* Pe acest Popa Ştefan, ce-şi mai zice aşa, de sanchi balama, Popa’s, l-a învãţat, na, sã… poposeascã prin Severin, o datã sau de douã ori pe an, ca sã-şi ia, vorba aceea, tainul, fostul primar de (relativ) veselã amintire, Gherghe Constantin. Ca sã-l motiveze suplimentar, acesta i-a dat şi preţiosu-i nume uneia din sãlile de spectacole ale Palatului Culturii Teodor Costescu, de curând reabilitat. Acelaşi Gherghe ne-a mai lãsat, între altele, ca amintire chefurile campestre cu grãtare, mici, cârnaţi şi bere din vecinãtatea Cimitirului Ortodox şi scenetele cu microfonistele şi pixangiii ţucãlari de prin locurile publice, transmise seara la tv, în semn de lustruire a imaginii. Dar nu despre „carismaticul” ex e vorba aici. Popa Ştefan,ce-şi mai zice, în chip de nume de scenã, şi Popa’s, a fost adus la Severin ca un „mare artist” şi ca un fiu rãtãcit al acestor meleaguri, stabilit de mai multã vreme în Timişoara Mare artist? Aiurea! Un manierist jalnic, de iarmaroc, care nu iese din câteva tipare şi care s-a fãcut celebru şi oarecum cãutat în zona notabilitãţilor de aici sau de aiurea, cãrora le executa pe loc sau la comandã caricaturi-portret, dându-le senzaţia cã i-a nemurit. Câteva municipii din Oltenia (bãieţi galanţi juveţii, nu?!) – Craiova, Slatina, Severinul – l-au fãcut, auziţi şi dumneavoastrã, Cetãţean de Onoare. În semn de recunoştinţã pentru înaltele demnitãţi oferite, pârâtul mare artist a înjurat ca un birjar Oltenia şi pe olteni, la un post local de televiziune! Omul acesta nu se simte confortabil cã Timişoara e invadatã de „ciurucurile” olteneşti, inclusiv culturale şi cã, în loc sã vorbeascã, precum odinioarã, patru limbi (??!!), timişorenii se exprimã cu „fusei”, „auzişi”, „venişi”, „mâncaşi” etc. O fi asta vreo nouã limbã? Aş, sunt mãrcile graiului oltean, parte organicã a dialectului daco-român, cel care se aflã la baza limbii române literare şi care, în mod firesc, pot fi auzite şi pe strãzile gloriosului oraş din „fruncea” ţãrii. Pentru cã Timişoara, stimaţi prieteni încã face parte, ce sã vedeţi, din România! Bãi acesta, respectivele vorbe, care-ţi zgârâie urechile elefantine sunt forme verbale de perfect simplu, moştenite din limba latinã, veritabile mãrci de specificitate latinã, validate de Gramatica Academiei, ca, de altfel, de toate gramaticile de ieri şi de azi. Folosirea formelor de perfect simplu este cumva un semn de inculturã sau de retardare intelectualã? În caz cã se aflã în derutã, în loc sã-i înjure în faţã pe nişte oameni care au crezut de cuviinţã sã-i acorde unele semne de absolut nemeritatã preţuire, i-am recomanda acestui Popa Ştefan sã mai… poposeascã, din când în când, prin zona originilor sale. Materne sau nu. Poate aşa se mai lãmureşte şi dumnealui în legãturã cu unele fenomene sau aspecte care nu îl lasã sã doarmã liniştit. Dacã nu, sã se suie degrabã în copacul din care, pare-se, abia a coborât.
* Oficialitãţile severinene au datoria moralã ca, urmând exemplul celor din Craiova şi Slatina, sã facã toate demersurile necesare pentru a retrage nedemnului Popa Ştefan, ce-şi mai zice, cu nume de primadonã de pripas, şi Popa’s, titlul de cetãţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin. Aceloraşi autoritãţi le-am recomanda sã renunţe la a mai da numele acestui ins unei sãli de la Palatul Culturii Teodor Costescu. Sunt atâtea nume glorioase, atâtea uriaşe personalitãţi nãscute aici, care sã merite aceastã cinstire. Primul nume care-mi vine în minte este cel al marelui critic şi istoric literar Şerban Cioculescu.
* Despre alte aspecte ale legãturilor… onorifice ale numitului Popa Ştefan, ce-şi mai zice şi Popas, cu Severinul şi cu unii dintre reprezentanţii sãi din administraţie, îi invitãm pe cei care şi-au declarat disponibilitatea în acest sens sã o facã.
* Ca de obicei în asemenea situaţii, se bagã în fotografie, vreau sã spun în seamã, vreau sã spun în discuţie, tot felul de rateuri împãciuitoriste, care, cu un aer de sulfuropasã „obiectivitate” vor sã se dea „echilibraţi” şi sã ne spunã cã, vezi Doamne, aşa sunt artiştii, oameni şi ei cu pusee diverse, supuşi şi ei greşelii, cã o fi, cã o pãţi, cã boul-bãlţii… Nu ne punem la mintea lor, cã ne râde lumea pe noi, în cele din urmã. Atâta doar cã printre ei mai aflãm pe câte unii despre care aveam o impresie ceva mai bunã, dar care, la…analizã, nu s-au dovedit a fi decât nişte mãrunţi agenţi ai unor interese şi încrengãturi obscure. Aşa e când te apasã nişte junghiuri şi te vezi constrâns sã dai cinstea pe ruşine. Dacã va fi cazul, vom reveni cu nişte neînsemnate particularizãri.
