Rãzbunare, fricã, viclenie şi bani. Sunt elementele pe care se bazezã Liviu Dragnea la conducerea statului. Dar Liviu Dragnea nu ar fi fost conducãtorul statului, dacã nu ar fi un ins deosebit de viclean care sã ştie cum se cumpãrã şi cum se vând oamenii. Sau mai exact care este preţul pentru pielea de om. Dragnea nu a apãrut întâmplãtor ca specimen în viaţa politicã a partidului sãu sau în viaţa politicã în general şi a României. Mai devreme sau mai târziu trebuia sã se ajungã şi aici, având în vedere democraţia pestriţã pe care am construit-o şi rãsturnarea scãrii valorilor care s-a produs dupã 1990.
Aproape oricine a putut sã fie orice, indiferent de calificare, culturã sau diplome. Diplomele nu au mai valorat aproape nimic. Şi nu cã oricine a avut acces la acestea, ci mai grav, cã nici nu a mai avut nevoie de diplome pentru a urca pe scara socialã sau pentru a ajunge la un anumit statut sau pentru a practica o anumitã meserie. Vezi cazurile doctorilor de carton care au operat în ultimii ani pe la diferite clinici private din ţarã şi nu doar private. Diplome falsificate. Adicã a mers pe falsuri foarte bine. Dacã s-a putut în medicinã, şi unii au ajuns sã ţinã bisturiul în mânã fãrã sã aibe niciun fel de certificare sau de calificare, în afara de cea de la locul de muncã, România a ajuns într-un moment de cumpãnã. Nu ai cum sã te califici la locul de muncã atunci când ai un bisturiu în mânã. Trebuie sã îţi toceşti mintea şi coatele mulţi ani la facultate şi apoi în anii de practicã şi la rezidenţiat, dupã care eşti angajat şi mai petreci altã perioadã pe lângã un medic bãtrân.
Nu este cazul în România, unde este posibil aproape orice. Chiar şi întoarcerea la socialism-comunism sau la ceva mai rãu decât atât. Sigur cã nici justiţia nu e mai breazã, cu elementele ei, dar trebuie perfecţionatã nu desfiinţatã şi supusã. Sunt însã cazuri în care rãul trebuie îndepãrtat de la rãdicinã. Aşa cum este cazul cancerului. Depinde ce medic vine sã facã operaţia şi câte clase are. România pare în anumite zone întoarsã cu faţa spre Evul Mediu, În Evul Mediu, bãrbierul era şi chirurg, mai rãdea o barbã. Îşi ascuţea ferestrãul şi mai amputa o mânã sau un picior. Mai fãcea şi câte o extracţie dentarã. Poate cã omul se califica la locul de muncã sau poate cã anterior presta ca ucenic pe lângã un maestru.
Aşa e şi cu politica modern/medievalã româneascã. Liviu Dragnea a învãţat anterior pe lângã un maestru. Dragnea a avut rãbdare şi s-a perfecţionat în PSD la umbra unor mari maeştri, precum Iliescu sau Adrian Nãstase, Hrebenciuc sau Miki Şpagã sau alţii ca ei. Nu este întâmplãtoare ascensiunea lui Liviu în PSD. Pânã la urmã, nici nu conteazã cã a început în politicã la PD, la Bãsescu. Ideea este cã a dat dovadã de suficientã viclenie şi a simţit unde e locul sãu, unde va fi caşcavalul mai mare. De ce şi-ar dori Liviu Dragnea puterea cu atâta nesaţ? Ce îl mânã în luptã, dincolo de faptul cã sã zicem ar avea o luptã cu sine şi ar vrea sã demonstreze cã şi un conducãtor de tractor cu şosete flauşate, pantaloni de stofã şi geacã de vinilin poate sã reuşeascã în viaţã şi chiar la nivel înalt?
Nici Liviu Dragnea nu credea cã o sã ajungã sã dicteze totul în România, dar asta nu înseamnã cã îi displace acest lucru în prezent. Pe undeva lupta lui Liviu Dragnea a fost cu teama sa de a nu ajunge la puşcãrie. Iar Dragnea a distrus un tabu, a întors justiţia pe dos pentru a scãpa de dosarele penale şi de condamnare, implicit de puşcãrie.
Liviu Dragnea a reuşit ce nu a reuşit nimeni în România dupã 1990 şi nu a îndrãznit, având poate credinţa cã existã pânã şi în democraţie o limitã peste care nu se poate trece. Dar Dragnea trece peste orice şi nu mai este valabilã chestiunea cu Legea e durã, dar e lege. Nu. Legea, dacã e durã, trebuie schimbatã pentru politicieni şi în favoarea acestora, chiar dacã şi justiţia are bubele ei şi e imperfectã. Şi Dragnea aproape cã a reuşit. Cum a reuşit? Prin slugile perfecte. Ele sunt baza oricãror conducãtori cu tendinţe autoritariste sau a celor care le place sã dicteze. Unele slugi au vrut sã se rãzbune, pentru cã au fost la puşcãrie sau au dosare, alţii de fricã sã nu îşi piardã privilegiile şi alţii au primit suma corectã. Dacã faci legi pentru o persoanã şi nu le faci pentru toţi, atunci întreg eşafodajul democratic începe sã se clatine.
