Un adevãrat tun imobiliar se pregãteşte cu premeditare la Orşova, sub oblãduirea administraţiei primarului Marius Stoica. Un teren de 3.400 de mp rupt din suprafaţa staţiei de epurare a Orşovei a fost vândut unui afacerist local, în urma unei adeverinţe false eliberate de municipalitatea din Orşova. În loc sã se lupte pentru recuperarea terenului primarul municipiului renunţã la dreptul de revendicare, lãsând cale liberã unui tun premedidat cu multã atenţie.
Istoria administraţie din Orşova ne-a demonstrat, în ultimii ani, cã aproape nimic nu mai pare imposibil aici, dacã la mijloc sunt interese ale unui grup restrâns de apropiaţi ai primarului. Un teren de 3451 de metri pãtraţi este vândut în anul 2015 unui afacerist local de cãtre Cabinetul Individual de Insolvenţã – Grãdinarul Valentina, licidatorul judiciar desemnat în cauza privind falimentul fostei SCGCL ORŞOVA (SOCIETATEA DE GOSPODÃRIRE COMUNALÃ ŞI LOCATIVÃ ORŞOVA SA). Cum acest teren este parte din terenul mult mai mare pe care se aflã staţia de epurare a apei din Orşova şi cum terenul este, de fapt, proprietatea domeniului public al municipiului Orşova, pentru dezmembrarea terenului s-a folosit o adeverinţã falsã eliberatã de Primãria Orşova, în anul 2015. Concret, afaceristul GEO CEZAR ILIESCU a cumpãrat suprafaţa de 3451 de mp de la lichidatorul judiciar al SCGCL, dupã ce, prin adeverinţa eliberatã, Primãria a atestat în mod nereal cã SCGCL este proprietarul imobilului compus din teren în suprafaţã de 3.451 mp (curţi, construcţii şi construcţiile C1 – C5). Doar în acest fel, SCGCL, reprezentat de lichidatorul judiciar i-a putut vinde terenul lui Geo Cezar Iliescu.
Adeverinţa respectivã, cu numãrul 4595 din 15 aprilie 2015, a fost semnatã de secretarul Primãriei Orşova, Marian Boţilã.
În momentul în care a fost asaltat de sesizãri şi reclamaţii privind posibilitatea pierderii unui teren important al domeniului public al Orşovei, ca urmare a unui fals, primarul Marius Stoica sesizeazã Poliţia municipiului Orşova cu privire la adeverinţa falsã. Se întâmpla pe 5 septembrie 2016, la acea vreme Stoica şi Boţilã fiind într-o relaţie vizibilã de duşmãnie.
Cauza îşi urmeazã cursul şi se ajunge rapid la un proces penal (dosar penal 91/P/2017), care se finalizeazã cu sesizarea judecãtorului de camerã preliminarã din cadrul Judecãtoriei Orşova în vederea desfiinţãrii adeverinţei nr. 4595/15 aprilie 2015, emisã de PRIMÃRIA ORŞOVA şi, pe cale de consecinţã, a documentaţiei cadastrale şi a contractului de vânzare cumpãrare între Cabinetul de Insolvenţã şi Geo Cezar Iliescu.
Având în vedere cã din mijloacele de probã administrate în cauzã a rezultat fãrã echivoc faptul cã adeverinţa nr. 4595/15.04.2015, emisã de Primãria Orşova atestã aspecte necorespunzãtoare, iar acesta a stat la baza intabulãrii dreptului de proprietate pentru imobilul în suprafaţã de 3451 mp, în CF 52812/2015 a UAT Orşova şi la valorificarea imobilului, prin licitaţie publicã, conform contractului de vânzare cumpãrare autentificat notarial sub nr. 329/2016, cumpãrãtorului Iliescu Geo Cezar, în baza dispoziţiilor art. 315, alin. 2, lit. d), Cod de Procedurã Penalã, a fost sesizat judecãtorul de camerã preliminarã pentru desfiinţarea adeverinţei şi a tuturor actelor subsecvente în procesul de vânzare – cumpãrare.
De aici începe, practic un adevãrat tango judiciar, prin instanţele penale şi civile. Primãria ţine, o perioadã bunã cu dinţii de recuperarea terenului rupt din suprafaţa staţiei de epurare, iar cumpãrãtorul ţine, evident, cu dinţii de ceea ce cumpãrase. Aşa apare pe rolul Judecãtoriei Orşova dosarul cu numãrul 8/274/2019, în care Primãria, încolţitã si de cauza penalã, acţioneazã în judecatã pe cumpãrãtorul terenului ILIESCU GEO CEZAR
Dacã vom consulta lista şedinţelor de judecatã de la Judecãtoria Orşova, vom descoperi pe rolul acestei instanţe cauza cu numãrul 8/274/2019, înregistratã pe data de 4 ianuarie 2019, în care UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALÃ – MUNICIPIUL ORŞOVA – REPREZENTATÃ PRIN PRIMAR STOICA MARIUS SIMION (Reclamant) îl cheamã în judecatã pe ILIESCU GEO CEZAR (Pârât), în cauzã venind ca şi intervenient Iliescu Andreea Ioana. Obiectul cauzei civile din fond este: „revendicare imobiliarã, anulare act, rectificare carte funciarã”.
Ca urmare a soluţiei Parchetului, datã de procurori în cauza penalã privind falsificarea adeverinţei de cãtre secretarul Marian Boţilã, procesul despre care vorbim nu s-a mai terminat nicã pânã acum, dupã ce a avut nu mai puţin de 14 termene de judecatã. Asta deşi falsul este dovedit, iar Primãria ar fi trebuit sã uzeze la maxim de orice cale pentru a-şi proteja patrimoniul. Doar cã, SURPRIZÃ, primarul Marius Stoica face un gest ce ne-ar putea face sã credem cã i-a luat Dumnezeu minţile. Pentru cã, trebuie spus, cã între timp nu mai este duşman cu Marian Boţilã şi a revenit la sentimente mai bune decât acelea din vremea în care îl reclama pentru fals şi uz de fals. Ca atare, în loc sã apere cu tãrie bunurile municipiului şi patrimoniul imobiliar al acestuia, Stoica trimite instanţei de judecatã o adresã prin care, în numele Primãriei, renunţã la dreptul lui legitim de revendicare imobiliarã.
Aşa se face cã pe 29 aprilie 2020, în numele Primãriei Orşova, primarul Marius Stoica trimite Judecãtoriei Orşova cererea cu numãrul 4839 de RENUNŢARE LA DREPTUL PRETINS PRIN PREZENTA ACŢIUNE, AVÂND CA OBIECT REVENDICAREA IMOBILIARÃ.
Fãrã aceastã revendicare, un teren foarte important pentru Orşova, singurul loc unde existã infrastructura şi clãdirile necesare unei staţii de epurare, staţie care ar fi putut fi reabilitatã şi modernizatã, dispare.
Sperãm, totuşi, cã procurorii vor avea motive multiple de a acţiona ferm îl al opri pe Stoica Marius Simion din devalizarea patrimoniului municipiului Orşova.


