Siniştrii

Da: înţelesesem toate mecanismele ticãloase, sinistre, care au dus la deznodãmântul cunoscut al acestui referendum, înţelesesem şi cã, în ciuda  oricãrei evidenţe a abuzului, va trebui sã acceptãm, eventual cu capul plecat şi  cu privirile încãrcate de pocãinţã, hotãrârile unei Curţi Constituţionale obediente şi corupte, înghiţisem pânã şi gãluşca indigestã cã Bãsescu ar fi, în actualele circumstanţe, o garanţie a stabilitãţii interne, a credibilitãţii externe a României. Dar n-am sã pot înţelege niciodatã de ce românii – la cei şapte milioane şi jumãtate care au crezut cã-l pot trimite acasã pe Bãsescu mã refer – au fost nevoiţi, în ziua de (diz)graţie 27 august 2012, sã suporte suprema umilinţã de a fi prostiţi la modul ordinar tocmai de cei despre care credeau cã-i reprezintã în Sfatul Ţãrii şi de la care aşteptau mãcar o consolare vag convingãtoare, dacã nu chiar o întoarcere a situaţiei.

La ce mã refer? Mã refer la şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului  în care forul legislativ suprem urma sã ia act de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a Referendumului din 20 iulie 2012. Ca sã se poatã desfãşura evenimentul, era nevoie – ghici ghicitoarea mea! – de un prãpãdit de cvorum. Pe care, într-o primã instanţã, şefii uselişti ai celor douã camere promiseserã solemn cã-l vor asigura. Simţind, probabil, presiunea din ce în ce mai accentuatã a nemulţumirilor şi frustrãrilor milioanelor de români, de votul cãrora o mânã de hoţi îşi bãtuserã joc, parlamentarii USL au lãsat sã se înţeleagã, începând cu preziua votului, cã vor boicota evenimentul, fapt ce ar fi amânat pentru o vreme revenirea lui Traian Bãsescu la Cotroceni. Sigur, o palidã consolare, dar, orişicât, timpul, nu-i aşa, poate rezolva multe.

În preajma orei 15, când urma sã înceapã respectiva şedinţã, zvonul cu boicotul pãrea sã prindã contur, parlamentarii PSD şi PNL declarând ferm cã nu vor participa. Dupã care, evenimentele au avut o desfãşurare dacã nu halucinantã, oricum greu de înţeles pentru orice privitor. Şi spun privitor pentru cã totul pãrea sã ia turnura şi gradaţiunea unui show. Sigur, a unui show de calitate profund îndoielnicã, dar totuşi un show. Prin urmare, maestrul rârâit Eugen Nicolãescu iese şi declarã ritos cã parlamentarii PNL nu vor participa, dupã care, dinspre zona PSD , Viorel Hrebenciuc îşi dã, aşa, lejer cu pãrerea cã boicotul nu rezolvã, de fapt, nimic – lucru perfect adevãrat, însã, în acele condiţii, numai bun ca sã creeze o breşã în, nu-i aşa, unitatea de monolit a USL. De aici şi pânã la anunţul cã PSD s-a decis sã asigure cvorumul nu a mai fost decât un pas. A murit USL-ul? Nu, dragi tovarãşi şi prieteni, pentru cã reapare musiu Eugen Nicolãescu, care cere o nouã jumãtate de orã de consultãri, dupã ce şmecheraşul Valeriu Zgonea mai ceruse una. Rezultatul? Un pluton de liberali şi un altul de pesedişti, probabil dintre cei dispuşi a-şi sacrifica bruma de imagine, au intrat în salã spre a asigura cvorumul, cu explicaţia cã ei nu vor sã prelungeascã starea de provizorat, de instabilitate şi cã doresc sã demonstreze un alt comportament politic decât bãsiştii. Ei, da, ce sã zic!

Punctul culminat al reprezentaţiei l-a constituit intervenţia senatorului Ghişe, cicã pe chestiuni de procedurã, ocazie cu care respectivul şi-a prezentat cele douã proiecte de legi cu care se lãuda, de câteva zile, cã-l va demite pe Bãsescu. Argumentaţia acestuia în chestiune, pe mine, unul, nu m-a convins. Am înţeles doar cã el solicita preşedintelui de şedinţã (şmecheraşul Zgonea) amânarea cu douã zile a şedinţei, pentru ca, mã rog, Curtea sã vinã cu un nou raport care sã ţinã seama de propunerile lui din cele douã proiecte de lege. Supusã la vot, propunerea lui Ghişe a cãzut cu brio. Absolut firesc, din moment ce în salã erau nu mai mult de treizeci-patruzeci de parlamentari uselişti, exact aceia care se arãtaserã dispuşi sã-şi mai sacrifice din bruma de imagine pentru a asigura cvorumul! Sesizaţi nemernicia? Sã supui la vot o propunere despre care ştii din start cã nu va trece? Siniştrii ãştia au vrut sã împuşte doi iepuri dintr-un foc: sã-şi dovedeascã superioritatea comportamentalã şi de viziune politicã faţã de adversari şi, pe de altã parte, sã demonstreze celor şapte milioane şi jumãtate cât de mult se zbat pentru ca votul de la Referendum sã le fie respectat. N-au reuşit, îi asigur, nici una, nici alta. Au reuşit doar sã ne provoace o infinitã greaţã, o fãrã de sfârşit lehamite.

Tags:

About autor