Damfuri politicoide

* Deşi ziua persoanelor în vârstã este  pe 1 octombrie, prin presã propaganda despre felul cum autoritãţile îi vor cinsti pe bãtrânii patriei a început cu vreo douã sãptãmâni înainte. Semn cã trebuie sã ne aşteptãm la ceva foarte urât, gen cacealma sau cam aşa ceva.

* Epopeea eroi-comicã legatã de  privatizarea OLTCHIM pare sã nu se mai termine, deşi existã nişte… termene, nişte condiţionãri, nişte clauze. Scriu aceste rânduri duminicã, pe la orele serii, şi toatã lumea aşteaptã ziua de luni ca pe o izbãvire. În aceastã zi, ar urma sã fie semnat contractul de privatizare a celebrului combinat vâlcean. Va fi momentul adevãrului pentru mult prea agitatul patron al OTV, Dan Diaconescu, care, pânã una-alta, anunţã spectacole de sunete şi luminã, cu saci cu bani plimbaţi prin Piaţa Victoriei, spre a-l convinge pe Victor Ponta de solvabilitatea sa, şi cu plata salariilor restante cãtre muncitorii de la Oltchim. Nu ne permitem niciun fel de anticipãri asupra destinului OLTCHIM. Ceea ce ne îngrijoreazã cu adevãrat este extrem de marea agitaţie iscatã în jurul acestei afaceri, în care miroase strident a damfuri politicoide, filtrate insuficient prin labirinturile serviciilor de tot felul, dacã înţelegeţi ce vreau sã spun. Oricum, încurcãtura este abia la început şi este bine sã fiţi foarte atenţi, pentru cã, nu-i aşa, nici nu ştiţi ce pierdeţi…

* În sfârşit, s-a lansat pe piaţa politicii autohtone ARD, în traducere, Alianţa România Dreaptã, care reuneşte, în jurul PDL, PNŢCD, Forţas Civicã (sau cam aşa ceva) şi, probabil, alte câteva mizilicuri oportuniste. Evenimentul era aşteptat şi este unul firesc, atâta vreme cât USL nu pare sã dea semne de destructurare, aşa cum aşteptau unii sau cum prognozau alţii. Din pãcate pentru noua alcãtuire, purtãtorii de mesaj şi de imagine sunt aceleaşi personaje impopulare, absolut antipatice cu care  aceste partide, în special PDL, ne-au obişnuit: Monica Macovei, M. Neamţu, A. Papahagi şi alţii, în frunte cu un Vasile Blaga, care şi-a pierdut mult din prestanţã şi echilibru, câştigând, în schimb, în scorţoşenie şi în forţa cu care-şi încleşteazã deja celebrele fãlci. Un alt element care-i va trage, inevitabil, în jos este legãtura ombilicalã cu Traian Bãsescu, care, deşi nu a fost recunoscutã declarativ, existã.

* Cele trei graţii ex-pedeliste din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin – V. Nicolae, M. Golea, D. Borugã – au fost asimilate atât de profund de foştii adversari politici, încât aproape cã alcãtuiesc o singurã fiinţã. Ce sã se dea duse? Abia dacã şi-au promovat… calitãţile în noul anturaj, abia dacã au gustat din aromele binefacerilor noii puteri. Partidul care le-a lansat pe orbitã, în urmã cu patru ani, PDL, încearcã zadarnic sã-şi recupereze… investiţia. Cele trei – asta e! – sunt nişte cauze definitiv pierdute. Fiindcã, pe lângã alte argumente, şi frumuseţea (realã sau pretinsã) are o perioadã a ei. Care, ce sã-i facem, trece…

* Ce vã spuneam ceva mai sus, mai exact cu douã-trei zile în urmã? Mai întâi, s-a fâsâit circul cu banii ridicolului Dan Diaconescu pentru salvarea OLTCHIM. Apoi, chiar de ziua lor, bãtrânii Severinului au luat o plasã de zile mari, ca sã zicem aşa. Anunţaţi din vreme de cuplul comico-fantezist Duicu-Gherghe cã vor primi nişte pachete, aproximativ o mie de  pensionari s-au strâns, luni la prânz, la Casa Tinerertului pentru a-şi primi „cadourile”. Li s-a servit muzicã popularã pe bãţ şi colivã sfinţitã la tavã. Desigur, în prezenţa unui impresionant sobor de preoţi. Duicu a lipsit de la promisa paranghelie. Probabil, vorba poetului, „dus în sat cu dorul”. A rãmas sã facã, nu-i aşa, oficiile de gazdã milosul şi duiosul primar Gherghe. Care a bâiguit ceva între promisiune şi imputare. Cã pachetele, aşa, mai spre Crãciun şi cã sus-puşii mai greşesc şi ei. Unde sunt, maistre, miorlãiturile de altãdatã cu grija faţã de bãtrânii noştri, miau, miau, mãi, mãi? Şi-au pierdut ecoul  prin tainiţele Castelului de Apã?

Tags: