Jocul politic e unul al naibii de inconfortabil

               O sã parã cam nedemocratic ce spun acum dar cred cã forul legislativ, onorabilul Parlament, nu ar trebui sã aibã nicio tangenţã cenzurativã faţã de guvern, indiferent de culoarea politicã a acestuia. Un guvern este expresia unei ecuaţii parlamentare de moment şi are o mizã predominant administrativã, tehnicã, sã zicem,  alta decât misia pe care o are Parlamentul. Dacã un guvern e propus printr-o ecuaţie politicã de moment, cum este acesta, al lui Orban, iar comisiile sunt, în prealabil, expresii ale vechii ecuaţii politice, ale „regimului” Dragnea-Dãncilã, poate interveni ceea ce numeam tangenţa cenzurativã.

Ludovic Orban se aşteapta la reacţia comisiilor controlate de social-democraţi. A şi declarat cã-şi va menţine miniştrii indiferent de rezultatul audierilor în comisii. Doar cã, surprinzãtor, parlamentarii PSD din respectivele comisii au avut o atitudine echilibratã, nu s-au ostilizat absurd, nu au picat toate propunerile, cu trei excepţii, şi acelea argumentate.

Unii miniştrii au primit aviz negativ (deşi e o expresie îndoielnicã, o folosesc şi eu pentru cã e deja foarte uzitatã în media), doar trei dintr-un total de 16. Ne aşteptam ca lucrurile sã fie cu mult mai complicate şi propunerile lui Ludovic Orban sã se loveascã de zidul comisiilor mult mai dur. Cei trei liberali desemnaţi pentru a face parte din guvernul Orban şi care au primit aviz negativ sunt  Florin Cîţu, propus la Finanţe, Ion Ştefan, propunerea pentru Dezvoltare şi Violeta Alexandru, propusã la Ministerul Muncii.

Sigur cã Ludovic Orban s-a bosumflat declarând cã avizile negative date în comisiile parlamentare au fost politice.

„Este nedrept şi revoltãtor. Votul a fost un vot politic, fãrã niciun fel de legãturã cu calitatea prestaţiei şi cu calitatea rãspunsurilor. (…) Ca atare, mergem mai departe cu candidaţii noştri. PSD a cãzut de la putere, Guvernul PSD a fost demis, este hulit de 80% din populaţia României. Majoritatea românilor s-au sãturat de minciunile, abuzurile şi de modul agresiv, iar tupeul şi obrãznicia de care dau dovadã dupã atâţia ani de guvernare în care nu au fãcut nimic, îndrãznesc acum sã facã ei legea. E un vot politic. Nu are nicio legãturã”, a declarat, la nervi, Ludovic Orban.

Dar dacã lãsãm nervozitatea de o parte putem constata cu uşurinţã cã, da, e un vot politic, logic, odatã ce parlamentarii din comisii sunt membrii unor partide politice. Ce altceva ar putea fi dacã nu un vot politic? Vin miniştrii desemnaţi în faţa unor comisii academice? Nu. Vin miniştrii desemnaţi în faţa unor comisii profesionale, conduse de somitãţi în domeniul x ? Nu. Vin în faţa unor comisii de extracţie politicã.

Dincolo de aceasta, nici nu suntem siguri, cum spune liderul liberal şi premier desemnat, cã 80% din populaţia ţãrii huleşte PSD. Nu cred cã stau lucrurile chiar aşa.  Pe ce se bazeazã Ludovic Orban nu ştim. Dar iritarea dumnealui e de înţeles, pânã la un punct, pentru cã ai un pariu major (un nou guvern), acceptat în plen, dar care se loveşte de nişte comisii parlamentare, îţi mai picã doi-trei, şi nu e chiar confortabil politic. Dar ar trebui sã ştie deja cã jocul politic e unul al naibii de inconfortabil de cele mai multe ori.