* Crimele de la Caracal, oraş ce tinde sã-şi îmbogãţeascã astfel trista-i celebritate derivatã din legendara rãsturnare a carului cu proşti (o întâmplare apocrifã de care niciunul dintre locuitorii de ieri şi de azi ai pitorescului orãşel oltean nu ar trebui sã se simtã vinovat, nici mãcar ruşinat) ocupã centrul activitãţii media al acestui miez de varã fierbinte, foarte fierbinte chiar, întunecându-l. Nu poţi deschide ecranul niciunei televiziuni de ştiri, centrale sau locale, cã te întâmpinã gros-planul cavernos-lombrosian al criminalului în cauzã, cu efectele previzibile, deloc plãcute asupra stãrii tale de spirit. Paginile ziarelor, acelea care mai pot apãrea, ca şi Internetul, sub toate formele sale, sunt pline la refuz de acelaşi chip odios, pe care românii au început sã-l viseze pânã şi-n somnul de dupã amiazã, atât de dulce pânã nu de mult, şi cãruia neuitatul scriitor Eugen Barbu îi spunea, într-unul din romanele sale, „morticica”. Atât de profund au intrat aceste crime oribile în conştiinţa publicã, încât, de la o vreme, nu e zi în care sã nu aflãm, dincolo de detaliile respectivelor crime, ştiri despre tot mai multe dispariţii de la domiciliu a tot mai mulţi copii, adolescenţi şi tineri. Unii zic cã astfel de evenimente (dispariţii etc.) au avut loc totdeauna, alţii sunt de pãrere cã, la fel ca în atâtea alte situaţii, este vorba doar de o…modã media, ştiut fiind cã, atunci când dau de un subiect de care pot trage ca de o piele de câine mort, presarii se îngesuie toţi ca mioarele dupã berbec („le chef du troupeau”) şi nu se lasã pânã ce nu-l sleiesc de toate sevele posibile. Noi zicem cã, da, astfel de evenimente (dispariţii urmate de crime abominabile) se întâmplã peste tot în lume, nu doar la noi. Diferenţa e cã, la noi, totul se dã şi se rãsuceşte pânã nu mai înţelege nimeni nimic, pe coarda politicii. Iar dacã politica mai este surprinsã şi într-un an electoral, distracţia (vorba vine!) e gata. În privinţa atrocitãţii crimelor de la Caracal, e drept, cazuri de o asemenea gravitate nu s-au mai vãzut cam din epoca lui Râmaru.
* Mai nou, investigatorii grupaţi în jurul Antenei 3 au lansat ipoteza existenţei unor legãturi subterane între cazul de la Caracal şi reţelele mafiote de prostituţie grupate în jurul oraşului italian Bari. Cercetãrile par sã fie abia la început, de aceea orice concluzie legatã de aceastã gravã ipotezã e riscantã. Cel puţin deocamdatã. Nu însã şi imposibilã, deoarece, dupã spusele consulului României la Bari, în regiune ar trãi aproximativ 80.000 de cetãţeni români. Ceea ce complicã lucrurile transformând practic toate ipotezele de lucru în premise fezabile.
* Aşa-zisul „Dosar Caracal” a fãcut şi nişte „victime colaterale”. Cea mai recentã şi – surprinzãtor – cea mai spectaculoasã este doamna Ecaterina Andronescu, care a fost demisã de premierul Viorica Dãncilã din funcţia de Ministru al Educaţiei. Motivul ar fi acela cã, într-o emisiune de televiziune Madame Andronescu ar fi zis cã pe dumneaei pãrinţii au învãţat-o sã nu se suie cu persoane strãine în maşinã, sã nu facã autostopul, mai exact. Sigur, întrebarea e unde a greşit doamna ministru al Educaţiei. Bineînţeles cã nu a greşit nicãieri, iar un telespectator atent la toate datele problemei discutate acolo ar fi trebuit mãcar sã aprecieze dimensiunea educativã a declaraţiilor Ecaterinei Andronescu. Ei da, dar vedeţi, ţintele dezbaterii erau altele şi din toatã discuţia ar fi trebuit sã rezulte cã vinovat de crimele de la Caracal este Guvernul PSD- ALDE şi nimeni altcineva. S-a înţeles, tovarãşi? Da? Ei, atunci, linişte la galerie! Musca-n pod! Statul paralel are cuvântul! De existenţa cãruia doamna Dãncilã, elev submediocru, însã perseverent, a reuşit sã afle, în cele din urmã. Dovadã şi mãsura extremã luatã cu doamna Andronescu. Nu vi se pare evenimentul acestei veri tembele?
* Se apropie 10 august, prin urmare, parafrazând un celebru titlu de capitol de roman, „Se mişcã Ţara”. Se mişcã prostia şi idioţenia propagandistice din capetele înfierbântate ale unora, care îşi închipuie cã dacã vor ţine ţara sub teroarea zaverei, vor întemeia şi o nouã tradiţie în istoria revoluţiei la români. Unde eşti, Nicolae Bãlcescu?!
