Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a efectuat zilele trecute o vizitã de lucru, pe cel de-al doilea lot din cadrul proiectului de modernizare a 112 km de drum judeţean, mai exact pe şantierul deschis de la DN56A – Punghina pânã la ieşirea din comuna Oprişor.
Echipa de constructori a început cea mai importantã lucrare de pe acest tronson de drum şi anume demolarea vechiului pod din dreptul Cramei Oprişor, în locul cãruia se va realiza un pod mult mai lat, absolut necesar infrastructurii rutiere din zonã.
“Este unul din cele mai importante proiecte de infrastructurã demarate în judeţul nostru în ultimii 30 de ani, o lucrare mult aşteptatã mai ales de locuitorii comunelor Punghina şi Oprişor. Sunt mulţumit de mobilizarea pe care am gãsit-o pe şantier, se munceşte la cote maxime, fapt pentru care lucrãrile sunt în grafic, iar termenele prevãzute în contract vor fi, fãrã îndoialã, respectate. Ceea ce mai vreau sã punctez e faptul cã nu vom avea doar asfalt nou, ci şi un drum mai lat cu jumãtate de metru, 94 de legãturi cu drumurile laterale, 15 staţii de autobuz, peste 3,7 km trotuare şi 369 accese la proprietãţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.
Proiectul are o valoare de peste 26 milioane lei, bani ce provin din fonduri europene.


