La Drobeta Turnu Severin vor fi plantaţi 100 de stejari, în cinstea Anului Centenar.
Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin a votat proiectul iniţiat de viceprimarul Daniel Cîrjan în unanimitate, iar în perioada urmãtoare copacii simbolici vor fi plantaţi. Primarul Marius Screciu a ajutat la obţinerea puieţilor de stejar.
Nu mai puţin de 100 de stejari vor fi plantaţi pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pânã la finalul acestui an. Asta ca urmare a unui proiect de hotãrâre iniţiat de viceprimarul Daniel Cîrjan din dorinţa de a se marca Centenarul Marii Uniri. Proiectul viceprimarului a fost votat în unanimitate de consilierii locali, iar din acest moment nu mai existã nicio piedicã în calea materializãrii acestei frumoase idei. În sprijinul proiectului dedicat Centenarului a venit şi primarul Marius Screciu. Acesta a mijlocit încheierea unui parteneriat cu Direcţia Silvicã Mehedinţi, de unde cei 100 de puieţi de stejar se vor pune la dispoziţie cu titlu gratuit.
„Sãrbãtorim 100 de ani de la Marea Unire şi plantarea a 100 de stejari care sunt simbolul durabilitãţii, simbolul curajului, cred cã reprezintã modalitatea excelentã de a sãrbãtori Marea Unire. Locaţia încã nu este identificatã, deoarece stejarul fiind un copac foarte mare, e clar cã nu putem planta 100 de arbori doar într-un singur loc, aşa cã vor fi mai multe locaţii la nivelul municipiului”, a precizat viceprimarul Daniel Cîrjan.


