Conducãtorii sunt mãsura poporului şi poporul are conducãtorii pe care îi meritã. Dar ce vinã are poporul dacã este ţinut prizonier de cãtre partidele politice, în sensul cã sunt promovaţi anumiţi politicieni, este promovat lichelismul, candidaţii cu tupeu şi fãrã culturã politicã şi oamenii care calcã pe cadavre pentru scopurile personale şi care îşi vând ţara, dacã li se oferã ocazia.
Ce vinã are poporul dacã a devenit prizonierul unor astfel de conducãtori. Se vorbeşte de ani de zile de reformarea clasei politice. În politicã nu îşi au locul elitele. Cãci elitele se confruntã în idei, iar lichelele în bani şi nu se mai poate produce arta compromisului, rezultat din arta negocierii pe principii morale şi în interes public.
România are în momentul de faţã o clasã conducãtoare cel puţin, dacã nu şi politicã în totalitate, dominate de elementele de mai sus. Probabil cã şefii politici ai ţãrii sunt pe treapta cea mai de jos, atunci când vine vorba de evoluţie din toate punctele de vedere.
În mod paradoxal, avem cei mai slabi conducãtori din istorie, cu toate cã în comunism am fost conduşi de oameni cu 3-4 clase. Cu toate acestea, nimeni nu îi poate contesta lui Ceauşescu anumite abilitãţi şi chiar realizãri în materie de politicã externã, iar la un moment dat chiar se putea lãuda cu relaţii privilegiate cu ţãrile arabe sau africane. Mã rog, acestea puteau fi legende. Oricum, în comunism specialiştii îşi gãseau locul în toate sectoarele de activitate, chiar dacã munceau cot la cot cu nepoata sau fiica sau cu amanta nomenclaturistului. Era un soi de cultivare a elitelor, mai ales în domeniul tehnic.
A doua la mânã, nici nu exista o migrare a forţei de muncã, astfel încât specialiştii sã poatã sã plece, sã munceascã în alte ţãri. Astfel, elitele rãmâneau acasã, chiar dacã erau obligate sã se înscrie în partid.
În momentul de faţã, ţara noastrã are la conducere poate cea mai slabã clasã politicã din ultimii 30 de ani, ca sã nu spun 100 de ani. Este clar cã în momentul de faţã se funcţioneazã din inerţie şi nu mai are nimeni idee despre cum e cu treburile publice. Sigur cã sunt câteva cadre generale, legate de inflaţie şi de deficit la care se raporteazã orice guvern, însã lipseşte viziunea. Lipsesc investiţiile care genereazã dezvoltare. Pe vremea lui Liviu Dragnea misiunea era „sã facem totul pentru salvarea Conducãtorului”. În principal acest lucru presupunea sã dãm orice pentru a putea modifica legile justiţiei în favoarea şefului de partid. Era un partid în slujba unui om. Chiar dacã scopul era pervertit şi nu avea legãturã decât indirect cu interesul general, mãcar exista un scop. Din disperarea lui Dragnea de a scãpa de puşcãrie s-au nãscut creşterile de pensii şi de salarii, chiar dacã anulate pe alocuri de inflaţie şi explozia generalizatã a preţurilor, în special la utilitãţi, combustibil şi unele alimente.
Acum haosul este generalizat în partidul aflat la guvernare care nu are nici şef, nici premier. Vasilica este fãrã busolã. Nu are şef, nu are cine sã o mai sune. Nu se ştie dacã are cheiţã şi e rãsucitã din altã parte. Ar fi prea bunã, dacã este unealta serviciilor. Dragnea chiar a luat hapul când a propus-o. Cert este cã acum e o dezordine care se vrea ordine şi o ordine aparentã care ascunde în spate un haos total. Se şi vede acest lucru la ce mai aprobã Guvernul. În fapt, dacã nu va apãrea vreo schimbare de Executiv, atunci se va merge în felul acesta danga-langa pânã la alegerile prezidenţiale şi pânã la locale şi pânã la generale. Mãcar dacã opoziţia ar încropi un program de guvernare. Existã varianta ca liberalii şi USR sã intre la guvernare, dar nu o pot face fãrã UDMR şi fãrã PRO România.
Cui îi convine sã se erodeze şi sã îi dea timp PSD sã se refacã în opoziţie. Dacã o avea cu cine. PSD nu are un lider de şalupã acum. Nu se ştie nici ce vrea Ponta. Nu se ştie exact nici ce doreşte USR, dacã e de stânga sau dacã e de dreapta. Liberalii par cã sunt chitiţi sã intre la guvernare, sã se ducã în cap şi sã revinã în scurt timp în opoziţie.
Lucrurile sunt foarte complicate cu viaţa politicã acum. E o crizã de lideri, iar liderii de acum sunt fie slabi, fie compromişi de cãtre istorie şi timpuri. Este o crizã generalizatã de lideri politici.
