Ziua Instituţiei Prefectului a fost sãrbãtoritã la Drobeta Turnu Severin sub tematica “Reprezentanţii Mehedinţiului în Parlamentul României”. Prefectul Nicolae DRÃGHIEA şi-a propus ca, sub cupola Palatului Administrativ, sã adune toţi foştii şi actualii parlamentari ai României care au reprezentat judeţul Mehedinţi.
Ideea prefectului a fost aceea de a atrage experienţa excelenţelor parlamentare, pentru gãsirea de soluţii în vederea dezvoltãrii şi relansãrii economice a judeţului pentru readucerea sa în locul binemeritat.
Au rãspuns invitaţiei cea mai mare parte a parlamentarilor, precum: Alina Teiş, Liviu Mazilu, Ionuţ Sibinescu, Rodin Traicu, Ion Sârbulescu, Elena Ehling, Dumitru Mareşi şi alţii, prefectul judeţului oferindu-le celor prezenţi diplome de excelenţã şi plachete aniversare.
La rândul sãu, prefectul Nicolae DRÃGHIEA a primit din partea Camerei Deputaţilor o diplomã şi o plachetã aniversarã.
Manifestarea s-a închiat cu o fotografie de grup, în care prefectul judeţului a fost fotografiat alãturi de prezenţii şi foştii parlamentari.


