1. Morişca drãceascã a împrumuturilor
Toate speranţele noastre pãlesc în faţa Acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional. Nicio ţarã din lume nu a reuşit sã se fereascã de acest FMI, pe de o parte spre a nu contracta împrumuturi de la el, pe de alta, de a scãpa de tragismul rambursãrilor! Iatã, nici România nu scapã, indiferent de promisiunile politicienilor şi de angajamentele lor din campaniile electorale. FMI lucreazã inflexibil, la termen, necruţãtor, ratele scadente trebuind returnate, iar politicile economice executate fãrã cruţare, indiferent de suferinţelor poporului. Cã efectele asupra puterii de cumpãrare ale populaţiei, asupra nivelului de trai şi asupra stãrii de tensiune socialã decurse din Acordul de împrumut sunt decimante, descurajante, bulversante, nu mai încape îndoialã. Interesant, tot într-un sens negativ, este şi faptul cã nu avem un exemplu de ţarã care sã fi ieşit dintr-un astfel de Acord, cu ratele achitate la zi, cu dobânzi cu tot, şi ea, ţara, sã se fi putut lãuda cu creştere economicã, stabilitate şi eficienţã, cu zâmbete pe feţele locuitorilor ei! Unde este aceastã ţarã, care este numele ei? Desigur, nu existã aşa ceva, se pare, iar asta nu pentru cã FMI ar lucra de prea puţinã vreme pe piaţa financiarã internaţionalã, şi nu ar fi fost timp pentru derularea completã a unui astfel de împrumut. Explicaţia ar fi legatã de faptul cã din ghearele FMI nu mai scapi, un împrumut odatã contractat îl aduce pe urmãtorul, iar acesta, la rândul lui, pe un altul, şi tot aşa. Se naşte în felul acesta, un fel de morişcã a împrumuturilor din care nu se mai scapã! Cu timpul, ţara respectivã devine dependentã de împrumuturi – împrumutul ca un viciu, sã spunem – culminându-se cu rate scadente pe care statul respectiv nu le mai poate plãti cash, şi atunci le plãteşte cu avuţia naţionalã, cum ar fi bogãţiile subsolului, reţelele de hidrocentrale, mari firme producãtoare de bunuri etc. etc.
Acestor practici, le urmeazã implementarea în ţara respectivã a unor activitãţi şi servicii controlate de FMI, prin firmele agreate, piaţa muncii fiind drastic controlatã, politicile salariale, managementul şi piaţa de desfacere. Practic, se sfârşeşte prin robie completã, FMI-ul punând la dispoziţia marilor concerne bancare sau industriale tot ceea ce are ţara respectivã. Sclavie de tip nou, imperialism cu faţã globalã sau subordonare economicã totalã, spuneţi-i cum vreţi. De aici, din acest statut de colonie, derivã şi subordonarea politicã, ceea ce înseamnã cã guvernarea statului respectiv se face prin aşa-numitele guverne-marionetã, statut de care nu pot scãpa orice ar face, oricum ar încerca sã-l pareze sau sã-l mascheze. Politica naţionalã devine un concept gol, demagogic, în cel mai… bun caz, iar conducãtorii nişte paiaţe care simuleazã democraţia şi interesul faţã de binele naţiei pe care o reprezintã.
2. Complicitate şi recompense
Aceasta este noua imagine a lumii contemporane, descrisã fãrã prea multe menajamente, pe înţelesul tuturor. Întrebarea fireascã ar fi: Unde se situeazã România faţã de o asemenea ipostazã? A doua întrebare, imediatã, instinctivã, ar fi dacã se mai poate scãpa din biliţa aceasta financiarã transnaţionalã? Încercãm sã rãspundem la cea de a doua întrebare, mai întâi, pentru cã am mai oferit premise clare ale unui rãspuns, ceva mai înainte: nu se mai poate scãpa, în general. Structura împrumuturilor şi calcularea tranşelor sunt atât de meşteşugit puse în documentele semnate încât nu mai existã cale de întors, cu atât mai mult cu cât existã şi “recompense„, sã le spunem, pentru cei care semneazã!
Pentru a rãspunde la prima întrebare, vom recurge la un exemplu, spunem noi, edificator: preţul benzinei! Începem prin a întreba: Mai poate România sã iese din contextul scumpirilor dictate de piaţa mondialã, controlatã de marile concerne petroliere, şi sã ducã o politicã în domeniul acesta care sã protejeze interesele românilor? Desigur, nu! Bulgãrele scumpirilor se rostogoleşte pe topoganul fluctuaţiilor şi cotaţiilor internaţionale fãrã a se mai putea interveni din interior, adicã prin politici naţionale, elaborate de Guvernul român! Situaţia a devenit astfel dupã ce Petrom, cu exploatãrile sale de ţiţei şi cu reţeaua de rafinare româneascã, plus reţelele de distribuţie, au fost cedate concernului OMV, parte a sistemului mondial de control al pieţei energiei convenţionale! Faptul cã soţia fostului prim ministru Mihai Rãzvan Ungureanu s-a dovedit a fi salariata OMV, pe un post de consultant medical, cu un salariu exorbitant, este o dovadã – palidã, totuşi – a faptului afirmat de noi relativ la “recompense”!
