În prezenţa prefectului Nicolae DRÃGHIEA, a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin GEORGESCU, a conducãtorilor instituţiilor publice organizate la nivel judeţean şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, a fost celebratã Ziua drapelului naţional.
Evenimentul s-a bucurat şi de participarea domnului Narcis Ştefan NEAGA – director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care a efectuat în judeţul nostru o vizitã cu scopul gãsirii unor soluţii pentru îmbunãtãţirea condiţiilor de transport şi modernizarea infrastructurii rutiere mehedinţene.
Prefectul Nicolae DRÃGHIEA a rostit un cuvânt în care a transmis un mesaj patriotic mehedinţenilor şi tuturor românilor, arãtând cã numai sub faldurile drapelului tricolor putem rãmâne uniţi şi ne putem propãşi ca ţarã.
Ceremonialul militar s-a încheiat cu o defilare a gãrzii de onoare aplaudatã de publicul participant.


