La Festivalul daco-roman “Drubeta” ajuns la a doua ediţie, care a avut loc în perioada 19-21 aprilie a.c. la Drobeta-Turnu Severin, vizitatorii au putut asista la lupte de gladiatori, lupte între daci şi romani, la reconstituirea unor târguri de sclavi, ritualuri şi jocuri antice. Festivalul a adunat zeci de reenactori – legionari şi civili romani, rãzboinici daci, gladiatori, meşteşugari şi dansatoare, prin intermediul cãrora vizitatorii au putut asista la realitãţile unei lumi demult apuse.
Deschiderea a avut loc vineri searã cu o paradã militarã a rãzboinicilor daci şi romani, când au fost prezentate şi trupele de rãzboinici care au fost actorii principali ai spectaculoaselor momente ce au avut loc pânã duminicã dupã-amiazã. A fost un bun prilej pentru sutele de severineni şi de turişti de a face fotografii cu reenactorii îmbrãcaţi şi echipaţi militar ca acum douã mii de ani.
Au venit la Drobeta Turnu Severin sã-şi demonstreze curajul şi mãiestria în luptã, alãturi de Legiunea XIII Gemina şi Lupii Apoulonului, gladiatorii de la Ludus Apulensis. De asemenea, participanţii la eveniment le-au putut admira pe frumoasele dansatoare romane din trupa „Magna Nemesis”.
„Acest eveniment face parte dintr-un ansamblu de evenimente prin care dorim revitalizarea turismului în Drobeta Turnu Severin. Avem o zonã centralã foarte frumoasã, avem şi festivalul medieval în aceastã varã. Vom încerca în anii urmãtori sã ducem acest festival daco-roman spre varã, atunci când sunt mult mai mulţi turişti, dar în acest moment el se încadreazã în spiritul sãrbãtorilor pascale. Avem mulţi severineni care se întorc acasã în aceastã perioadã şi încercãm sã îi bucurãm cu astfel de festivaluri. Este un oraş istoric, cu o istorie de 2000 de ani şi este foarte important sã le arãtãm copiilor noştri istoria adevãratã”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.
Sâmbãtã, chiar de la primele ore ale dimineţii când s-au deschis atelierele de reconstituire istoricã, numeroşi vizitatori le-au trecut pragul, unde în cadrul atelierelor de ceramicã, prelucrarea metalului, textile şi vestimentaţie anticã, gastronomie anticã, tehnicã militarã anticã, pielãrie, muzicã şi dans antic, au avut posibilitatea sã cunoascã şi sã experimenteze artele şi meşteşugurile antice. Sâmbãtã şi duminicã, vizitatorii au putut asista astfel la demonstraţii militare, cu prezentare de echipamente şi informaţii de istorie anticã, lupte de gladiatori.


