Mehedinţiul rãmâne sufocat de gunoaie, pe bani europeni

               Consiliul Judeţean Mehedinţi implementeazã proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Mehedinţi”, cofinanţat de Uniunea Europeanã prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” (POS Mediu) – Axa Prioritarã 2, Domeniul Major de Intervenţie 1 „Dezvoltarea Sistemelor Integrate de Management al Deseurilor si Extinderea Infrastructurii de Management al Deşeurilor”, derulat începând cu data de 22.08.2013, cu finalizare la data de 31.12.2015, având o valoare de 97.094.421 lei, din care 72.620.476 lei valoare nerambursabilã din Fondul European de Dezvoltare Regionalã.

Totul sunã mirobolant, dar sã lãmurim ce înseamnã acele termene stipulate şi ce ce presupunea termenul de finalizare programat iniţial pentru data de 31.12.2015.

„Acele termene au fost unele iniţiale asumate print proiect, dar trebuie sã facem precizarea cã s-a semnat foarte târziu contractul de finanţare. Termenele au fost decalate, în special pentru cã a depãşit exerciţiul financiar atenterior şi atunci a intervenit acea procedurã de fazare, adicã de trecere pe urmãtorul exerciţiu financiar ce a început în anul 2014. Obiectivele proiectului au necesitat timp pentru a fi realizate”, spune Aladin Gigi Georgescu.

Publicarea documentaţiei de licitaţie s-a realizat şi existã un termen clar de depunere a dosarelor. Acum, în al doisprezecelea ceas! Dar de ce s-a amânat publicarea mai bine de un an? Aceasta e o întrebare la care a fost mai delicat de rãspuns.

Aladin Gigi Georgescu spune cã, de fapt, Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitarã de Salubritate (ADIS) a avut o pornire ceva mai grea (?!), deoarece a fost nevoie ca fiecare unitate administrativ teritorialã sã ia o hotãrâre proprie şi asta a durat foarte mult. Pe de altã parte, s-a schimbat şi legislaţia privind achiziţiile, procedura a trebuit reluatã în ceea ce priveşte achiziţia publicã.

Scuzele sunt nenumãrate, iar staţiile de transfer, noi-nouţe, cu utilaje gata de a fi utilizate ruginesc pur şi simplu din cauza inactivitãţii. Chiar dacã atribuirea s-ar face mâine, e nevoie ca noii operatori sã preia utilaje noi, dar care au ieşit din garanţie şi sã asigure întreţinerea şi evontuala lor reparare.

Lucrurile sunt cât se poate de îmbârligate şi o soluţie finalã nu prea se întrevede, dar preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi trage de timp în continiare şi spune cã dupã 21 noiembrie 2018 lucrurile vor intra în normalitate. Dacã totuşi nu se întâmplã nimic dupã toate eforturile de dare în exploatare, existã un risc de declanşare a procedurii de inrigement pe componenta de mediu.

Însã Aladin Gigi Georgescu spune cã sistemul de aciziîii ar fi de vinã şi cã din cauza asta s-a întârziat cã problemele sunt foarte multe, avem staţii care stau încuiate, dar la Consiliul Judeţean se fac proceduri. Toate felurile de proceduri, numai aceea de intrare în normalitatre nu se face! Care este stadiul de conservare a utilajelor achiziţionate prin proiect, pubele, maşini colectoare, aflate la un moment dat în custodia celor de la FLORICOLA?

Ultima întrebare era cât se poate de directã: „România riscã o procedurã de infrigement dacã nu grãbeşte procedurile despre care vorbeam?”. Aici, preşedintele Georgescu a spus, cu o seninãtate uluitoare, cã dacã doamne fereşte se va ajunge la aşa ceva, el şi-ar dori ca mãcar Mehedinţiul sã nu fie cel care a provocat-o.

Sursa: Tele 2 Drobeta