Românii tot continuã sã plece din ţarã şi nimeni nu ştie când se va opri exodul. Este cea mai mare pãrãsire a ţãrii de când existã şi chiar din istorie, de când cu neamul acesta pe locurile vechii Dacii. Nu a mai existat aşa ceva de când existã oficial neamul românesc. Deja ştie toatã lumea cã ţara noastrã este pe locul 2 la nivel mondial în topul migraţiei, dupã Siria. Alţii nu mai ştiu cum sã facã sã îşi ţinã poporul în ţarã, iar România nu ştie cum sã îi lase sã plece. Orice încercare de a-i determina pe români sã nu plece este sortitã eşecului. Orice constrângere îi va înfuria şi mai mult pe români sã nu se mai întoarcã vreodatã.
A existat recent o tentativã a acestei puteri de a lovi puternic în români. Obligativitatea de le achita pensii pãrinţilor, acolo unde aceştia nu se pot întreţine. Era o loviturã datã diasporenilor. Proiectul aberant de lege a fost retras şi prostia a fost acoperitã. Nu acestea sunt mãsurile sã îi aduci pe români acasã sau sã îi determini sã nu plece.
În primul rând care ar fi motivele pentru care pleacã. Asupra acestui lucru ar trebui sã se aplece clasa politicã şi puterea atunci când se preocupã de migraţia masivã a românilor. Sunt sate întregi pustii în care nu se va întoarce nimeni. Sunt zone întregi în care au ajuns sã mai trãiascã doar pensionari. Doar jumãtate din tinerii de altã datã mai existã. Jumãtatea cealaltã a pãrãsit ţara, definitiv sau doar pentru contracte de muncã temporare. Cine a plecat şi a muncit afarã cu siguranţã cã va mai merge şi a doua şi a treia oarã. Nu mai vorbim de dramele familiilor care sunt rupte în douã, în trei, în patru. Nu mai existã familie în ţara noastrã care sã nu fie ruptã în mai multe bucãţi. Iar pãrţile sunt rãspândite în toatã lumea aceasta. Românii nu mai trãiesc alãturi unii de alţii, ci sunt despãrţiţi pentru totdeauna. Pãrinţii au rãmas fãrã copii, iar copiii fãrã pãrinţi. Anii de copilãrie alãturi de pãrinţi nu se mai întorc niciodatã, iar anii de bãtrâneţe alãturi de copii nu vor mai reveni.
Este o singurã încercare în aceastã existenţã şi timpul care a trecut nu se mai întoarce. Rãmân doar amintirile. Ce faci atunci când nici amintiri nu mai sunt? Poporul acesta trãieşte fãrã sã ştie poate una din marile sale drame. Poate îşi trãieşte ultimele momente istorice din existenţa ca neam. Poate cã în aceşti ani sau în anii care au trecut s-a dat lupta pentru existenţa ţãrii ca naţiune. Poate cã lupta nu este pierdutã sau încã nu a fost pierdutã. Încet încet România s-a rupt şi chiar dacã teritorial este încã unitã, un sfert sau o tremie dintre români nu mai sunt acasã şi sunt pierduţi pentru totdeauna.
Trebuia de ieri sã fie luate mãsuri pentru ca românii sã rãmânã sau sã se întoarcã acasã. De „vinã” este şi libertate de circulaţie a persoanelor. Românii au dorit sã plece în lume şi au putut sã plece. Mai bine de jumãtate din elita româneascã aparţine altor state. Copiii acelor români plecaţi nu vor mai fi români. Ei se vor integra în alte neamuri şi vor dispãrea ca apartenenţi ai unui neam.
Sunt şanse foarte mici ca românii sã revinã acasã, pentru cã au aşteptat 30 de ani sã vadã o altã ţarã, o altã mentalitate, un alt suflu, o altã speranţã. Au aşteptat ca lucrurile sã devinã normale şi viaţa sã fie alta. Dar nu este aşa: cine are pile, dã şpagã, lucreazã în aparatul de stat şi mai are şi afaceri rezistã şi va rezista, cine nu, va muri în sãrãcie şi va dispãrea. Oare clasa politicã are idee cum este sã trãieşti cu 1.200 de lei pe lunã doi adulţi şi doi copii? Cine poate sã îşi ducã zilele în România cu banii aceştia, decât într-o viaţã de mizerie şi sãrãcie cruntã? Este clar cã mult timp nu vor mai putea rezista, şi restul românilor rãmaşi acasã şi vor fi nevoiţi sã plece în noile lor patrii. Sã întregeascã familiile de afarã şi nu cei de afarã sã revinã în ţarã. Probabil cã vom fi singura ţarã de pe planetã locuitã de câţiva bugetari şi vom mai avea un pic de turism, sã îşi consume bugetarii voucherele de vacanţã.
