Alegerile europarlamentare bat la uşã. Nici nu mai stau sã batã pentru cã luna viitoare suntem cu toţii invitaţi sã dãm cu ştampila sã trimitem deputaţii României în Parlamentul European. De fapt nu sunt chiar ai României, ci ai partidelor politice. De fapt, dacã stai sã cugeţi bine, sunt europarlamentarii grupurilor de interese. Sau chiar ai familiilor lor. Pentru cã un post de europarlamentar este poate una din cele mai bune investiţii pe care poate sã le facã un politician. Este adevãrat cã sunt mulţi bani în joc, dar şi rãsplata este pe mãsurã. Este vorba de câteva mii de euro la pensie. Nu mai vorbim de cei patru ani de mandat, când veniturile sunt unele pe mãsurã şi chiar peste mãsurã, raportat la veniturile populaţiei chiar din orice stat european.
Europarlamentarul român nu te ajutã în general cu nimic. El merge acolo doar pentru a ridica mâna în funcţie de ce îi spune partidul sau grupul politic din care face parte sau în funcţie de ce înţelegeri face acolo, dacã îi iese ceva în plus pe lângã indemnizaţie. Adicã sã îşi vândã votul. Sã fii europarlamentar este de departe mai tare decât sã lucrezi la o multinaţionalã sau la o corporaţie sau la un multimilionar.
Europarlamentarul este o chestiune de obligativitate pentru ţara noastrã ca parte a UE. Problema este cã dacã posturile de europarlamentar sunt pentru România ar trebui trase la sorţi şi oricine din ţarã sã aibe şansa la patru ani de belşug şi puţinã activitate. Sigur cã este greu cu avioanele, cu şedinţele, cu votul. Naveta te omoarã. Dar sunt şi satisfacţiile. Sã scrie pe cruce „Aici îşi zace somnul de veci, la fel ca în timpul vieţii europarlamentarul Gigel Gogoaşe”. Ceva de genul. Este un lucru mare sã ajungi parlamentar. Mai ales în plan personal este realizarea supremã. Şi ca status şi ca situaţie materialã.
Din postura de europarlamentar orice este posibil. Vã daţi seama ce vacanţe de vis în Maldive sau în insule exotice sau în Dubai, visul oricãrui pãmântean. Venituri de 18.000 de euro pe lunã sau aproximativ. Din banii aceştia se pot cumpãra în patru ani câteva locuinţe bune şi se poate trãi pe picior mare, mai ales în stare de aproape lumea a doua spre a 3-a, cum este România.
Alegerile europarlamentare sunt prin urmare extrem de importante, pentru ca 30 şi ceva de inşi sã trãiascã pe picior mare timp de 4 ani. De aceea, românii trebuie sã se mobilizeze pentru ca 33 de inşi din România sã sugã patru ani la ţâţa Uniunii Europene. Ei vor reprezenta ţara noastrã la nivelul continentului, adicã interesele statului român la nivelul UE. Legislaţia comunitãţii europene este adoptatã în Parlamentul European. O parte dreptul comunitar este preluat în legislaţia naţionalã. Existã şi interese particulare pentru care eurodeputaţii trebuie sã lupte. Este vorba de politicile în diferite domenii de activitate, precum minerit, energie, agriculturã, industrie, mediu, transporturi. Aici are loc o politicã de lobby intensã, de la stat la stat, în funcţie de misiunea pe care europarlamentarii o primesc de la partide sau de la ţara lor. În mod normal, ar trebui sã existe un fir roşu pe care îl urmeazã europarlamentarii români de exemplu, atunci când vine vorba de interesele ţãrii, dincolo de interesele grupurilor politice din care fac parte partidele care câştigã locuri în parlamentul european.
Ţara noastrã ar trebui sã aibe câteva interese pe care sã le apere şi sã le promoveze la nivel continental. Toţi politicienii români din legislativul UE ar trebui sã militeze pentru interesul naţional şi sã nu voteze împotriva ţãrii lor, indiferent de ce spun partidele politice sau grupurile politice din care fac parte partidele lor. Problema este cã interesul naţional este un termen extrem de vag şi în spatele lui se poate ascunde orice. Cert este cã partidele au nevoie de români pentru a trimite în parlamentul UE politicieni care, la rândul lor, sã poatã sã vireze o parte din venitul lor în visteria partidului. Cãci orice se plãteşte. Ei oricum vor rãmâne un adaos de vis la pensie, atunci când vor împlini vârsta legalã de pensionare. Este pãcat ca 33 de românaşi sã nu o ducã mai bine de anul acesta, dar cã alegãtorii sunt prea rãi sã nu iasã la vot. De fapt, oricâţi vor merge la vot partidele vor primi mandatele. E mai rãu decât la locale, când unii ies primari cu 1.000 de voturi.
Sã alegem din nou de pomanã nişte românaşi care sã o ducã şi mai bine de luna viitoare. Chiar dacã nu mergem la vot, ei tot vor merge acolo. Cât de utile sunt aceste alegeri nimeni nu ştie. Cert este cã pentru 33 de inşi e un fel de 6 din 49 cu mai multe şanse de câştig.
