Sãptãmâna trecutã m-au rugat nişte amici din Bucureşti sã-i duc la sârbi, sã vadã muzeul Lepenski Vir de care tot citiserã şi erau foarte curioşi. Cum nu am fost nici eu niciodatã pânã acum, mi s-a pãrut ocazia perfectã sã vãd cu ochii mei ce au reuşit sã facã sârbii pe locul unei celebre aşezãri din neolitic, aproape la fel de veche precum cea de la Schela Cladovei.
Aşa cã, zis şi fãcut, ne-am urcat în maşinã şi am pornit spre Lepenski Vir. Am trecut prin Tekija, un foarte frumos sat de pescari, pe lângã Donji Milanovatş şi am ajuns, dupã aproape 80 de km, la Lepenski Vir. Din loc în loc ne-am oprit pentru a admira frumuseţea infatigabilã a Dunãrii, şi malul nostru, românesc. Cam scumpã intrarea în respectivul muzeu dar meritã.
Muzeul e o construcţie giganticã, impunãtoare, modernã fãcutã „pe fonduri europene” din câte am înţeles, şi nu are cum sã nu te impresioneze. E un loc pitoresc, plin de turişti, nemaipomenit pentru relaxare. Nu neapãrat despre muzeu în sine vreau sã vorbesc acum, ci despre douã aspecte care mi se par semnifcative în raport cu noi.
Unu, cã noi nu am fost în stare sã ridicãm „cultura Schela Cladovei”, vestigiile descoperite de arheologi la Schela, la un nivel expoziţional mãcar la sfert comparativ cu sârbii, deşi am avea motive, am avea cu ce. Cultura Schela Cladovei nu e nici mãcar semnalizatã la intrarea în oraş, pe pliantele turistice sau în ceea ce avem noi ca prezentare pentru turişti. Ca sã ne facem o idee citez de pe un site:„ Cercetãrile arheologice desfãşurate pe parcursul a patru decenii au dus la descoperirea celei mai vechi aşezãri umane stabile din Europa (de acum circa 9.000 de ani) la Schela Cladovei, un cartier de la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin. Descoperirile iniţiale de la Schela Cladovei au fost fãcute în anii ‘60, mai exact în anii 1964-1965, când un colectiv de cercetare care trebuia sã verifice aceastã zonã din Regiunea Porţilor de Fier. În urma sãpãturilor efectuate ceva mai târziu, începând din 1965-1966, s-au descoperit şi artefacte mai vechi dintr-o perioadã anterioarã neoloticului; este vorba de epipaleolitic sau, dupã pãrerea altor specilişti, mezolitic, a cãror vechime se ridicã undeva la 10.000-11.000 de ani, lucru confirmat de analizele cu carbon 14, realizate pe o serie de materiale organice prelevate din aşezarea de la Schela Cladovei”.
Alţii ar fi fãcut din aşa ceva un fel de piatrã de hotar în turism. Şi, doi, plecând spre Lepenski Vir, şi întorcându-ne, nu aveai cum sã nu remarci sutele şi sutele de turişti strãini din zonã. Un asemenea flux turistic (am stat în vamã mai mult de o orã) nu e de ici de colo, şi aratã potenţialul incredibil pe care-l are malul sârbesc al Dunãrii, începând din Kladovo şi pânã la Golubãţ. Sute şi sute de turişti dintre care, cred cã mai bine de 80% sunt români. De ce merg românii la sârbi ştim cu toţii foarte bine: sã mâncãm. Şi se mãnâncã foarte bine, plus o servire ireproşabilã.
Deja malul sârbesc a devenit legendar sub acest aspect. Am vãzut într-o singurã zi, la un singur restaurant, maşini din cinci judeţe. Din Iaşi, din Maramureş, de exemplu. Întrebarea e de ce nu avem şi noi asemenea flux de turişti la terasele şi restaurantele noastre? Ce se întâmplã cu bucãtarii şi patronii noştri de nu reuşim sã venim şi noi, la Severin, cu o ofertã similarã cu a sârbilor? În condiţiile unei concurenţe atât de seducãtoare precum cea a sârbilor (cu ciorba lor de peşte, cu rakija şi plescãviţa lor atât de bune) nu ştiu ce şanse mai putem avea dacã stãm cu mâinile în sân şi nu facem nimic.
