* Alegerile europarlamentare au trecut, s-a consumat şi vizita Papei Francisc, aşa cã marelui câştigãtor, nu-i aşa, al acestor evenimente, Dulapului Sãsesc vreau sã zic, nu i-a mai rãmas altceva de fãcut decât sã-şi forţeze singur intrarea în cartea de istorie încã din timpul vieţii. Nu este zi de la bunul Dumnezeu în care el sã nu iasã şi sã vorbeascã despre importanţa capitalã a referendumului penibil iniţiat de el şi votat de „români”, care, în felul acesta, ar fi înţeles, o datã pentru totdeauna cã drumul ţãrii lor e spre Europa şi nu într-o altã direcţie. De parcã românii (toţi românii, nu doar aceia pe care îi invocã el propagandistic!) nu ar şti cã ei sunt europeni din naştere, mai vechi decât orice european de azi care-şi inventeazã blazoane care mai de care mai pompoase, cã sunt în Europa dinainte de Europa cântatã de „apostolii” ei de azi şi cã nu au nevoie sã se pupe pe gurã, bãrbat cu bãrbat, ca sã dovedeascã asta. Du-te, mãi nene, râde lumea sãnãtoasã la cap de tine, de se crãcãneazã! Lasã-ne naiba-n tristeţea noastrã! Cine se mai uitã în gura aia a ta strâmbã de atâta rumegat de gresie şi bazalt numai de roci sã aibã parte la micul dejun, prânz şi cinã. Într-un cuvânt, insul acesta e din ce în ce mai greu de suportat. Şi, probabil cã, parodiind nişte cunoscute versuri, vom mai avea multã vreme de dus, pe spinare povara acestui intrus. Mai exact, încã cinci ani de la anul încolo, fiindcã, dupã cum se poate vedea, omul are grijã sã cureţe terenul de potenţialii candidaţi la preşedinţie din jurul sãu. Dupã ce s-a asigurat în privinţa lui Liviu Dragnea, dacã putem spune aşa, şi-a pus poteraşii sã anihileze veleitãţile de candidaturã, atâtea câte vor fi mai rãmas, ale celui de-al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Cãlin Popescu Tãriceanu. Acestuia, DNA, braţul înarmat al lui Iohannis, i-a deschis (mã rog, i-a redeschis) un dosar de luare de mitã, dosar pe care maestrul Tãriceanu îl contestã, anunţând, în acelaşi timp, cã nu mai ia în consideraţie o eventualã candidaturã a sa la preşedinţia României. Scârbã sau teamã? Amândouã, inextricabil combinate? Dumnezeu mai ştie. Sigur e cã acest imposibil şi indigest personaj, Iohannis, a ajuns sã cãlãreascã România aşa cum vor muşchii lui. Aşa se întâmplã dacã i s-a permis orice şi dacã aceastã laşã clasã politicã nu l-a suspendat atunci când trebuia. Fiindcã prilejuri ar fi existat. Chiar cu duiumul. Acum o sã asistãm înmãrmuriţi cum o sã-şi bage elucubraţiile de la referendum în textul constituţional. Şi apoi, vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiazmã!
* În vremea asta, prezumtivii viitori aliaţi au început sã se pãruiascã pe unde şi când apucã. Ei ţipã sã plece guvernul, vor moţiune de cenzurã, vor alegeri anticipate, vor Sicã Balalaicã premier, dar habar nu au cu ce garniturã se serveşte guvernarea. Nu le ajunge cã au luat un scor la care nici în visele lor cele mai rozalii nu gândeau, acum au început sã-şi cearã între ei demisiile, fiindcã nu au obţinut mai mult! (A se vedea cazul caraghiosului închipuit Buşoi- Baby Face), dar şi al primarului liberal din Târgu Jiu, care-l vrea jos pe nenea Balalaicã de la şefia partidului. Ho, nesãtuilor! Întãrâtã-i, drace, cã nouã mult ne place!
* Şi iatã cum madame Viorica Dãncilã, pe care noi, spre deosebire de alţii, am mai şi lãudat-o, pune plocon PSD-ul (zic prestigioşii analişti politici!) în braţele lui Iohannis! Bravo, Veorico! Ajunse cel mai mare partid românesc la picioarele dumitale! Nea Nelule, dragã Adrian Nãstase, domniile voastre nu mai aveţi nimic de zis?
