27 de ani de existenţã, sub ploaia schimbãrilor de regim şi a mişculaţiilor politice
Zi de zi, de 27 de ani, în câteva zeci de pagini ale cotidianului Evenimentul Zilei se consemneazã istoria postdecembristã a României. Şcoala EvZ nu doar cã a format generaţii întregi de jurnalişti, dar a dat tonul în ceea ce, în urmã cu peste douã decenii, reprezenta „maşinãria de informaţie”. Bulina Roşie s-a vândut, în unele momente, în peste 1 milion de exemplare pe zi şi, la fel ca şi atunci, şi acum ea este în continuare cel mai vândut cotidian quality de pe piaţa româneascã. Fãrã partide politice în spate, fãrã finanţãrile exterioare ale unor „bãieţi deştepţi”, doar cu ambiţia şi dorinţa unui fost bulinar de-al lui Ion Cristoiu, de a duce acest brand şi în viitoarea generaţie. Dan Andronic, proprietarul EvZ, alãturi de alţi temerari ai brandului, redactorul şef Simona Ionescu, Mirel Curea, prim redactor şef-adjunct, şi Virgil Munteanu, director executiv, au primit cu braţele deschise, la aniversarea celor 27 de ani de existenţã a ziarului, pe toţi cei care au fãcut parte din echipa de aur a EVZ, la o petrecere aniversarã presãratã cu amintiri preţioase. Peste 100 de jurnalişti cu ştaif, rãsfiraţi acum în toatã media, dar şi în alte domenii, au venit sã cinsteascã aceastã reuşitã onorabilã a presei, încã deranjantã pentru servicii, sã cinsteascã vremurile în care fãceau parte din „bijuteria” presei româneşti, punându-şi semnãtura pe pagina de ziar, şi sã fie alãturi de actualii bulinari, care le continuã munca şi duc simbolul presei libere mai departe.
Fondatorul Ion Cristoiu. Dezvãluiri, în premierã, despre cum a luat naştere Evenimentul zilei, cel mai puternic ziar românesc
Omul care a adus presa, cu adevãrat, în România postdecembristã, a rememorat zilele de foc din 1992 când pregãtea apariţia primului numãr al cotidianului. Redacţia EvZ era o adevãratã armatã de oameni, care intra şi ieşea din Casa Presei, cu agende în mânã şi informaţii proaspete, pregãtite sã ia drumul tiparului. De departe, pentru cei care au fost piese ale acestui mecanism jurnalistic, în frunte cu cel care l-a format, a fost cea mai frumoasã etapã a vieţii lor.
- La mulţi ani cu ocazia împlinirii a 27 de ani de la apariţia primului numãr Evenimentul Zilei! Cum a luat naştere acest ziar?
- Ion Cristoiu: – Amintirea cea mai puternicã este legatã de şovãiala mea de jumãtate de an de a face un cotidian. Domnul Mihai Cîrciog, care avea un fler deosebit în materie de comerţ cu presa, deci de capitalism al presei, susţinea cã eu trebuie sã fac un cotidian – fãcusem pânã atunci doar sãptãmânale de succes – Zig-Zag şi lucram la Expres Magazin, care vindea vreo 600 de mii de exemplare. Acceptul de a face EvZ a fost cu inima îndoitã, mã temeam. Ştiam ce înseamnã un cotidian în materie de efort faţã de un sãptãmânal. (…) Un cotidian, credeam şi atunci şi cred şi acum, te obligã la reacţii prompte, la materiale scurte axate pe informaţii.
- Cum aţi trãit momentele de glorie, când vânzãrile au trecut de 1 milion de exemplare vândute pe zi?
- Eu nu am trãit niciodatã sentimentul de glorie în toatã activitatea mea de jurnalist, începutã în decembrie, 1977. EvZ este o creaţie a mea, nu doar l-am condus ca şi director. Eu am ales titlurile, caracterul, redacţia, orientarea cotidianului. Totodatã, nu am trãit succesul, deoarece am fost în permanentã nelinişte. Sau, dacã l-am trãit, l-am trãit cu spaima cã ar putea sã treacã şi cã ar putea sã scadã tirajul.
- Cum percepeţi succesul continuu al EVZ, dar şi cum vedeţi presa în general, în zilele noastre?
- Succesul ziarului Evenimentul Zilei s-a datorat faptului cã s-a ocupat cu precãdere de obţinerea de informaţii diversificate, ieşite din comun. Prostia presei de astãzi este cã se concentreazã pe informaţiile pe care le livreazã autoritãţile. Ziaristul este spion, trebuie sã publice ceea ce autoritãţile ascund. De exemplu, cei care au lucrat cu mine în redacţie ştiu cã o ştire oficialã nu am considerat-o niciodatã o ştire. I-am spus „cap de ştire”. Întotdeauna am cãutat sã aflãm ce se ascunde în spatele acelui comunicat oficial. Cred cã, din acest punct de vedere, Evenimentul zilei rãmâne un exemplu, şi ar trebui studiat la şcolile de jurnalism, pentru cultivarea cu precãdere a informaţiei.
- Vã referiţi cumva şi la noul jurnalist-activist?
