CS Strehaia, campioana judeţului Mehedinţi, va întâlni reprezentanta Gorjului, CS Gilortul Târgu Cãrbuneşti, în “barajul” pentru promovarea în Liga a III-a. Manşa-tur va avea loc sâmbãtã, cu începere de la ora 18:00, pe Stadionul Orãşenesc, din Strehaia, returul fiind programat pe 22 iunie, la Târgu Cãrbuneşti.
Tot CS Gilortul a fost campioana Gorjului şi la ultima confruntare dintre cele douã judeţe limitrofe. Se întâmpla în vara anului 2014, iar câştig de cauzã au avut mehedinţenii de la Minerul Valea Copcii, care s-au impus, cu scorul de 2-0, dupã prelungiri, pe Stadionul “1 Mai” din Slatina. A fost ultima datã când promovarea în Liga a III-a s-a decis într-o singurã manşã, pe teren neutru, dar şi ultima datã când o echipã de la Mehedinţi a izbutit sã acceadã în eşalonul naţional. De la introducerea actualului sistem de promovare, care se joacã, din 2015, tur-retur, campioanele de la Mehedinţi au clacat, rând pe rând. A fost şi cazul echipei din Strehaia, în urmã cu 2 ani, aceasta fiind învinsã, în ambele manşe, de campioana judeţului Teleorman, Voinţa Sãelele, care s-a impus, cu scorul general, de 12-2! Dupã promovarea în Liga a III-a, echipa din Sãelele şi-a schimbat denumirea în Voinţa Turnu Mãgurele, iar, vara trecutã, a devenit Turris Oltul Turnu Mãgurele, denumire sub care a promovat, la finele acestui sezon, în eşalonul secund. “Barajul nu se mai anunţã la fel de dezechilibrat ca în 2017, când am întâlnit o echipã peste nivelul nostru, drept dovadã cã a ajuns între timp în Liga a II-a. Acum, şansele sunt oarecum egale”, a spus antrenorul echipei din Strehaia, Mircea Danciu.
Dacã Strehaia se aflã la cea de-a doua tentativã de promovare, echipa din Târgu Cãrbuneşti e la cea de-a patra încercare din ultimii 6 ani. Dupã eşecul cu Minerul Valea Copcii, din 2014, CS Gilortul a ieşit campioanã judeţeanã şi în urmãtorii 2 ani, mergând astfel din nou la baraj, de unde a fost de fiecare datã eliminatã. Dacã în 2015, advesara gorjenilor de la Târgu Cãrbuneşti a fost CNS Cetate Deva, care s-a impus cu scorul general de 11-3, în 2016, AFC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 la Sibiu şi cu 5-1 în deplasarea de la Gilortul. Anul trecut, campioana de la Gorj, Petrolul Bustuchin a fost surclasatã de reprezentanta Aradului, CS Crişul Chişineu-Criş. Singura promovare a Gorjului, din ultimii 6 ani, s-a consemnat în 2017, când ACS Internaţional Bãleşti a trecut de ACS Tractorul Cetate, din Dolj, cu scorul general de 5-2.
Echipa lui Danciu a realizat eventul
Dupã ce şi-a adjudecat titlul de campioanã judeţeanã, pentru a doua oarã în ultimii 3 ani, CS Strehaia a câştigat în acest sezon şi Cupa României – faza judeţeanã Mehedinţi. În finala competiţiei, desfãşuratã pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, echipa antrenatã de Mircea Danciu a dispus cu 1-0 de Recolta Dãnceu, prin golul izbutit de Costel Pontu, în minutul 44, din penalty. A fost o reeditare a finalei din 2017, când trofeul a fost adjudecat de Recolta Dãnceu, care s-a impus la vremea respectivã cu scorul de 2-0. În urma succesului repurtat acum, CS Strehaia va juca, în august 2019, în primul tur al Cupei României – faza naţionalã.


