Şedinţã de îndatã tensionatã la Consiliul Judeţean Mehedinţi. La finalul ordinii de zi a fost introdus şi proiectul cerut de liberali, privind rectificarea bugetului propriu al forului judeţean, în aşa fel încât sã fie alocaţi bani pentru încãlzirea Severinului. Doar cã aici a izbucnit un scandal monstru între PSD şi PNL, lãsat cu jigniri şi invective.
A fost scandal monstru la Consiliul Judeţean Mehedinţi. Convocaţi într-o şedinţã de îndatã, consilierii judeţeni au fost chemaţi sã aprobe mai multe proiecte cu finanţare europeanã. Totuşi, punctul fierbinte al şedinţei a fost ultimul de pe ordinea de zi, la care se cerea rectificarea bugetului propriu al judeţului, în aşa fel încât solicitarea liberalilor de a fi alocatã o sumã pentru încãlzirea municipiului sã fie aprobatã. Aici, lucrurile au scãpat de sub control şi a urmat o ploaie de jigniri din toate direcţiile. Pânã la urmã, acest proiect de hotãrâre a fost amânat pentru şedinţa ordinarã de la finele lunii. Protagonişti au fost preşedintele Consiliului Judeţean, Aladin Georgescu şi consilierul judeţean al PNL – Stela Firu. Aceasta din urmã l-a fãcut nesimţit pe Aladin Georgescu, iar preşedintele i-a replicat tãios: „Dupã ce vii cu atâta nesimţire, dupã ce cã eşti prost, mai eşti şi nesimţit…”
Cu o zi înainte, consilierii judeţeni ai PNL Mehedinţi au forţat convocarea unei şedinţe de îndatã a Consiliului Judeţean pentru efectuarea unei rectificãri bugetare de urgenţã, prin care sã fie alocatã municipiului Drobeta Turnu Severin suma de circa un milion de lei, ca ajutor pentru încãlzire. Preşedintele Consiliului Judeţean, Aladin Georgescu a concovat şi el o şedinţã de urgenţã, dar pentru miercuri, 24 octombrie.
Liberalii cereau transferarea de urgenţã a sumei de 976.000 de lei între douã capitole bugetare, pentru ca banii sã fie daţi municipiului Drobeta Turnu Severin, sub formã de ajutor, pentru asigurarea în condiţii optime a confortului termic al populaţiei şi instituţiilor publice.
Severinul are nevoie de peste 100 de milioane de lei pentru tot sezonul rece, ceea ce înseamnã cã suma de un milion de lei cerutã de liberali e o mizã prea micã. Severinul a cerut 27 de milioane de lei de la fondul de rezervã al statului şi va mai contracta şi un împrumut de 35 de milioane de lei.


