Pregãtite şi nu prea! Cam aceasta este situaţia şcolilor din judeţul Mehedinţi, înaintea începerii noului an şcolar 2019 – 2020. Prefectul a instituit o comisie de control care a inventariat problemele specific din toate şcolile mehedinţene, iar azi a prezentat concluziile la Colegiul Prefectural.
Începe un nou an şcolar, iar problemele specific, premergãtoare acestui moment important, nu lipsesc nici de aceastã datã. Se pare cã nu toate şcolile şi-au pus la punct situaţiile critice, deşi, faţã de anii precedenţi, problemele grave s-au mai diminuat. Încã mai existã şcoli care nu au primit autorizaţiile sanitare de funcţionare sau autorizaţiile pentru adoptarea tuturor mãsurilor de prevenire a incendiilor. Mai mult, existã destule şcoli care nu beneficiazã de pazã şi nici mãcar de camere video de supraveghere. Apa potabilã sau menajerã, toaletele şi încãperile destinate depozitãrii alimentelor din programul „Cornul şi laptele” lipsesc şi ele de la mai multe şcoli. Toate acestea au fãcut obiectul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, în care prefectul a prezentat o situaţie interesantã. Este vorba de concluziile unui control efectuat în toate şcolile mehedinţene.
„Sunt probleme, dar într-un numãr mic, dar care pot fi rezolvate”, încearcã, în schimb, sã linişteascã opinia publicã, inspectorul şcolar general al IŞJ Mehedinţi, Alin Tomoescu.
Prefectul a avut totuşi destule nemulţumiri cu privire la situaţia şcolilor, deşi recunoaşte cã situaţia este ceva mai bunã ca anul trecut.
„Sã ştiţi cã, în afarã de autorizaţii sanitare, de siguranţã la incendii, sunt multe alte probleme de personal, care noi credem cã pot fi reglate de cãtre conducerea Inspectoratului Şcolar, respectiv: Eu cred cã sunt inspectori şcolari care nici mãcar nu ştiu unde sunt şcolile, deşi rãspund de o localitate sau alta, sunt directori care pe toatã perioada vacanţei au stat în concediu şi au venit dupã 1 septembrie la şcoalã, vã daţi seama ce igienizare s-a fãcut acolo, sunt încã conflicte între directorii şcolii şi administraţia publicã localã”, a precizat prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drãghiea.
În Mehedinţi sunt 107 unitãţi şcolare cu personalitate juridicã, dintre care 43 funcţioneazã în mediul urban şi 64 în mediul rural. În total sunt 210 unitãţi de învãţãmânt pe raza judeţului Mehedinţi. Cei de la Inspectoratul Şcolar fac, însã, eforturi pentru ca toate şcolile sã îşi poatã primi elevii aşa cum trebuie de la 9 septembrie.


