SIMFEST – Festivalul Internaţional al Televiziunilor şi Producãtorilor Independenţi, aflat la a XVI-a ediţie, transformã oraşul şi în acest an într-un centru european al massmedia electronice, iar Cetatea medievalã într-o cetate a filmului
şi televiziunii.
Maratonul de evenimente culturale a început luni, 26 august şi se va încheia duminicã, 1 septembrie şi cuprinde, pe lângã competiţie, proiecţii publice de filme artistice şi documentare, masterclass-uri incitante, concerte, expoziţii, recitaluri şi lansarea unor cãrţi deosebite.
Juriul are în componenţã specialişti recunoscuţi internaţional din România, Franţa, Anglia şi Austria. Au rãmas în selecţia finalã 65 de producţii din România, Republica Moldova, Franţa, India (coproducţie Canada) şi Iran.
SIMFEST îşi continuã misiunea asumatã de a fi o platformã non-formalã de pregãtire a profesioniştilor din media electronice, cu masterclass-uri susţinute de experţi de cea mai înaltã valoare din România şi Scoţia, în cadrul ‘colii de varã.
Festivalul a debutat printr-o conferinţã de presã la care au participat organizatorii şi membrii juriului, dintre care o parte sunt deja obişnuiţi ai evenimentului.
Susţinere din partea autoritãţilor locale şi a comunitãţii
Ioan Ceauşescu, directorul festivalului, considerã caracterul longeviv al SIMFEST o performanţã, dar a recunoscut cã devine din ce în ce mai greu de susţinut: „Din pãcate, lucrurile astea se întâmplã şi se desfãşoarã din ce în ce mai greu, în primul rând datoritã aspectului financiar, care este cel mai delicat. Noi suntem un pic favorizaţi pentru cã avem susţinerea comunitãţii locale, a Consiliului Judeţean, care ne sunt parteneri, dar şi Primãria municipiului Tîrgu Mureş şi Primãria din Sângeorgiu de Mureş, care sunt susţinãtori ai festivalului. Partea frumoasã şi partea uşoarã este aceastã coagulare a unei echipe de care eu mã bucur foarte mult şi a celor care devin prieteni ai festivalului.”
Trecerea timpului are un impact direct, deseori pozitiv, asupra felului în care se produce actul mass-media, în variile sale forme.
Conf. dr. Lucian Ionicã, preşedintele juriului, a punctat acest fapt: „Cãutãm calitate, profesionalism şi teme cât mai interesante, tratate bine. Cea mai evidentã evoluţie a fost cea din punct de vedere tehnic pentru cã tehnologia de acum 15 ani era destul de diferitã faţã de tehnologia de acum, dar existã şi alte evoluţii care sunt influenţate pe de o parte de faptul cã industria s-a modificat. Un alt element este faptul cã publicul s-a schimbat şi el în sensul cã s-au schimbat obişnuinţele, s-au schimbat interesele publicului şi atunci producţiile, inevitabil, reflectã aceastã schimbare a intereselor publicului“, a precizat Conf. dr. Lucian Ionicã.
O prezenţã nouã în juriul ediţiei din acest an este jurnalista TV Erica Gudrun-Gutt, care profeseazã la Viena.
„Mã simt foarte onoratã şi mã bucur cã pot sã fiu aici, în ţara mea mamã şi, din experienţa pe care am avut-o pânã acum, mi se pare foarte interesant sã ai prilejul sã vezi mai multe categorii de producţii, sã vezi mai mulţi producãtori, sã poţi sã compari şi sã vezi care este meritul special al unei producţii. Pentru mine este foarte important care este mesajul şi cum îl prezint, care îmi este publicul şi cum ajung la el”, a declarat Erica Gudrun-Gutt.
Tehnologia 5G va schimba felul în care ne raportãm la mass-media
Una dintre noile cuceriri ale tehnologiei ultra-moderne, care se prefigureazã a avea un impact uriaş la nivel uman pe plan internaţional este tehnologia de tip 5G. Conf. dr. Ion Stavre a oferit mai multe informaţii în acest sens: „Eu cred cã, într-un an-doi, vom vedea primele producţii experimentale cu 5G aici, la festival. Pentru România, 5G înseamnã într-o primã fazã aproximativ 250 000 de locuri de muncã şi peste 5 miliarde de euro afaceri. De aceea tot ce vedeţi acum este o zbatere extraordinarã pentru a se aşeza centrele de influenţã, adicã cine cu cine va lucra în domeniul 5G. Sigur cã da, aceastã perioadã va fi foarte scurtã, pentru cã tehnologia este operaţionalã, ea aşteaptã sã intre în regim comercial”.
