Simpozionul Internaţional Drobeta la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier

               Joi, 20 septembrie a.c., la Pavilionul Multifuncţional, au început lucrãrile “Simpozionului Internaţional Drobeta”, organizat de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Evenimentul cultural a reunit peste 70 de specialişti din ţarã şi strãinãtate.

“Bunã ziua, bine aţi venit la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin. Suntem onoraţi cã aţi ales sã participaţi la Simpozionul organizat de noi şi începând din acest moment declar deschise lucrãrile Simpozionului Internaţional Drobeta-Ediţia 2018.

“Mã bucur sã am alãturi de mine reprezentanţi ai instituţiilor care au devenit cei mai straşnici şi de nãdejde parteneri şi colaboratori ai muzeului: Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastrã, muzeul nu poate sã fie singur şi întotdeauna, în tot ce face, lucreazã pe bazã de parteneriate şi majoritatea activitãţilor, proiectelor, evenimentelor au grupuri ţintã şi unul din mandatele principale ale noastre ca instituţie de culturã este acela de a face educaţie prin cultura tineretului, copiilor, de la cei mai mici pânã la cei mai mari. Şi, de ce nu, educaţie permanentã adulţilor. Simpozionul Internaţional Drobeta este un bun prilej de a trãi momente importante împreunã. Pe lângã faptul cã are o încãrcãturã ştiinţificã remarcabilã, creazã şi cadrul de a ne cunoaşte mai bine, de a ne propune obiective comune, de a lega prietenii, de a socializa şi cu alte ocazii, nu numai acum, şi asta se întâmplã în fiecare an, pentru cã simpozioanele sunt parteneriate la nivel local, create pe bazã de respect reciproc, şi de aceea vã mulţumesc dumneavoastrã şi managerilor instituţiilor de culturã similare care au permis deplasarea dumneavoastrã în aceste zile la Drobeta Turnu Severin. Mulţumesc cadrelor didactice din mediul universitar care îşi dedicã o parte importantã din activitate muncii de cercetare şi care sunt parteneri la fel de oneşti, de nãdejde şi valoroşi pentru instituţiile de culturã”, a precizat managerului muzeului, prof. drd. Doiniţa Mariana Chircu.