Festivalul Viei şi Vinului Vânju Mare 2018

Oaspeţi de seamã,  spectacol de excepţie, numeros public

Cel mai mare eveniment cultural artistic dedicat viei şi vinului, dar probabil şi cel mai cu “tradiţie” festival din judeţul Mehedinţi s-a desfãşurat în perioada 28 – 29 septembrie 2018, chiar în “oraşul  de de reşedinţã” al vinului – Vânju Mare. Oraşul este recunoscut pentru calitatea producţiei viticole şi a soiurilor de vin, aşa cã a devenit tradiţional dacã primãvara şi vara mergi în Munţii Mehedinţiului pentru manifestãri de tradiţie, pentru festivaluri de folclor foarte reuşite, toamna e musai sã mergi la Vânju Mare pentru a sãrbãtori viţa de vie şi strugurii, pentru a gusta un vinişor de calitate sau pentru a vedea cum se prezintã “mustul”.

Primãria şi Consiliul Local Vânju Mare, Consiliul Judeţean Mehedinţi prin Centrul Cultural “Nichita Stãnescu” sunt principalii organizatori ai acestei manifestãri culturale deosebite, la care participã, la fiecare ediţie un public numeros, localnici dar şi foarte mulţi spectatori din toate zonele ţãrii.

Şi anul acesta, aşa cum ne-am obişnuit s-au implicat foarte mult în organizarea Festivalului, atât primarul oraşului Nicolae Ruginã, cât şi Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, mai ales cã pentru domnia sa aceastã manifestare este una de suflet, desfãşurându-se chiar “acasã”. De asemenea, Emilia Mihãilescu managerul Centrului Cultural “Nichita Stãnescu” a avut o contribuţie decisivã pentru organizarea Festivalului, toate resursele fiind angrenate pentru reuşita manifestãrilor.

În prima zi a Festivalului –Concurs al Viei şi Vinului, Vânju  Mare întotdeauna are loc concursul folcloric, aşa s-a întâmplat şi anul acesta, au fost mulţi concurenţi înscrişi, de bunã calitate aşa cã, Juriul Festivalului a fost pus în dificultate. Juriul Festivalului a fost alcãtuit de personalitãţi marcante, specialişti în domeniu, dintre care amintim pe Gabriela Rusu Pãsãrin, profesor universitar şi realizator de emisiuni culturale, Emilia Mihãilescu, managerul Centrului Cultural “Nichita Stãnescu”, Doina Durdan, profesor de canto, Nicolae Ruginã primarul oraşului Vânju Mare.

Marele Premiu, respectiv Trofeul Festivalului a mers anul acesta la Reşiţa, Denisa Amalia Ţãnigoi fiind aceea care l-a câştigat. Premiul I a fost atribuit de cãtre mehedinţeanca  Anca Boiengiu, premiul II – Alexandra Betej, Cosmin Gaciu clasându-se pe locul III.

Voia bunã a fost asiguratã de Ansamblul Profesionist “Danubius” şi de invitaţii speciali, solişti recunoscuţi ai folclorului popular.

Foarte multe personalitãţi au fost alãturi de locuitorii oraşului Vânju Mare dintre care amintim pe Nicolae Drãghia, prefectul judeţului, pe senatorul Liviu Mazilu şi deputatul Alina Teiş, Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.