16 biserici mehedinţene în sãrbãtoare

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, 16 biserici din Eparhia Severinului şi Strehaiei îşi serbeazã hramul.

Este zi de sãrbãtoare pentru parohiile Prejna, Şovarna de Sus, Gruia, Piatra Albã, Şimian, Jupalnic, Crãguieşti, Eşelniţa, Godeanu, Iloviţa, Bîcleş, Cosovãţ, Gârbovãţ, Stângãceaua, Traian, sfinţiţii slujitori aşteptând credincioşii cu biserica împodobitã.

Manifestãri deosebite au loc în municipiul Drobeta Turnu Severin  la  Parohia Adormirea Maicii Domnului (Maioreasa), unde pãrintele paroh Ionuţ Semenescu-Blidaru împreunã cu ceilalţi pãrinţi slujitori  vor sãvârşi în acest context ceremonii religioase care debuteazã de marţi seara cu slujba Vecerniei cu Litie şi Prohodul Maicii Domnului înaintea Sfântului Epitaf al Maicii Domnului, aşezat pe o masã în mijlocul bisericii. Momentul liturgic se încheie, ca şi în Vinerea Paştelui, cu o procesiune în jurul sfântului lãcaş, la care participã sute de credincioşi cu fãclii aprinse.

Miercuri, 15 august, credincioşii severineni sunt invitaţi sã îşi serbeze ziua numelui şi sã se alãture preoţilor în rugãciunile de cerere şi mulţumire în cadrul Sfintei Liturghii praznicale.

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” – “Maioreasa” a fost primul aşezãmânt de cult ridicat în Turnu Severin, dupã restabilirea oraşului ca reşedinţã de judeţ, la data de 23 aprilie 1833.

Sunt pãreri ce afirmã cã “Maioreasa” ar putea fi cea mai veche bisericã a urbei de pe malurile Dunãrii. Un lucru este cert: este singura din municipiu ce poartã ca hram praznicul “Adormirii Maicii Domnului”. Raportat la numãrul de locuitori, Severinul nu a avut niciodatã îndeajuns de multe biserici. Aşa se face cã în anul 1990, la o populaţie de peste 120.000 de locuitori, aici funcţionau doar patru biserici.

Odatã cu reînfiinţarea Episcopiei Severinului şi Strehaiei s-a luat serios în calcul aceastã problemã care a devenit una din prioritãţile majore ale activitãţii pastoral-misionare. Este mai mult necesar ca fiecare cartier al oraşului sã-şi aibã propriul lãcaş de închinare.

Tags: