Sala de lecturã a Bibliotecii Judeţene Mehedinţi

                Biblioteca Judeţeanã Mehedinţi a fost fondatã în anul 1921 prin dania lui Ion Gheorghe Bibicescu, om de culturã şi guvernator al Bãncii Naţionale (între anii 1914-1924).

Nãscut în anul 1848, la Cerneţi, în acea perioadã reşedinţa de judeţ a Mehedinţiului, Bibicescu s-a distins în viaţa publicã a României ca ziarist şi economist, colaborator al lui C.A. Rosetti la “Românul”. Mai este cunoscut şi ca folclorist dar despre acest lucru s-a menţionat mai puţin decât trebuia.

În data de 22 iulie 1921, Bibicescu doneazã propria sa colecţie de cãrţi pe care o deţinea în Bucureşti, oraşului Drobeta Turnu-Severin, adãugând actului de donaţie statutul ”Bibliotecii populare I. G. Bibicescu“. Deputatul de Mehedinţi Teodor Costescu grãbeşte votarea donaţiei şi a statutului anexat ca lege.

În anul 1925 colecţia de carte din donaţia lui Bibicescu şi-a gãsit un loc stabil în Palatul Cultural construit prin finanţarea lui Teodor Costescu.

Omogenitatea tematicã excepţionalã precum şi valoarea istoricã documentarã a cãrţilor donate denotã faptul cã ele nu au fost achiziţionate întâmplãtor şi s-a mers pe firul permanenţei valorilor istorice naţionale. Acest lucru reiese din tematica lucrãrilor care trateazã subiecte despre Dacia romanã, Ţara Româneascã, Moldova şi Transilvania. Bibicescu a încercat sã strângã orice notiţã, orice fapt cât de mãrunt referitor la pãmântul românesc care se vor vrea a fi acte doveditoare a trecerii noastre pe aceste meleaguri, mãrturii ale existenţei noastre în timp.

Mãrturie stau cuvintele lui I. G. Bibicescu din Monitorul Oficial nr. 86 din 22 iulie1921: “Am avut fericirea ca şi eu, fiu mic şi sãrac al Olteniei, sã lucrez din fragedã tinereţe pânã la vârsta înaintatã, sub conducerea acelui apostol neuitat şi sub deviza lui luminoasã.

Acum, ajuns la bãtrâneţe, a sosit timpul sã dau fiinţã dorului de mult hrãnit în sufletul meu, de a lãsa, dupã trecerea mea din viaţã, compatrioţilor mei şi cu deosebire iubiţilor mei Mehedinţeni un mijloc de a se continua rãspândirea culturii şi în generaţiile viitoare.

Am avut fericirea sã ajung sã vãd cu ochii împlinirea dorului de veacuri al tuturor românilor de a fi cu toţii întrupaţi într-un singur Stat naţional, în România Mare şi întregitã.

Doresc sã pun şi eu o petricicã la temelia organizãrii vieţii viitoare a neamului, care va trebui sã fie şi va fi strãlucitã.

Cu acest gând, de mulţi ani am adunat – pe cât mi-a fost cu putinţã – o bibliotecã format mai ales din cãrţi privitoare la Ţãrile Româneşti şi la istoria neamului nostru…

Dãruesc aceastã bibliotecã a mea […] pentru scopul de a fi organizatã ca bibliotecã public în oraşul Turnu Severin şi instalatã într’un local potrivit înzestrat.

Ea va fi pusã în mod gratuit la îndemâna tuturor iubitorilor de culturã, atât din Mehedinţi, cât şi de aiurea, şi în special elevilor şi elevelor cari urmeazã cursurile în şcolile secundare, comerciale, normale şi profesionale din  Turnu-Severin.

Rog pe cetãţenii severineni sã aibã grije de dania mea pe care le-o fac din dragoste fiiascã şi din fierbintea dorinţã de a contribui la înãlţarea generaţiilor viitoare ale iubiţilor mei olteni şi fraţilor din ţinuturile de peste munţi împreunã şi acum cu noi în de secoli doritul Stat naţional românesc.

Dorinţa mea este ca, la modesta bibliotecã pe care o dãruesc, sã se adauge daniile altora, în bani sau în altã avere, spre a se putea desvolta o mare bibliotecã în care sã se poatã ceti şi din care sã se poatã  împrumuta cãrţi folositoare …”.

În ultima perioadã, Sala de Lecturã a Bibliotecii Judeţene “I. G. Bibicescu” Mehedinţi a fost închisã, aceasta pentru cã Palatul Culturii, locaţia unde a funcţionat Sala de Lecturã,  a fost supusã unui amplu proces de modernizare, proces ce a fost finalizat în anul 2016.

În toatã aceastã perioadã spaţiul în care a funcţionat Sala de Lecturã a fost şi el modernizat fiind aliniat cerinţelor actuale ale utilizatorilor. Locaţiei i s-au adus modificãri în ceea ce priveşte dimensiunile astfel încât vechiul mobilier nu mai poate fi remontat (utilizat, folosit), şi se aflã acum în patrimoniul C. J. Mehedinţi, fiind predat cu titlu gratuit, pentru cã în anul 2011, nu a fost buget alocat şi fonduri necesare pentru a demonta, transporta şi depozita corpurile de bibliotecã, având o însemnãtate culturalã, s-au transferat fãrã plata Consiliului Judeţean. S-a achiziţionat mobilier nou, executat din lemn masiv, şi care respectã specificul vechiului mobilier, corpuri de iluminat, foarte necesare pentru crearea unei atmosfere de studiu, recreere şi relaxare cu acces nelimitat la cunoaştere, informare, dezvoltare personal şi profesionalã pentru întreaga comunitate. Investiţia fãcutã conform bugetului alocat de cãtre Consiliul Judeţean, în dotarea Sãlii de Lecturã se ridicã la suma de aproximativ 200.000 lei.

În acest an, anul centenarului Marii Uniri, conducerea Bibliotecii a dorit ca festivitatea de inaugurare a Sãlii de Lecturã sã aibã loc de Zilele Severinului, numai cã între timp, au apãrut unele dificultãţi legate de ocuparea spaţiului destinat Bibliotecii Judeţene “I. G. Bibicescu”, din incinta Palatului Culturii “Teodor Costescu”, în sensul cã nu au existat condiţiile necesare reluãrii activitãţii Sãlii de Lecturã a bibliotecii, întrucât au apãrut scurgeri de apã prin plafon.

Nu cunoaştem natura şi cauza acestor infiltraţii de apã, şi nu ne putem exprima dacã sunt probabil generate de calitatea necorespunzãtoare a lucrãrilor de renovare ale Palatului Culturii “Teodor Costescu”.

Cert este cã, în prezent Biblioteca este deja în faza de definitivare a montãrii pe poziţie a mobilierului, iar nesoluţionarea în timp util a problemelor apãrute, ar conduce la degradarea mobilierului nou.