Scriu aceste rânduri cu o zi înainte de „istoricul” moment al întrunirii Curţii Constituţionale a României pentru a valida sau invalida rezultatele recensãmântului privind demiterea lui Traian Bãsescu. Foarte multe persoane (rude, prieteni, cunoscuţi) m-au chestionat, în ultimele zile, în legãturã cu un pronostic: se întoarce sau nu se întoarce Traian Bãsescu la Cotroceni? Asta e, dacã nu pot avea parte de certitudini, oamenii au nevoie, înaintea unor momente decisive, mãcar de un punct, cât de mic, de sprijin. Nu am, am mai spus-o, talente de ghicitor în stele şi, de regulã, mã feresc de astfel de anticipãri. Cu atât mai mult dacã legea şi regulile bunului simţ comun sunt încãlcate viguros, flagrant şi cu mare voioşie, tocmai de cei care ar avea datoria sã le apere şi sã le promoveze. Cum s-a întâmplat de atâtea ori în aceste sãptãmâni care au trecut de la referendum. Când s-a mai întâmplat sã fac previziuni, m-am bazat mai mult pe instinct decât pe cine ştie ce sofisticate calcule. În cele mai multe situaţii de acest fel, anticipãrile mele s-au dovedit exacte.
Despre Traian Bãsescu, de pildã, am scris, încã de la instalarea sa la Cotroceni, în iarna 2004-2005, cã este un personaj toxic, nociv, pentru funcţia pe care o deţine. În ciuda numeroaselor reacţii dezaprobatoare de care am avut parte, nu a trecut foarte multã vreme şi aprecierile mele au început sã se adevereascã. Nu am nevoie de prea multe dovezi în acest sens. Chiar dacã noi, românii, uitãm şi iertãm repede, ne este încã viu în memorie gestul lui Bãsescu prin care se arãta doritor de alegeri anticipate, la nici jumãtate de an dupã ce el şi partidul sãu câştigaserã, aşa cum câştigaserã scrutinul de la sfârşitul lui 2004. Sub pretextul de a scãpa de povara „soluţiei imorale” (cooptarea la guvernare a PC şi UDMR, tot de el iniţiatã), Traian Bãsescu voia, de fapt, puterea totalã, pentru el şi partidul lui, transformarea partenerului de alianţã (PNL) într-o simplã anexã, într-un element de decor, bun doar la ajustarea imaginii. Cã lucrurile nu au ieşit pre voia lui, s-a datorat, ca sã zic aşa, cerbiciei lui Cãlin Popescu Tãriceanu, dar ce a urmat destrãmãrii poveştii de iubire înfiripate, lângã coloanele Dreptãţii şi Adevãrului, între democraţi şi liberali, ştie, cred, toatã lumea. Ciudãţenia, nici acum elucidatã, cã Bãsescu a fost ales pentru un nou mandat la Cotroceni, ar fi putut însemna un semnal de alarmã pentru cei încã nelãmuriţi în legãturã cu hramul purtat de acesta. Aveau sã se lãmureascã, însã, total şi definitiv în anii care au urmat, când, la escaladarea abuzurilor şi ilegalitãţilor, s-au adãugat amputarea grosolanã şi ilegalã, în cele din urmã, a salariilor şi pensiilor şi încãlcarea din ce în ce mai dezinvoltã şi mai dezinhibatã a legilor şi a drepturilor cetãţeanului – fapte care au cãpãtat expresivitate în votul zdrobitor anti-Bãsescu de la Referendum.
Prin urmare, în aceastã atmosferã extrem de îmbâcsitã şi, în egalã mãsurã, de tensionatã, mi-este aproape imposibil sã fac previziuni. ªtiu, însã, foarte limpede ce-mi doresc EU. Eu îmi doresc cât se poate de net, de ferm, dar şi cât se poate de liniştit, ca decizia Curţii Constituţionale a României sã consfinţeascã sensul atât de evident al votului popular: Traian Bãsescu trebuie sã plece acasã şi sã lase în pace acest nefericit popor român sã mai respire şi un alt aer. Destul a cãlãrit România dupã bunul plac, destulã durere şi destulã suferinţã a lãsat în urmã, destui sinucigaşi are pe conştiinţã. Gata, e prea mult! Dar, totuşi, chiar e gata? Cã, uite, celebrul Zegrean, şeful respectivei Curţi, ne-a asigurat cã „le lãmurim mâine (marţi-n.n.) pe toate”. Inclusiv scorul necesar validãrii sau invalidãrii Referendumului, 6 la 3 sau 5 la 4. Clar, nu?
