Vineri – 31 mai 2019, ora 10 dimineaţa, Liceul din Strehaia.
În aparenţã, un sfârşit de sãptãmânã ca oricare altul… pentru unii…
Pentru alţii însã, o zi de mare încãrcãturã emoţionalã: s-au întâlnit dupã 45 de ani de la absolvirea liceului, foşti elevi ai promoţiei 1974. Aşa cum spunea Jose Saramago: “Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine, sã fim. Avansãm, ne oprim şi dãm înapoi la ordinele lui. Greşeala noastrã e cã ne închipuim cã-l putem trage pe sfoarã”.
Şi iatã cã, acest maestru de ceremonii, ne-a chemat în aceastã zi de început de varã, sã spunem “prezent” la strigarea catalogului dupã 45 de ani. Se spune cã “cele mai bune şi frumoase lucruri în viaţã, nu pot fi vãzute, nici atinse, doar simţite în inimã”. Un adevãr mai mare nici cã existã. Au fost momente atât de pline, atât de încãrcate sufleteşte, ca şi cele mai iscusite cuvinte nu ar putea sã redea ceea ce unii dintre cei prezenţi, au simţit, au trãit.
Au fost colegi care nu s-au vãzut chiar de 45 de ani, au fost colegi care, deşi au venit la toate întâlnirile organizate, au trãit aceeaşi emoţie, ca acum 5,15, 25, 35, 40 de ani… (aşa cum spunea una dintre colege, cã a început sã tremure de emoţie când a vãzut, “chemarea la întâlnire”).
Nu cred cã este cineva, sã uite sau sã nu preţuiascã anii de liceu. Cred cã anii aceia, pe care i-am petrecut acolo, în liceul nostru, cum ne place sã-i spunem, au fost cei mai frumoşi şi cei mai definitorii pentru noi, ca oameni.
Am avut dascãli minunaţi, dascãli atât de dedicaţi şi atât de bine pregãtiţi profesional, cum rar întâlneşti, care ne-au creionat destinele, prin tot ceea ce ne-au învãţat, prin tot ceea ce ne-au dãruit din mintea şi inteligenţa dumnealor.
Au “ieşit din mâinile” acestor dascãli, adevãraţi oameni, personalitãţi care au fãcut cinste liceului, micului nostru oraş, de care mulţi nu au auzit. Învãţãmântul strehãian a fost ani şi ani la loc de cinste, tocmai datoritã lucrurilor bune şi frumoase care se petreceau aici, graţie acestor dascãli.
Am plecat din acest liceu, adolescenţi cu vise, cu dorinţe, cu gânduri mãreţe de împlinire, iar acum ne-am reîntors bunici şi pensionari, cei mai mulţi dintre noi. Realizãrile noastre cele mai de preţ, s-au dovedit a fi familia, copiii, nepoţii.
Ne-au însoţit în aceastã cãlãtorie în timp, o parte din dascãlii noştri: prezenţi au fost, familia prof. Şerban şi Nina Popescu, prof. Zâmbrea Geta, prof. Bãdescu Dora, prof. Carabadache Petre, Prof. Mitrache Maria, Prof. Sãlceanu Vasile; apoi ne-au fost alãturi cu gândul profesorii Giurcã Gheorghe, Petrescu Axenia, Popescu Ana, Sulugiu Dumitru, iar din ceruri ne-au vegheat prof. Bãltãţeanu Constantin, Bãdescu D-tru, Gavrilescu C-tin, Tupan Ion, Muscalu Alexandru, Isbãşoiu C-tin, Protopopescu C-tin, Tudosie Aurel, Ghiţescu Gheorghe.
S-au întâmplat atât de multe în viaţa noastrã în toţi aceşti ani şi fiecare ar fi vrut sã le spunã celorlalţi ce a trãit, ce îl doare, ce simte. Cred cã barierele de colegialitate au rãmas undeva pe drum, cãci noi în aceastã zi şi nu numai, ne-am simţit ca fiind membrii aceleaşi familii, veniţi sã se vadã cu multã bucurie şi cu dor şi sã îşi împãrtãşeascã trãirile, realizãrile sau durerile.
Din pãcate, ne-au lipsit o parte dintre colegi, pe care Dumnezeu, se pare, i-a chemat la el mai devreme, pentru a le da o altã însãrcinare, acolo sus în ceruri. Ne-au lipsit, dar nu i-am uitat.
Amintiri, amintiri, multe şi frumoase, dar mai ales cuvinte multe de mulţumire, de preţuire, de respect, cuvinte pornite din inimã de adulţi copţi, îndreptate cãtre aceia ce stãteau în faţa noastrã, cu pãrul nins, cu voce tremurândã, cu zâmbet mic de mulţumire în colţul gurii, dar cu ochi calzi în care se vedea cã sunt mândri de noi: profesorii noştri dragi.
A fost o zi frumoasã, chiar dacã a început cu o dimineaţã noroasã şi câţiva stropi de ploaie, care cu siguranţã au fost ca un mesaj de tristeţe trimis de cei care nu au mai putut fi prezenţi, la aceastã întâlnire de suflet; apoi ziua s-a înseninat, soarele a apãrut, semn cã timpul întotdeauna se mişcã în linişte şi totuşi atinge sufletele. Emoţie, recunoştiinţã, cãldurã sufleteascã, iubire, prietenie, preţuire, sunt cuvinte care pot defini aceastã zi, 31 mai 2019, pentru cã toate aceste amintiri, sunt cãlãtorii reversibile ale sufletului, ce vor fi casa noastrã mai târziu.
Marileana Ciciu (Vighiruc), fostã elevã absolventã a promoţiei 1974