3. Benzina, scumpã, tot mai scumpã…
Românii au ieşit în stradã şi au protestat pe la începutul anului 2011, când preţul benzinei începuse sã urce sfidãtor, ameninţãtor, au ieşit în stradã şi au inventat tot felul de forme de protest, de la cozile la care stãteau oamenii cumpãrând fie benzinã foarte puţinã, fie plãtind-o cu mãrunţiş, mult mãrunţiş, toate având rolul de a bloca, oarecum, benzinãriile, încercându-se scãderea încasãrilor firmelor deţinãtoare… Inutil, protestele lor s-au epuizat în gol, caracatiţa energiei petroliere a mers mai departe, iar preţurile au escadalat în continuare.
Astãzi, preţul celei mai ieftine benzine a trecut de 1,5 euro/litru, preţ exorbitant pentru marea, covârşitoarea majoritate a populaţiei României, şi aşa atinsã în toatã fibra ei de sãrãcie şi deznãdejde.
Ca şi când lucrurile nu ar fi suficiente şi para-suficiente, parcã pentru a se rãsuci cuţitul în ranã, ni s-a tot spus de-a lungul acestor escalade financiare, cã România are unul dintre cele mai mici preţuri la benzinã comparativ cu alte state ale Uniunii Europene, şi cu altele, din afara spaţiului acestei Uniuni!
Un recent studiu, aratã, însã, cã România se aflã printre statele cu cel mai ridicat preţ al benzinei din lume, calculat funcţie de puterea de cumpãrare a populaţiei. Astfel un galon (unitate de mãsurã din spaţiul anglo-saxon, egalã cu 3,78 litri) de benzinã premium costa în iulie a.c. 5,71 dolari, la un venit mediu zilnic pe cap de locuitor de 24 de dolari! Acest lucru, spune studiul, revine la a spune cã pentru a cumpãra, zilnic, un galon de benzinã, un român cheltuieşte 24% din salariu sãu zilnic. Cu acest raport, urmare al unui studiu în care au fost incluse 55 de ţãri, România se situa, repetãm, în iulie 2012, pe locul 11 în topul acesta mondial. În funcţie de preţul propriu-zis, însã, mai noteazã studiul Bloomberg din care am preluat informaţiile, România se afla în partea a doua a clasamentului, pe locul 41.
Pentru o imagine mai completã a acestui clasament, sã menţionãm poziţionãrile din Top 10 al acestor preţuri. Astfel, cea mai scumpã benzinã se vinde în Norvegia, cu 10,12 dolari/galon, urmându-i Turcia, Israel, Hong Kong. Cu nişte venituri ale populaţiei incomparabil mai mari decât ale românilor, aceste state, din punctul de vedere al preţului propriu-zis, ele se aflã undeva, în a doua jumãtate a clasamentului. Cea mai ieftinã benzinã se vinde în Venezuela, cu doar 0,09 dolari/galon, ceea ce înseamnã cam 4 litri de benzinã la preţul unei pâini în România!
4. Rãbdare, dar fãrã tutun!
Guvernul României a anunţat deja cã de la 1 ianuarie 2013, preţul accizei la motorinã va creşte de la 374 euro/tonã la 391 euro/tonã. Pânã atunci, se scumpesc gazele naturale, electricitatea, produsele agricole. De aici, urmeazã scumpiri în lanţ la toate produsele de bazã, pâine, zahãr, ulei, late, ouã, carne, pe fondul pe care, urmeazã o toamnã electoralã “fierbinte”, şi o iarnã, conform previziunilor bãtrâneşti, foarte asprã, cã aşa se spune, dupã o varã secetoasã, urmeazã o iarnã geroasã… Reîntregirea salariilor bugetarilor, în acest context, din decembrie, cu acel procent rãmas restant, pare o glumã proastã! Şi nici cu “întreţinerea rãbdãrii” nu avem a sta prea bine pentru cã şi accizele la tutun au crescut din iulie, de la 76,6 euro la 79,19 euro/1.000 ţigarete!
D.D.S
P.S. Şi pentru cã tot vorbirãm despre toamna electoralã care ne aşteaptã, sã rememorãm vorbele celebrului şi de tristã amintire dictator Iosif Visarionovici STALIN, care spunea vizavi de voturi: “Nu conteazã cine şi ce voteazã, conteazã doar cine numãrã voturile!” Ori, astãzi, ne-am convins de atâtea ori cã aşa este, cu atât mai mult cu cât performanţele tehnologiei IT, cu un informatician priceput, printr-un simplu joc de tastaturã, voturile pot trece de la un candidat la altul atât de uşor… Vom reveni, însã, asupra acestui subiect.
