Sucã şi nea Bãlu plimbãtoru’, doftoratu’ pierdut al lu’ nea Stãnişoarã şi pãrerile lu’ nea Bãnicioiu la Severin

               Mã fraţilor, începu sã dea de sus asta albã, sã nu sã mai opreascã, numai ca sã facã în ciudã autoritãţilor, ca sã aibã de lucru şi în zilele de sãrbãtare ce vor urma. Da cu timpu’ nu te pui, cã sã pune el cu tine şi de obicei el câştigã. Cã el nu sã opreşte niciodatã. Şi nici cã-i pasã dacã sã ezixtã contract cu vreo firmã ce va face deszãpezirea în judeţul Mehedinţi.

Da veni al lu’ Zbanghiu la mine îngrijorat şi-mi ceru lopata, cã pe a lui a rupt-o pin nãmeţi iarna trecutã. Da nu de asta era neapãrat îngrijorat. Mã întrebã dacã mai ştiu ceva de nea Daea, cã nu mai ştie nimica de nea ministru, nu îl mai vãzu pi la televizor, pi la declaraţii, nimica. Mã zic, o fi rãcit de când a zgârmãnit în pãmântu rece dupã sãmânţa de Şişeşti, o fi omu pin concediu, pe undeva, acuma o fi şi obosit de atâtea deplasãri pe câmpurile patriei, s-o odihni şi mnealui. Da şi când o apãrea, sã te ţii, mai ales cã sã apropie şi tãierea şoricului. Şi musai sã-l vedem pe nea Daea cu o canã cu vin fiert şi o bucatã de şoric în mâini.

Mã nepoate, fu nea Bãlu pi la Madrid, în schimb de experienţã şi ţinu neapãrat sã ne arate şi nouã cã poate nu ştiam pe unde sã mai plimbã. Bine, fu schimb de experienţã pe sortarea deşeurilor, cã dacã  nu mai ştiaţi cu ce sã mai ocupã nea Bãlu, vã spune Sucã: e director la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarã (ADI) Eco Metropolitan Cluj-Napoca şi, printre altele, sã ocupã şi de problema deşeurilor pin judeţ. Bine, cã anul ãsta sã mai prelungirã pe 4 ani contractele bãnoase pentru douã societãţi di la Cluj care sã ocupã cu salubrizarea în zona noastrã şi nici plimbarea la Madrid nu are vreo legãturã, doamne-fereşte, cu toate astea. Simple coincidenţe. Acuma, nea Bãlu sã mai vinã peste 2 ani sã ne dea lecţii de dezvoltare a Mehedinţiului, numai sã mai convingã nişte pierde-varã sã-l mai asculte.

Acuma, mã fraţilor, e drept cã şi fostu’ şef de partid al lu’ nea Bãlu, adicã nea Stãnişoarã, nu mai e doctor. Pã nu, cã rãmasã fãrã titlu, cã dacã-i dovedirã plagierea, nu mai are nici titlu, i-l retrasãrã. Adicã omu primi verdict de plagiat din partea instituţiei care, cu câţiva ani în urmã, le înmâna diplomele de ”Doctor în Informaţii şi Securitate Naţionalã”. Lucrarea lu’ nea Stãnişoarã, “Controlul parlamentar asupra activitãţii de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã”, avea mai puţin de 150 de pagini, cam prea puţin pentru un doctorat. Da poate omu fiind obişnuit cu sintetizarea, zisã cã nu sã prind specialiştii. Da sã prinsãrã. Lasã cã poate face ãsta micu unu pe bune, cã şi aşa i-a moştenit pasiunea pentru politicã.

Aşa cum a moştenit şi nea Aladin pasiunea de a face glumiţe proaste, dupã cum s-a întâmplat şi la şedinţa ordinar – festivã a Consiliului Judeţean Mehedinţi. Adicã a vãzut doar duşmani politici, da incompatibilitãţile şi conflictele de interese nu le simte cu hamsteru sau, mai ştii, sã face cã nu le vede. Da, om vorbi data viitoare despre asta!

Mã nepoate, una bunã şi alta mai puţin. Pã da, cã sã mai crearã niscaiva locuri de muncã pin judeţ, sã tot angajarã de pi la începutul anului,  mai scãzu şomajul niţel, cã prea eram de mirul lumii. Acuma, di la Statisticã ne spun cã fro patru mii şi-au gãsit un loc de muncã, ceea ce nu e de colea. Da mai rãu e cã tot de aici am aflat cã scade numãrul locuitorilor din Mehedinţi, di la o perioadã la alta, semn cã nu e încã prea bine.

Bine, între timp mai trecu nea Bãnicioiu,  pi la Drobeta, probabil îi prieşte aeru’ de Dunãre, da nu-l prea salutarã mulţi, cã nu prea mai ştiau de unde sã-l  ia. Ce mai, a trecut ceva timp de când a fost la inaugurarea Maternitãţii neterminate, când era Ministru’ Sãnãtãţii. Acuma îl gãsiţi la Pro România, merge pin ţarã şi promite cã va fi bine.

Pãnã sã fie bine, de la început de weekend o sã ne bucurãm de zilele libere, de luminiţe, brazi şi, cât de curând, de colinde. E semn cã sãrbãtorile îmbracã oraşele.

Pãnã data viitoare, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti!