Sigur cã „bucuroşi le-om duce toate, de-o fi pace, de-i rãzboi”, însã bucuria asta sunã mai mult a masochism decât a etapã intermediarã, înainte de a ajunge la ceva mai bun. Adicã strângi cureaua, strângi din dinţi, din colţul mesei, pentru cã eşti sigur cã politicienii care te conduc sunt animaţi de cele mai frumoase dorinţe de a duce ţara pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi de dezvoltare. Nu se mai lucreazã pe bazã de cincinal, nu se mai ştie nimic în legãturã cu viitorul acestei ţãri. Nu ştim unde vrem sã ajungem, unde vom fi peste 5 sau peste 10 ani, din punctul de vedere al dezvoltãrii, al obiectivelor de infrastructurã, educaţie, sãnãtate, nivel de trai, organizare socialã şi altele. Adicã nimic.
Ceva planuri pe la infrastructura rutierã, adicã o sã fie, totul într-un viitor imperceptibil. Vom avea autostrãzi, drumuri şi alte chestii care ne vor ajuta sã cãlãtorim mai rapid sau sã aducem mai repede turişti şi investitori. Absolut niciun fel de idee nu au conducãtorii noştri, care de fapt nici nu prea vor sã ne conducã. Pentru ei, preluarea puterii nu este decât mers la „servici”.
Nu au niciun fel de rãspundere pentru cum conduc. Nu îşi propun nimic. Nu ne propun nimic. Nu îi intereseazã cã ţara este fãrã guvernare de mai mult timp. Încã de pe vremea lui Grindeanu, Tudose şi Dãncilã, când orice fel de performanţe şi competenţe au fost coborâte din pod sub pãmânt. S-a ajuns la piciorul broaştei cu promovarea pe criterii de competenţã şi tot ceea ce conteazã este apartenenţa politicã. Aproape cã nu mai este niciun fel de diferenţã între politicieni. Au guvernat dupã dorinţa lui Dragnea de a scãpa de puşcãrie şi pânã la urmã nu a scãpat. Apoi PSD şi-a pierdut ideea programaticã. Nu mai are preşedinte, nu are niciun fel de obiectiv. Statutul şi doctrina sunt doar nişte cartoane fãrã valoare.
Au plecat pesediştii şi au venit liberalii. Singurul lor plan nu era guvernarea în sine şi conducerea ţãrii pentru Binele Public şi pentru rezolvarea problemelor naţiunii şi bunãsoarea generalã. Motivul pentru care a fost preluatã guvernarea a fost unul singur şi simplu: asigurarea celui de-al doilea mandat pentru preşedintele Klaus Iohannis. Au fãcut lucrul acesta, pentru cã era destul de riscant ca PSD sã se ocupe de organizarea alegerilor. S-au ocupat liberalii şi au reuşit. Se vorbeşte şi de o complicitate din partea PSD şi, mai nou, de un blat pentru alegerile anticipate. Vom vedea.
Cert este cã dupã ce şi-au atins obiectivul, acela de a-l asigura pe Iohannis de un nou mandat, liberalii şi-au pierdut şi ei busola. Nu aveau niciun fel de plan. Se vede cã au continuat fãrã niciun fel de probleme politicile PSD, cu împrumuturi şi creşterea de venituri. Nicio altfel de idee. Şi nici nu au cum sã propunã altceva pentru cã nu au luat în calcul şi pasul urmãtor realegerii lui Iohannis. Au mers pe principiul „Şi mâine este o zi!”, dupã care se ghideazã aproape orice bugetar din ţara noastrã. Am spus aproape orice bugetar pentru cã o mai fi vreo 20 – 30% care mai şi lucreazã, altfel s-ar intra în blocaj total al administraţiei.
Liberalii şi-au dat şi ei seama cã ori continuã politicile sociale ori fac ceva, dupã ce s-au dezmeticit din euforia realegerii lui Iohannis. Probabil cã au optat pentru politici sociale cu moderaţie şi îşi dau seama cã, dacã vor începe sã nu mai onoreze ce au promis pesediştii, vor scãdea în sondaje. Prin urmare, potrivit liberalilor, este nevoie de alegeri anticipate, înainte de a începe erodarea Guvernului, care o mai fi şi acela. Practic, ţara este pe stop acum. Cine va fi politicianul tampon care sã ia taurul de coarne şi sã repunã cãruţa pe roate? Ne paşte sãrãcia, din cauza instabilitãţii politice şi a molimei din ultimele zile. Sã rãmânã momentan alegerile anticipate singurul obiectiv de ţarã al clasei politice? Unii spun cã om trece noi şi peste sãrãcie, pentru cã oricum banii s-au devalorizat de tot şi a venit primãvarã, vor apãrea şi buruienile. Mai uşor cu încãlzirea caloriferelor şi încep sã se rezolve lucrurile.
Dar mai este şi molima nouã care trebuie combãtutã de guvernanţi. Unii spun cã noroc cã nu se ocupã un român de acest lucru, ci un palestinian şi nu vom da greş. Sã nu ne spunã cã iar o sã strângem cureaua, dupã ce euro se va face 5 lei, cã o sã depãşim Siria la migraţie.


