A fost sfinţit un monument în an centenar dedicat eroilor satului Jirov

               Marţi, 30 octombrie, localitatea Jirov din judeţul Mehedinţi a fost gazda unui eveniment dedicat anului centenar. Începând cu orele 14.00, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a sfinţit un monument aflat în curtea bisericii din localitate, înãlţat în memoria eroilor din primul rãzboi mondial, purtând numele de „Cartea jertfei 1918-2018”. Monumentul este realizat din marmurã şi are la bazã o carte deschisã din spatele cãreia se înalţã un obelisc terminat cu o cruce. Pe paginile cãrţii sunt încrustate numele celor peste 50 de eroi din localitatea Jirov care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptã din primul rãzboi mondial.

   Pe spatele monumentului se gãseşte o altã inscripţie care aduce aminte de toţi eroii din „Jirovu, plai de statornicie româneascã binecuvântatã de Sfântul Nicodim de la Tismana, ce a fost prin fii sãi, mereu prezent în tumultoasa istorie a neamului”.  De la strãmoşul Bîrta Petru şi pânã la credinciosul apropiat al lui Mihai Viteazul, marele paharnic Lupu Mehedinţeanul din Jirov, de la pandurii lui Tudor Vladimirescu şi pânã la regimentele, batalioanele şi diviziile de dorobanţi şi calãraşi, fiii Jirovului cu preţul vieţii au apãrat pamântul sfânt al patriei”.

De proiectarea monumentului s-a ocupat un fiu al satului, Gologan Ionicã, iar ridicarea monumentului  s-a fãcut din donaţii ale altor fii ai satului, ale Primãriei Jirov şi ale Primãriei din Drobeta Turnu Serverin.

Tot în cadrul slujbei Preasfinţia sa a sfinţit şi o cruce care va fi aşezatã pe biserica satului Jirov.

La finalul slujbei de sfinţire au fost depuse coroane de flori din partea autoritãţilor locale, din partea Jandarmeriei şi din partea mai multor instituţii care s-au implicat în construirea acestui monument precum şi din partea donatorilor şi a enoriaşilor acestei parohii.

Dupã acest moment solemn elevii Şcolii Jirov au suţinut un moment artistic pentru a aminti celor prezenţi memoria ostaşilor românii cãzuţi pe câmpurile de luptã pentru apãrarea şi reîntregirea ţãrii între anii 1916-1918.

La final domnul Colonel Bãiaşu Constantin a transmis mesajul instituţiei pe care o reprezintã dar şi domnul Victor Alexandru Bãrbulescu, profesor de istorie de la Şcoala Jirov, a ţinut sã reaminteascã celor prezenţi momentele petrecute în anul 1918 şi desfãşurarea evenimentelor pânã la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

Pãrintele Ştefan Cameniţã a multumit tuturor donatorilor care s-au implicat pentru construirea acestui monument care marcheazã şi pentru satul Jirov în an centenar memoria eroilor satului.

La final Preasfinţitul Pãrinte Nicodim le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre greutãţile aduse de rãzboi în familiile eroilor şi durerea lãsatã în inimile celor care au avut un tatã, un soţ sau un frate care nu s-a mai întors acasã de pe câmpul de luptã.        Pr.  Marian Giginã