Dupã ce s-au încheiat alegerile pentru Parlamentul European pentru noi, românii, subiectul pare închis pentru mulţi ani de acum încolo, sau cel puţin îndepãrtat şi vag. Ne vom mai întâlni cu tema aceasta – cu marile teme ce ţin de apartenenţa noastrã la Comunitatea Europeanã – abia peste cinci ani, odatã cu viitoarele alegeri.
Pentru noii europarlamentari, şi în general pentru CE, consecinţele alegerilor prin care am trecut recent par a fi douã, mari şi late, şi tot atâtea chestiuni de gestionat: avansul semnificativ al partidelor de extremã dreaptã, care au plusat în campanie pe tema sensibilã a valului de migranţi ce a luat cu asalt Occidentul, şi a creat multe tensiuni la nivelul sensibilitãţii publice; dar şi chestiunea confuzei ieşiri din Comunitatea Europeanã a Marii Britanii, celebra deja Brexit, care a generat şi genereazã încã o groazã de discuţii şi neînţelegeri dincolo şi dincoace de Canalul Mânecii.
În mod clar, alţii au probleme cu mult mai grele decât avem noi, dupã aceste alegeri pe care le-am transformat, cum era şi de aşteptat, într-o ocaziune de confruntare politicã localã, internã. Dincolo de acest aspect absolut previzibil ce ţine de fiziologia politicii noastre, gãsim şi la noi douã consecinţe pregnante, şi într-o mare mãsurã necesare.
Prima ar fi aceea cã imediat dupã afişarea rezultatelor un fior de trezire şi o nouã vitalitate a strãbãtut corpul cam distrofic al opoziţiei, aşa cum e ea, fragmentatã şi dizarticulatã. Un nou suflu a prins sã dea viaţã unor partide, formaţiuni şi lideri de la care, sincer, parcã nu mai aşteptam nimic, ne resemnasem cu vocalizãrile lor intermitente şi formale. În câteva zile am vãzut la lucru proiecte de guvernare, de construire a unor majoritãţi parlamentare, de ofensivã serioasã contra unei dominaţii PSD brusc ezitante şi lipsitã de orice aplomb.
Procesul unei Opoziţii unite e încã la început, încã în zorii efuziunii ce a urmat umilirii la europarlamentare a PSD şi ALDE. Ce va urma? Rãmâne sã vedem. Cum vor reuşi actorii opoziţiei sã construiascã un spectacol credibil pentru urmãtoarele alegeri depinde foarte mult de capacitatea fiecãruia de dialog, cu ceilalţi şi cu publicul-alegatorii.
A doua consecinţã semnificativã post-europarlamentare pe planul politicii autohtone e forţarea PSD de a ieşi din amorţirea fatalã în care era captiv de doi ani. O amorţire care le-a adus social-democraţilor o cãdere violentã în aprecierile electorilor.
Odatã scãpaţi de Dragnea, PSD are acum şansa sã reclãdeasca o încredere pierdutã şi sã vinã nu doar cu un discurs public realist, schimbat, ci şi cu o garniturã de lideri mai charismatici, mai credibili, aşa cum nu i-a avut în aceşti ultimi doi ani. Dacã e prea târziu pentru PSD vom vedea dupã ce se vor încheia lucrãrile congresului pe care l-au organizat sub semnul unei urgenţe cu iz de panicã.