- Eu cred cã noţiunea de jurnalist activist e un fel de… varzã de oaie! Jurnalistul activist care iese în stradã… E o prostie! Jurnalistul nu are emoţii! Asta e principala lui caracteristicã. Mereu spun cã jurnalistul transmite apocalipsa şi apoi dispare. Apropo de asta, am o replicã pe care adesea am spus-o: dacã un jurnalist se trezeşte din morţi, dacã e un jurnalist adevãrat, mai întâi sunã la redacţie şi anunţã „Breaking news! Am înviat!” şi abia apoi sunã acasã, la familie. Asta e principalul lucru pe care îl face un jurnalist, dã informaţia imediat, la cald! Jurnalismul activist omoarã presa pentru cã a înlocuit informaţia cu informaţia tendenţioasã, cu cea însoţitã de comentariu sau cu informaţia ciuntitã. Sigur, când eşti la o anumitã vârstã ai tentaţia sã spui cã pe vremea ta era altfel. Eu nu mã înşel, ceea ce a fost în anii, ‘90, şi anume o pasiune şi o mândrie de a fi gazetar, a dispãrut (…) Aud prin redacţii cum unii jurnalişti întreabã de program! Un jurnalist nu are program! Jurnalistul nu e un simplu salariat, el trebuie sã afle informaţii la orice orã din zi. Cum am zis, vine apocalipsa şi el spune cã nu dã ştirea pentru cã e în afara programului.
- Credeţi în moartea presei scrise?
- Nu, nu cred. Presa cotidianã poate supravieţui prin cultivarea a altceva decât a ştirii oficiale. Cotidianul print poate sã facã ceea ce nu pot face televiziunile de ştiri: informaţii în premierã, dezvãluiri şi adâncirea unui subiect. Aşadar, nu cred în moartea presei scrise. Moartea ei poate sã se tragã doar dacã nu ai talent ca ziarist. Mai mult, un element important: existã o arhivã şi dacã aş conduce un cotidian sau o publicaţie aş fi foarte atent. Ori de câte ori e un eveniment social, politic, eu caut cu disperare date suplimentare despre el. Ori ziarele care au arhivã ar putea sã lumineze cititorul nu prin comentarii, ci prin relatarea trecutului, prin bilanţul evenimentelor asemãnãtoare. Asta ne lãmureşte cã nimic nu e nou sub soare, nici mãcar în postdecembrism, cã tot ce se întâmplã acum pare ieşit din comun, dar, de fapt, e o repetare a unor lucruri care pãreau ieşite din comun şi acum 10-20 de ani.
- Vã amintiţi de o dezvãluire importantã fãcutã în paginile ziarului pe care îl conduceaţi?
- Da, o dezvãluire care mie îmi rãmâne în memorie, nu doar prin importanţa dezvãluirii, ci şi prin felul în care a fost fãcutã. Este vorba despre publicarea dosarului de securitate a lui Virgil Mãgureanu. El era directorul SRI, iar noi eram în rãzboi. Normal, orice ziar care se respectã e în rãzboi cu serviciile secrete, asta e menirea presei! Altfel, serviciile secrete o pun imediat în lanţ. Nu eram în relaţii cu domnul Virgil Mãgureanu decât oficiale. Eu eram plecat în acel weekend şi îl lãsasem pe regretatul Gicã Voicu, care era redactor şef, la comandã. M-a sunat Virgil Mãgureanu, pe acele telefoane mobile rudimentare pe care le aveam – Evenimentul Zilei mereu a excelat în materie de tehnologie de presã – şi mi-a spus cã are dosarul. I l-am recomandat pe Gicã Voicu şi s-au întâlnit într-o parcare. Deci, nu noi l-am smuls, el a apelat la noi, deşi avea relaţii la alte ziare. A fost o mare lecţie de presã, pentru cã a apelat la un ziar de mare tiraj, chiar dacã era adversar, în defavoarea ziarelor mai mici, prietene. Aceastã lecţie este valabilã şi în ziua de azi.
- Cum percepeţi ziarul dupã 27 de ani?
- Îl vãd ca pe o mare victorie a presei româneşti. Sunt uluit de faptul cã nimeni din autoritatea postdecembristã sau din autoritatea actualã, preşedinte, premier, nu trimit la aniversãrile EVZ o scrisoare sau un comunicat, în care sã consemneze cã EVZ este singurul ziar care apare, şi acum, ca proprietate privatã. Normal ar fi ca sãrbãtorile EvZ sã fie aniversãrile nu doar ale întregii prese, dar şi ale democraţiei româneşti.
- Aveţi un mesaj pentru cititorii EVZ?
- Mesajul meu pentru cititorii EvZ este cã eu colaborez zi de zi cu aceastã publicaţie şi asta aratã cã am o mare încredere în ziar, cã îl respect. Faptul cã eu încã sunt colaborator al ziarului, printr-un editorial, aratã cã nu mi-e ruşine cu acest ziar, dimpotrivã, cititorii EVZ sunt şi cititorii mei. Mesajul meu este sã aibã încredere în ziar, indiferent ce schimbãri de regim se fac, ce cutremure politice sunt, EvZ este una dintre puţinele edificii ale democraţiei care nu se dãrâmã! Ziarul Evenimentul zilei rãmâne în picioare.
