftinã în favoarea neaplicãrii legii pensiilor, ştiind bine cã un guvern care nu aplicã legea în litera şi spiritul ei, se descalificã profund. Dar când le-a pãsat ãstora de lege? Sã facem un istoric al situaţiilor când liberalii, în frunte cu Klaus Werner Iohannis, au fãcut din legile Statului Român nişte preşuri de şters picioarele pe ele ni se pare o operaţiune perfect inutilã, lipsitã complet de eficienţã. Pe actualii guvernanţi îi doare exact în trei litere de respectarea legii.