SIMFEST, prin deschiderea sa, vine în sprijinul producãtorilor independenţi de televiziune. Codruţ Pînzaru şi-a exprimat pãrerea referitoare la acest aspect important.
„Un festival ca SIMFEST devine o rampã de lansare pentru producãtori independenţi ca mine, care nu pot trece de barierele construite azi de televiziunile comerciale sau de stat. Existã tot felul de bariere în a-ţi vine şi a-ţi prezenta producţiile. Internetul a distrus aceste bariere. Poţi sã postezi pe YouTube şi pe Vimeo şi, încetul cu încetul, sã capeţi audienţã. Problema este cã nu te ştie nimeni la început, dar dacã vii la un festival ca SIMFEST şi iei şi premiu, deci opera ta e recunoscutã de un grup de profesionişti ca atare, deja înseamnã o rampã de lansare extraordinarã şi e pãcat ca cei care vor sã îşi facã o carierã, sã îşi facã pasiunea din filme sã nu profite de o asemenea rampã de lansare“, a declarat Codruţ Pînzaru.
Directorul de imagine Dorin Ion Ilie se aflã la a treia prezenţã în cadrul SIMFEST, în calitate de jurat, şi apreciazã festivalul pentru tot ceea ce a reuşit sã construiascã de-a lungul timpului: „Consider cã ceea ce fac ei şi ceea ce reuşesc sã aducã pentru partea tinerilor creatori de televiziune şi producãtori, este unic. Pãcatul este cã nu existã o susţinere şi media şi materialã mai mare pentru cã, pãrerea mea personalã este cã acest festival este unic în Europa de Est şi este o mândrie pentru România prin ceea ce-a realizat”.
Continuitatea unui rol formator
În mass-media, informaţia prezentatã rigid şi impersonal nu îşi atinge potenţialul maxim. Directorul de imagine Geo Tuicã a subliniat importanţa bunului simţ şi a emoţiei în aceastã ecuaţie: „Alãturi de aceastã dezvoltare a tehnicii cred cã cel mai important ar fi ca sã fie creatorii atenţi la sensibilitatea publicului cãruia i se adreseazã. Sensibilitatea asta vine şi din culturã. La SIMFEST, din fericire, vin foarte multe producţii care au creat şi pentru juriu, dar şi pentru participanţi nişte stãri sufleteşti foarte frumoase, foarte importante. Cine a ştiut sã facã o ştire cu bun simţ, cu sensibilitate, a încântat privirea şi creierul fiecãrui membru al juriului şi fiecãrui participant la vizionarea acestor materiale. Imaginea nu este seacã, imaginea trebuie sã fie cultã. Ceea ce prezinţi trebuie sã aibã o acurateţe, trebuie sã aibã o ţintã exactã pe care şi-o asumã realizatorul. Dacã iubire nu e, imagine nu e”, a conchis Geo Tuicã. Steeve Teers, editor de imagine şi muzician, a precizat cã cei 25 de ani de experienţã în mass-media i-au ascuţit spiritul critic: „Sãptãmâna asta voi urmãri în cadrul competiţiei, cu un ochi foarte critic, felul în care producţiile funcţioneazã. Un film trebuie sã spunã o poveste foarte rapid şi foarte la obiect astfel încât sã absoarbã privitorul. Dacã funcţioneazã astfel, voi fi captivat”.
Nu în ultimul rând, rolul formator din punct de vedere profesional al festivalului a fost adus în discuţie de Prof. dr. Brînduşa Armanca.
„Preţuiesc SIMFESTUL şi pentru un lucru care, pus în context, este special, şi anume pentru faptul cã n-a renunţat sã profesionalizeze oamenii. De-aceea îl avem aici pe Copel Moscu, de aceea avem invitaţi importanţi care fac masterclass, ceea ce înseamnã cã în contextul mare de incompetenţã, de oameni care nu ştiu nimic, dar conduc lucruri, în mass media este un loc unde poţi sã înveţi, poţi sã afli ce este nou şi poţi sã ţii pasul cu vremea”, a menţionat Prof. dr. Brînduşa Armanca.
Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe pagina de web www.simfest.ro.
Andrei VORNICU


