Lucrãrile pe DJ 606A, între Dumbrava şi Albuleşti au fost recepţionate
Zilele trecute s-a realizat recepţia lucrãrilor de modernizare pe care preşedintele Consiliul Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, le-a contractat în cursul anului trecut pentru DJ 606A, între Dumbrava şi Albuleşti, pe o lungime de 4,325 km.
“Este o investiţie la care am ţinut foarte mult pentru cã locuitorii de aici primiserã pânã acum doar promisiuni şi aveau nevoie de investiţii concrete. Este o altã promisiune pe care am reuşit sã o onorez pentru oameni, împreunã cu colegii din Consiliului Judeţean, la fel ca multe altele!
Anul trecut am semnat contractul de execuţie, mã bucur cã firma de construcţii s-a încadrat în termenul prevãzut, iar în urma verificãrilor care au avut loc s-a dovedit cã şi lucrãrile sunt de calitate.”, a transmis preşedintele Consiliului Jideţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.
Pe lângã platforma drumului care se încadreazã în normele în vigoare, s-au realizat podeţe transversale, şanţuri, s-au amenajat 21 de intersecţii cu drumurile laterale şi peste 250 de accese cãtre proprietãţile oamenilor. Au fost montate 26 de indicatoare de circulaţie, 5 borne kilometrice şi s-a realizat şi marcajul transversal.
Totodatã, Aladin Georgescu le-a transmis locuitorilor din zonã cã are în vedere ca anul viitor sã continue asfaltarea acestui drum în comuna Dumbrava pânã la graniţa cu judeţul Dolj, prin Valea Marcului, dar şi în cealaltã direcţie, pânã la intersecţia cu DJ 561A care vine de la Bâcleş şi duce la Tâmna.


