Primãria a început controalele la asociaţiile de proprietari din Drobeta Turnu Severin

               Primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Marius Screciu, a anunţat vineri cã începând de sãptãmâna aceasta vor fi verificate 10 asociaţii de proprietari din oraş.

Controale vin pe fondul mai multor reclamaţii venite din partea cetãţenilor, care sesizeazã diverse nereguli în activitatea asociaţiilor de proprietari.

”Îi anunţ pe domnii preşedinţi şi administratori de asociaţii cã este obligatoriu sã ne prezinte documentele, actele contabile. Nu mergem sã dãm cu barda, sunt controale fireşti, vrem sã avem o situaţie clarã a acestor asociaţii, urmând ca pe viitor sã punem lucrurile la punct, aşa cum este normal şi cum ne-o cer cetãţenii”, a declarat primarul Marius Screciu.

Controalele au început de luni, 24 iunie a.c., la 10 asociaţii de locatari care însumeazã 3.537 de apartamente şi sunt efectuate de Biroul de Îndrumare şi Control Asociaţii de Proprietari din cadrul Primãriei Drobeta Turnu-Severin în colaborare cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) Mehedinţi.

Primarul Marius Screciu a mai anunţat cã se are în vedere în perioada urmãtoare şi organizarea unui curs pentru preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari axat pe tot ceea ce înseamnã gestiunea unei asociaţii de locatari.

Iulian Cristian Bosoancã, preşedintele CECCAR Mehedinţi, a precizat cã în timpul controalelor vor fi analizate aspecte cu privire la situaţia economico-financiarã a elementelor de activ şi de pasiv ale asociaţiilor, a mijloacelor bãneşti, disciplina financiarã, utilizarea documentelor prevãzute de lege, plata obligaţiilor cãtre bugetul de stat, soldurile furnizorilor şi alte aspecte