Doi olimpici internaţionali din Mehedinţi şi profesoara lor au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei

               În cadrul unei festivitãţi organizate marţi, 17 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Ministrul Educaţiei, doamna Monica Cristina Anisie, a premiat olimpicii români care s-au remarcat în anul 2019 la concursurile internaţionale.

Printre cei 163 de elevi care au luat premii la olimpiadele internaţionale din 2019 se numãrã şi doi elevi din judeţul Mehedinţi: Bogdan Ionelia de la Colegiul Naţional „Gh. Ţiţeica” (Medalie de aur şi Premiul I) şi Bogdan Gîscan de la Liceul „Decebal” (locul IV – Menţiune) la Olimpiada Internaţionalã a Elenismului.

Ei continuã seria frumoaselor rezultate obţinute de elevii mehedinţeni la Concursurile internaţionale de Limba Neogreacã. Din 2005 şi pânã în prezent elevii mehedinţeni au adunat peste 100 de premii la olimpiadele judeţene, naţionale şi internaţionale de Limba Neogreacã. Barbu Cãtãlin, Negrea Noel, Ghermec Florina-Laura, Victor Paul Pogãcean, Badea Simona, Rupa Maria Roxana, Peleaşã Teodora Mihaela, Popescu Mãdãlina, Iustina Andreea Petolea,  Ştefãniţã Marius Taloi, Felix Ofiţeru, Alexandra Vãduva, Lidia Alexia Gîscan au adus performanţe ani la rând la olimpiadele naţionale. Toţi aceşti elevi au studiat Limba Neogreacã sub îndrumarea doamnei profesor Paula Scalcãu şi provin de la diverse şcoli din Drobeta Turnu Severin: Şcoala Gimnazialã „Petre Sergescu”, Colegiul Naţional „Gh. Ţiţeica”, Colegiul Naţional „Traian”, Liceul „Decebal”. Cel dintâi premiu la Olimpiada Internaţionalã a Elenismului adus în Mehedinţi a fost o medalie de bronz obţinutã de  Teodora Peleaşã în 2015. Au urmat douã medalii de argint câştigate de Iustina Petolea şi Gâscan Lidia în 2018 şi cele douã rezultate frumoase din 2019: menţiunea lui Bogdan Gîscan şi medalia de aur a Ionelei Bogdan.

Sunt rezultate cu care ne mândrim şi care dovedesc cã nu a dispãrut în Mehedinţi dorul de carte. Apropiindu-se de Limba greacã, toţi aceşti copii au câştigat o moştenire extrem de importantã pe care o au la îndemânã ca sã-şi dezvolte mintea, o temelie trainicã a unei înalte cultivãri a spiritului.