Alãturi de consilierii locali liberali, propunem demararea procedurilor pentru atestarea ca staţiune turisticã a municipiului Drobeta Turnu Severin.
Municipiul Drobeta Turnu Severin are o istorie bogatã şi unele dintre cele mai vechi şi reprezentative obiective turistice din România, printre care amintim doar câteva:
- Schela Cladovei, cea mai veche aşezare umanã cu peste 9000 de ani vechime
- Castrul roman Drobeta, cu vechime de peste 1900 de ani
- Piciorul Podului lui Apolodor, cu peste 1900 de ani vechime
- Cetatea medievalã a Severinului, construitã în anul 1247, acum aproape 800 de ani
- Castelul Artelor, construit în 1910, cu 110 ani vechime
Toate aceste obiective turistice, puse eficient în valoare, ar putea face din Severin una dintre cele mai cãutate destinaţii turistice din România.
Atestarea ca staţiune turisticã are numeroase avantaje:
- atragerea mai uşor investiţii şi fonduri europene speciale pentru dezvoltarea zonei turistice
- operatorii economici privaţi, cum sunt, de pildã, hotelurile şi pensiunile, vor putea, la rândul lor, sã acceseze fonduri europene rezervate exclusiv zonelor turistice pentru construcţii, dotãri, modernizãri.
Spre exemplu, doar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru Regiunea S-V Oltenia, au fost alocaţi 11 milioane de euro pentru staţiunile turistice, bani europeni la care oraşul nostru nu a avut acces.
Astfel, dacã Severinul era staţiune turisticã, ar fi putut solicita fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru amenajarea obiectivelor turistice naturale, pentru construirea unor facilitãţi de agrement, de tipul zone speciale pentru sport, locuri de joacã pentru copii, amfiteatre in aer liber sau altele, dar şi pentru activitãţi de marketing sau promovare, în vederea atragerii turiştilor.
Ca exemplu, Oradea este primul municipiu din ţarã care a fost atestat ca staţiune turisticã prin Hotãrâre de Guvern în anul 2020, aşa cã avem precedent în acest sens.
Atestarea municipiului Drobeta Turnu Severin ca staţiune turisticã presupune o procedurã deloc simplã, însã necesarã pentru a pune în valoare şi a promova unul dintre punctele forte ale zonei noastre: istoria şi turismul.


