* Mai e ceva mai mult de o sãptãmânã din aceastã campanie, din care, dincolo de inevitabilele banalitãţi şi gongorisme, nu vor rãmâne decât manifestãrile, puseele de violenţã atât la nivel colectiv, cât şi la nivel individual. Deşi se spune cã, la europarlamentare, interesul electoratului este, de regulã, scãzut, am asistat la o revãrsare incredibilã de patimi absurde, fenomen dezgustãtor, de care se fac responsabili cu deosebire reprezentanţii, activiştii, hãitaşii electorali ai partidelor şi grupãrilor de opoziţie. Au excelat, prin zel şi vulgaritate grupusculele teroriste, angajate, cicã, în salvarea României. Nimic din arsenalul ameninţãrilor şi provocãrilor din scenariul luptelor de stradã nu a lipsit. Sã vezi haite de demenţi luându-se la trântã cu autobuzele şi autocarele care îi transportau la mitinguri pe adversarii politici – aşa ceva mai rar, trebuie sã recunoaşteţi. Sau sã-l vezi pe dementul Orban îndemnându-şi ciracii sã ia mãciucile şi sã le dea la mir primarilor pesedişti, preşedinţilor de consilii judeţene din PSD(!?) înseamnã sã iei în calcul cã insul cu pricina ori e proaspãt scãpat de la stabilimente gen Bãlãceanca, Podari sau Vînjuleţ, ori e cu mintea îmbâcsitã dupã trei zile şi trei nopţi de chefuri, sã zicem, prin Pãdurea Crihala. Altfel…
* Marele summit de la Sibiu – un teribil fâs propagandistic, pus în slujba imaginii nedemnului locatar de la Cotroceaua Mov! Rareori mi-a fost dat sã citesc într-un document oficial de un asemenea pretins nivel – Declaraţia de la Sibiu, auziţi şi dumneavoastrã! – o asemenea înşiruire de fraze gãunoase înţesate de locuri comune! Toate astea, cu menirea de a nu face pe noi, românii, sã cãdem pe spate de recunoştinţã, respect şi admiraţie! Pãi da, cum sã nu!? Atât de tare le-a plãcut românaşilor noştri trebuşoara asta, încât au împânzit Facebook-ul cu imaginile pupãturilor la care s-au dedat participanţii la marele summit! Ştiţi, colea, pupãturi de-alea bãrbãteşti, de la modelul sovietic (ţucat de trei ori pe gurã!) pânã la cel franţuzesc, ceva mai diafan (dar nu foarte mult!). Doamne, ce spectacol! Înduioşãtor de greţos! Europa, ce mama mãmicuţei ei de treabã!?
* Iohannis, care s-a declarat oarecum, pentru aceastã perioadã, mitingist de profesie, a avut, mai deunãzi timp sã facã o vizitã şi în Ploieştii lui Caragiale. Ploieştenii, bãieţi galanţi cum îi ştim, în buna tradiţie a frizerului şi subchirurgului Nae Girimea şi a clientului sãu Mache Razachescu ce-i mai zice şi Crãcãnel, nu s-au dezminţit nici de aceastã datã şi au vopsit scãrile de marmurã ale unei clãdiri administrative în albastru celest! Bravo! Iatã pânã unde poate merge, vorba aia, “stima noastrã şi mândria”!
* Mare frãsunealã mare şi cu problema extrãdãrii fostului primar al Constanţei, Radu Mazãre! A fost un fel de întrecere socialistã prin câteva ministere pentru grãbirea aducerii în ţarã a nãbãdãiosului Mazãre, competiţie în care a ieşit în evidenţã zelul oarecum ieşit din comun al ministresei interimare de la Justiţie, Ana Birchal. Zel care i-a fãcut pe mulţi sã se crãcãneze de uimire. Ce mizã oare ar putea ascunde extrãdarea lui Mazãre, un personaj de care, pe bune, lumea aproape cã uitase!? Ei, acu’, ce-o fi o fi”.
* Se ‘mplinesc azi 39 de ani de la plecarea dintre noi a marelui prozator MARIN PREDA. Cel care scria undeva cã omul devine moral atunci când realizeazã cã nu este nemuritor. Mie mi s-a întâmplat lucrul acesta în 17 mai 1980, când, pe peronul gãrii din Piatra Olt, unde venisem sã-mi vãd pãrinţii, am citit tragica veste în ziarul “Scânteia”. Am plâns ca un copil, pentru cã pe Marin Preda îl credeam de-a dreptul un nemuritor, biologic vorbind. Nu îmi puteam închipui lumea literelor române, lumea, în general, fãrã Marin Preda. Cum şi acum îmi este foarte greu s-o fac. Preda este şi astãzi cel mai bine prizat scriitor român, cel mai bine vândut, cel mai iubit. El va trãi etern prin capodoperele pe care a avut generozitatea sã ni le lase – Moromeţii, Marele singuratic, Intrusul, Risipitorii, Cel mai iubit dintre pãmânteni… Un salut în nemurire, Moncher!
