Dupã ce în urmã cu puţin timp a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrãrilor de reabilitare, extindere şi modernizare a Spitalului Orãşenesc Vânju Mare, a fost emisã şi autorizaţia de construire, iar sãptãmâna aceasta preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi Aladin Georgescu a avut o întâlnire atât cu constructorul, cât şi cu reprezentanţii DSP Mehedinţi şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţã Drobeta Turnu Severin pentru a pune la punct ultimele detalii înainte ca aceastã mare investiţie sã fie demaratã.
“Am ţinut neapãrat sã am o discuţie cu toţi factorii implicaţi deoarece îmi doresc foarte mult sã pot concretiza aceastã investiţie într-un timp cât mai scurt, fiind unul din proiectele mele de suflet. Am hotãrât cã cel mai bine atât pentru oameni, cât şi pentru cadrele medicale de aici, este sã mutãm aparatura medicalã şi paturile din corpul vechi de clãdire al spitalului în corpul reabilitat unde urma sã funcţioneze unitatea de primiri urgenţe, pentru a nu întrerupe activitatea medicalã absolut necesarã în aceastã zonã pe toatã perioada lucrãrilor.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi Aladin Georgescu.
Este o investiţie foarte importantã pentru zona de sud a judeţului şi deserveşte unui numãr de aproximativ 70.000 de locuitori.
Sunt convins cã proiectul va creşte considerabil eficienţa îngrijirilor spitaliceşti deoarece dupã finalizarea lucrãrilor, Spitalul Orãşenesc Vânju Mare va deţine o suprafaţã mult mai mare, clãdirea urmând sã fie nu doar modernizatã, ci şi mansardatã.”, a adãugat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Unitatea va avea un numãr de aproximativ 70 paturi pentru spitalizare continuã şi spitalizare de zi şi vor funcţiona:
- secţie de medicinã internã;
- 5 compartimente: Pediatrie; Primiri Urgenţe; Chirurgie generalã; Obstetricã – Ginecologie şi Neonatologie;
- laborator de radiologie, ambulatoriu;
- bloc operator.
“Sãnãtatea rãmâne domeniul cãtre care ne îndreptãm atenţia, mai ales în aceastã perioadã în care întreaga ţarã este ameninţatã de noul coronavirus.”, mai spune Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.


