* Încet, încet, toatã lumea se retrage, cum se spune, la depou. Vasãzicã, iese, pentru o perioadã de…, din circuitul activitãţilor cotidiene, fie pentru a-şi pune în ordine… circuitele interioare, fie pentru un relache oarecare, fie pentru a încerca deliciile gratuitãţilor celor mai diverse. Asta se cheamã, într-un limbaj comun, concediu sau vacanţã. Au mai rãmas pe baricade absolvenţii de liceu cu problemele şi rigorile bacalaureatului şi aspiranţii la studenţie, aceştia din urmã nemaiavând problemele existenţiale din urmã cu câteva decenii, când, în caz de nereuşitã, îi aştepta serviciul militar. Alte vremuri. Astãzi, studenţia e perceputã mai mult ca un moft necesar ce face bine la C.V., la dosar, carevasãzicã. Pe vremuri era perceputã drept primul şi esenţialul prag cãtre viitoarea profesiune. Dar, cum ziceam, alte vremuri.
* Inamicul nostru din aceste zile este cãldura sufocantã, madame Canicula, care nu numai cã ne face viaţa un calvar, dar ne-o şi curmã, destui compatrioţi pierzându-şi-o în aceste zile de foc sub apãsarea suplimentarã a tot felul de boli şi suferinţe. „Plini de boli şi suferinţi, ne întoarcem în pãmânt…”. Când şi când, ca sã nu uitãm, probabil, cã trãim, totuşi, pe pãmânt, ne mai cade curentul electric sau internetul, exact atunci când avem vreo lucrare de finalizat sau când pierdem din vedere sã salvãm textele deja definitivate – momente în care chiar te cuprinde o silã de tot, mai cu seamã cã te vezi nevoit s-o iei de la capãt cu nişte eforturi care ţi se par sisifice. Sã fii înconjurat de o trupã de nimfe cu care sã te zbenguieşti sub o cascadã rãcoroasã a unui râu limpede de munte – iatã singura senzaţie suportabilã din aceste zile, altfel cea mai banalã atingere a unui corp uman devine oripilantã.
* S-a consumat şi congresul cu final anunţat/ aşteptat al PSD, la sfârşitul sãptãmânii trecute. Nu fãrã anumite frecuşuri interne, totuşi. Conform previziunilor, Viorica Dãncilã, ajutatã şi de funcţia de premier pe care o deţine graţie lui Liviu Dragnea, a devenit prima femeie-preşedinte al celui mai mare partid politic din România. Cel mai aprig opozant al ei a fost tânãrul Liviu Pleşoianu, al cãrui discurs din congres a câştigat adeziunea foarte multor membri PSD, dar şi a unor observatori neutri. Pleşoianu a spus cã „într-un fel sau altul” va candida în toamnã la preşedinţia României. Şi noi credem cã este nevoie stringentã de aer proaspãt în zona acestei funcţii de mare importanţã în Statul Român. Vorba lui, „Fie sã fim!”. Pãstrându-ne însã realismul, cu toatã simpatia pentru Liviu Pleşoianu, şansele sale de a câştiga prezidenţialele sunt ipotetice dacã nu va avea sprijinul partidului. Or, madame Viorica Vasilica Dãncilã nu prea pare dispusã sã-i acorde acest sprijin, cel puţin deocamdatã. Din mãcar douã motive: cã are anumite obligaţii… oculte faţã de Klaus Iohannis (aşa zic, cel puţin, gurile rele din partid şi din afara acestuia) şi cã, probabil, în sinea dumneaei, nu a renunţat încã de a candida la cea mai înaltã funcţie în stat. Asta, lãsând la o parte atacurile fãrã perdea ale lui Liviu Pleşoianu la adresa Vioricãi Dãncilã, pe care o considerã mult prea supusã serviciilor. Mda! Destul de reţinute, în congres dar şi în afara acestuia, alte voci importante din partid, cum ar fi Gabriela Firea, Olguţa Vasilescu şi chiar Şerban Nicolae. Penibil, ba chiar respingãtor, celebrul baron parvenit Marian Oprişan. În rest, deocamdatã linişte în PSD. Deocamdatã.
* La Bruxelles, unii se duc sã facã lobby sãnãtos pentru ţãrile lor. Ai noştri – unii dintre ei, desigur – se duc pentru tot felul de matrapazlâcuri cu care politichia dâmboviţeanã ne-a obişnuit. Iohannis – spun unii dintre europarlamentari – se duce la Bruxelles ca spectator sau ca pomanagiu. El, ca totdeauna, vrea sã i se dea. Fiindcã, nu-i aşa, meritã.
* Trupeţii mafiotului cu reflexe legionare, Caramitru, actori la Teatrul Naţional Bucureşti, s-au trezit cã ţipã protestu-n ei şi au ieşit, în frunte cu eternii Victor Rebengiuc şi Oana Pelea, sã cearã bani mai mulţi. Guvernul, cu tot cee ce i se poate imputa, le-a dat bani mai mult decât suficienţi, dar, ce sã vedeţi, i-au cheltuit fãrã noimã. Sigur, vin concediile, prin buzunarele actorilor e nevoie de ceva mãrunţiş, înţelegem cu toţii lucrul ãsta, şi noi vrem sprijinirea actului cultural, dar… Nici ca sã ia Guvernul poziţie de drepţi ori de câte ori îşi face apariţia prin Piaţa Victoriei paranoicul Chirilã sau sugãtorul de fonduri bugetare Caramitru nu se poate.
* O foarte frumoasã figurã au fãcut la Turneul final din Italia componenţii naţionalei „mici” (sub 21 de ani), aflaţi sub comanda concitadinului nostru Mirel Rãdoi. Chiar dacã s-au oprit în semifinale, pierzând pe ultimii metri meciul cu Germania, ei meritã toate laudele pentru talentul şi dãruirea cu care au jucat. Naţionala mare dispune, în sfârşit, de o pepinierã de valoare.
